LUPII DE NOAPTE. Cronicile Taberei Kazdin, vol. 1

Capitolul 5

- Fiți rele, fetelor! ne strigă Ildris rânjind. Fiți rele!

Mă repezesc asupra lui Abby profitând de faptul că a căzut, și ea mă izbește în coaste, aruncându-mă cât colo.

O prind de picioare săltând deasupra ei și-i imobilizez genunchii.

Ea se zbate încercând să mă muște de mână, dar îi trântesc una în falcă, făcând-o să se strâmbe.

- Renunț, capră! Dacă mi-ai învinețit fața te omor în somn, Grimaldi!

Mă ridic de pe ea satisfăcută, și Ildris strânge din buze notând câștigătorul pe tablă.

Ceva mai încolo Boggins zboară prin aer izbindu-se de saltea și scoate un țipăt.

- Ce zeilor, DeSilva, vrei să mă omori?!

- Hai-hai, scoală, Boggins!

Aldrich e transpirat și bine dispus. Sala de antrenamente e singurul loc în care poate fi surprins din când în când cu un zâmbet pe față. Nu des, cam o dată la cinci zile. O mare performanță pentru el, bănuiesc.

Mai încolo Harrison l-a tăbăcit bine pe Lacoste.

Ildris ne grupează pentru runda a doua, și de data asta mă confrunt cu Minelli, o fată cel puțin de două ori mai grea decât mine.

Primesc niște pumni zdraveni în burtă înainte să-mi dau seama ce trebuie să fac. Ai avantajul greutății, asta spunea tata de fiecare dată când ne luptam.

Dacă o las pe Minelli să mă pocnească n-am nicio șansă. Trebuie să mă învârt în jurul ei până când găsesc momentul oportun s-o dobor de pe picioare.

Începem din nou, și rămân prudentă în defensivă, respingând loviturile lui Minelli și eschivându-mă de la atacuri directe.

Ildris se oprește lângă noi intrigat.

Minelli începe să se enerveze.

Îmi dau seama după loviturile ei brutale și tot mai haotice că își pierde cumpătul. O mare greșeală, Minelli. Tata m-a învățat bine să nu-mi pierd cumpătul niciodată în luptă.

Profit de o lovitură nervoasă, dezordonată, ca să-i pun faimoasa mea piedică, azvârlind-o în cap pe saltea.

Îi sar în spate înainte să-și poată reveni, trântindu-i încă doi pumni în coaste, doar ca să fiu sigură. Îmi pare rău, dar nu vreau să fac curățenie toată luna.

Când mă ridic sunt transpirată și gâfâi, iar Ildris își ascunde un zâmbet încruntat.

- Sângele rece, Minelli! spune sec. Sângele rece e cheia!

Ea îmi aruncă o privire cumplită ridicându-se greoi de pe saltea.

Doi. Să țin minte că acum trebuie să mă feresc de doi recruți, nu numai de unul. Minelli pare genul care să caute răzbunare.

Ildris își țuguiază buzele gânditor, și ochii îi sclipesc de entuziasm.

- Ah! Ia să facem o grupare pe categorii. Așa ar fi corect, nu? Cei slabi cu cei slabi, și...

Mă uit spre tablă cuprinsă de panică. Am o presimțire urâtă încă dinainte să-l aud pe Ildris.

- Lacoste-Minelli, Harrison-Boggins, Abberney-Zanizzi, Grimaldi-DeSilva, Jilian-Zimbaud.

Am nevoie de câteva secunde ca să-mi reglez respirația.

Grimaldi- DeSilva.

Aldrich ocolește celelalte grupuri, oprindu-se în fața mea pe partea cealaltă a saltelei de paie.

E ceva straniu în tot aranjamentul, ținând cont că încă folosesc cureaua lui pe post de cingătoare. Intenționam să i-o înapoiez când fac rost de alta, dar momentan la Garderobă toate curelele s-au dat deja.

Mă uit la el trăgând aer în piept.

Fluierul lui Ildris nu ne clintește pe niciunul. În sală răsună pocnete și icnete, iar noi încă stăm nemișcați de o parte și de alta a saltelei.

Aldrich ridică o sprânceană, privindu-mă pieziș.

- Ce-i, Grimaldi, nu știi să ataci prima?

Aroganța din glasul lui mă zgârie pe creier. Îmi încrucișez mâinile la piept cu același aer degajat.

- Nu știu, DeSilva. Tu ești cel care atacă fetițe pe alei.

Ochii lui scânteiază auriu, punându-mă în alertă.

- O să plângi din nou dacă o fac?

Mă repezesc la el înfuriată. Primul pumn îl ia prin surprindere și face câțiva pași înapoi, ținându-se de coaste.

Zâmbetul de pe fața lui mă sperie puțin.

- Grimaldi, Grimaldi!

Îi evit atacul sărind în lături, însă e mai rapid decât mine și îmi prinde brațul, împingându-mă pe saltea.

Mă sprijinesc în mâini, izbindu-l cu picioarele în abdomen. El se aruncă asupra mea, prinzându-mi încheieturile strâns.

Îi simt pieptul peste al meu, țintuindu-mă de saltea.

- Nu mi-e teamă de tine, șuier printre dinți.

Ochii lui fascinanți coboară asupra mea, verzi și periculoși, mărginiți de gene lungi.

- Ești sigură de asta?

Profit de neatenția lui ca să-mi strâng genunchii la piept și să-l lovesc cu toată forța, desprinzându-l de pe mine.

Îl împing pe spate, așezându-mă pe picioarele lui lungi. Gâfâi de oboseală, dar și de satisfacție.

- Sunt sigură, DeSilva.

El mă privește o clipă lung, și buzele senzuale i se arcuiesc sarcastic. Trebuie să-mi încordez auzul ca să înțeleg ce spune.

- Încă mai visezi monștri, Grimaldi?

Mi se taie respirația.

Nu are de unde să știe că l-am visat. Că îl visez. Numai părinții mei știu de nopțile lungi în care mă trezeam țipând, convinsă că Aldrich vine să mă ucidă.

Și totuși, întrebarea lui nu e o coincidență. Nici Podul, nimic nu e o coincidență între noi doi. Aldrich își calculează mișcările la fel de bine cum mi le calculez și eu. Poate chiar mai bine.

Mă las în jos, înfruntându-i privirea stranie.

- Da, spun cu glas dur. Visez că îi ucid, Aldrich.

El se mișcă sub mine smulgându-și cu ușurință brațele din strânsoarea mea. Mă prinde strâns de șolduri, împingându-mă pe saltea în locul lui.

Atingerea lui îmi înmoaie rezistența. Mă las pe spate fără vlagă și închid ochii instinctiv.

Îi simt degetele pe obraz, pe bărbie, îndepărtându-mi șuvițele desprinse din coadă, și respirația lui caldă îmi adie scobitura gâtului.

Când vorbește în sfârșit, cuvintele i se rostogolesc mătăsoase pe buze, iar numele meu sună ca un alint.

- Visează-mă în continuare, Poppy. Dacă visezi suficient, ar putea să devină real.

Doi bocanci grei se opresc lângă saltea, spulberând tensiunea stranie dintre noi.

- Dacă ați terminat cu giugiuleala, aș vrea să știu care din voi l-a doborât pe celălalt primul.

Râsul lui Aldrich îmi trece prin haine, vibrându-mi în piept. Aș putea să mă înec în acest sunet nou, pe care-l aud pentru prima dată.

Când se coboară de pe mine mă simt slăbită și neputincioasă.

- Grimaldi, spune el lent. Grimaldi a fost prima, domnule Instructor.