LUPII DE NOAPTE. Cronicile Taberei Kazdin, vol. 1

Capitolul 12

Chifteaua de carne tocată începe să sfârâie pe plită, răspândind un miros îmbietor de condimente. O presez cu o lingură plată, făcând-o cât mai subțire.

Chiflele se rumenesc alături, iar celelalte ingrediente sunt înșirate pe masă în boluri ordonate: castraveți feliați subțire, slănină prăjită, pastă de hrean, roșii uscate și felii de brânză.

În Egarthia aș fi pus salată verde și felii de roșii proaspete, dar... nu suntem în Egarthia.

- Bun! spune Abberney, învârtind de zor în sos. Ăsta micu' e gata. Și cartofii s-au aurit. Să-i scot cu strecurătoarea?

- Da. Și presară condimentele pe ei cât sunt fierbinți!

- Gata. Ce mai trebuie?

- Trebuie să-l scoți pe Aldrich din cameră și să-l duci cum știi în bibliotecă. N-am nevoie de spectatori când urmează să mă milogesc de el.

Abberney zâmbește ironic.

- Ah, ce-aș vrea s-o văd pe Grimaldi umilindu-se în fața lui DeSilva!

- N-am înțeles, Abby, de partea cui ești?

- Fără supărare, Grim, sunt întotdeauna de partea compatrioților.

- Uff, da... atunci du-te și scoate-l din cameră, bine? Vin și eu în zece minute!

Cât timp se rumenește carnea fac un cornet elegant din hârtie și torn cartofii fierbinți, apoi mut sosurile în păhărele mici de tablă.

Ultimul pe care îl asamblez e sandvișul imens, care trebuie să fie încă fierbinte când e servit.

Le așez pe toate artistic pe o tavă, și mă grăbesc să ajung la subsol, lăsând bucătăria într-un haos total. Abby a spus că strânge și curăță mai târziu. V-am mai spus că o iubesc pe Abby?

🌑

Ușa bibliotecii e întredeschisă și dinăuntru se aud voci tot mai aprinse.

- Abberney, pe toți zeii! Mă așteaptă băieții la zaruri!

- Două minute! insistă Abberney pe un ton jalnic. Mai ai răbdare două minute! N-o să-ți pară rău. Promit! Am...

- Nu am două minute! Sunt un om ocupat. Și oricum, nu văd ce...

Împing ușa intrând grațios cu tava acoperită în mână.

Aldrich stă într-un fotoliu cu sprâncenele dese adunate într-o privire cruntă, iar Abby încearcă să-l țină pe loc.

- Ah! Grimaldi era surpriza? întreabă indispus. Într-adevăr, mi-era foarte dor de ea. La revedere, Abberney!

Ocolesc fotoliul, așezând tava pe măsuța din fața lui. Știu că a mirosit deja mâncarea cu nasul lui de lup, chiar dacă e ascunsă sub capac.

Pare din ce în ce mai morocănos.

- Care-i treaba, Grimaldi?

Abberney se retrage rânjind și-mi face cu ochiul peste capul lui înainte să iasă.

Mă așez în fotoliul de vizavi cu calm.

- Mănâncă!

Aldrich mă privește bănuitor.

- Vreți să mă otrăviți?