LUPII DE NOAPTE. Cronicile Taberei Kazdin, vol. 1

Capitolul 18

- Douăzeci de minute, atât ai avut voie să ieși?

- Ne pregătim pentru examen, spun în chip de scuză. Mulțumesc pentru gogoși! Ne vedem mâine, da?

O zbughesc pe scări înainte să încerce să mă sărute. Știu. Ceva nu-i în regulă cu mine, și nu pot să-mi dau seama ce.

Abberney și băieții sunt strânși în bibliotecă, cu căni de ceai și cu un teanc de cărți pe care le studiem.

- Ce avem acolo bun? întreabă Lacoste rânjind. Ce ne-a adus Bodhi de data asta?

Așez cutia pe măsuța din mijloc, deschizând cu grijă capacul.

- Gogoși cu umplutură de fructe. Doriți una, domnule Lacoste?

- Doresc foarte multe lucruri de la tine, Grimaldi, dar mă mulțumesc și cu gogoașa.

Mă așez în fotoliul liber, încercând să nu mă uit la Aldrich. Mă simt atât de straniu în prezența lui, mai ales după proba de săptămâna trecută.

Nu-mi iese din minte pielea lui plină de cicatrici, pieptul sculptat, umerii puternici.

L-am visat din nou noaptea trecută, și n-a fost un coșmar. Am visat că se juca cu părul meu și că mă săruta pe gât, și... a fost atât de rău încât preferam să visez că vrea să mă omoare.

- Ce faci dacă ești atacat de animale sălbatice și nu ai arme, Boggins? întreabă Zanizzi, scoțând nasul dintr-o carte.

Boggins ia o gogoașă pudrată cu zahăr, mijind ochii gânditor.

- Problema nu-i asta, băieți. Problema e că noi ne pregătim pentru un test scris, și ar putea foarte bine să fie altceva.

Abberney soarbe din cană cu zgomot.

- Cum adică? Ne-a spus clar puneți mâna pe carte că vine examenul, nu? Spune asta în fiecare zi. Înseamnă că primim examen scris.

- Boggs are dreptate, intervine Aldrich cu vocea lui caldă. Ar putea fi altceva. Ildris n-a spus literalmente că urmează un examen scris.

Lacoste încremenește cu gogoașa în mână.

- Stați așa! Vreți să spuneți că mi-am pierdut atâtea seri din viață citind cărți, când examenul poate fi de alt fel?!

- Dacă ai citit cărți n-ai pierdut nimic, îi spune Boggins zâmbind înțelept.

Aldrich rânjește, pleznindu-l pe Lacoste cu cartea peste spate.

- Voi nu înțelegeți, domnul Lacoste n-a mai citit cărți de când a învățat alfabetul! Pentru el e un efort uriaș...

- Țin să-ți amintesc că am o cană cu ceai fierbinte în mână. Și mă gândesc să-ți opăresc biluțele, DeSilva.

- Știu. Te gândești la biluțele lui tot timpul, intervine Zanizzi râzând. E un defect pe care îl au mai multe persoane din această cameră.

- Subscriu! punctează Abberney.

Aldrich își închide cartea cu zgomot, privind în jur ofensat.

- Vreau să trimit o plângere scrisă către conducerea Taberei. Mă simt violat tot timpul când sunt cu voi.

Hohotele de râs umplu mica încăpere a bibliotecii.

Îmi afund nasul în cana cu ceai, numai ca să nu-mi observe nimeni roșeața trădătoare.

M-am obișnuit foarte greu să vin la bibliotecă după "incidentul" din Stagiul Doi. De fapt, nu știu dacă m-am obișnuit.

De fiecare dată când mă așez în fotoliu în văd pe Aldrich îngenuncheat în fața mea, sărutându-mi genunchii și încheieturile. Îmi amintesc atingerea gurii lui fierbinți, gustul ananasului confiat, și bobițele de zahăr pe care le-am gustat când mi-am trecut limba peste a lui.