Obsesia primei priviri |J.JK|

Capitolul XIII

Jungkook

Stăteam pe nisip și priveam marea ce lumina din cauza soarelui puternic de luminos. E așa frumos sa privești lucrurile minunate cu persoana iubită.
Mă întorc cu fata spre ea. Era fascinată. Îi place mult lumina ce se reflectă pe apă. Acele sunete de pescăruși o liniștește.

- Ești așa frumoasă!
- Mulțumesc, Jungkook. Și tu ești foarte chipeș.
- Asta e adevărat.
- Ehh tu. De ce să nu te lauzi?, îmi spune ea aducându-mi fața în palmele ei mici.
- Mie îmi plac mult ochii tăi.
- Și mie ai tăi., spun eu. Totul îmi place la tine.
- Mă placi de mult?, mă întreabă ea.
- Din prima privire. A fost obsesia primei priviri.
- Îți mulțumesc că mă placi.
- De ce îmi mulțumești?
- Oh nu, nimic
- Ce te supăra?, spun eu îngrijorat.
- Nu e nimic.
- O sa fiu aici lângă tine. Când vei fi pregătită o să-mi spui.
- Mhm. Merci că ești aici.
- Voi fi mereu lângă fața pe care o iubesc.
- Atunci as vrea sa fiu be vecie a ta. Vrei să fiu iubita ta?
- Dar tu vrei să fiu iubitul tau?
- Ar fi o onoare.
- Ăsta mă face cel mai fericit bărbat.
- Iar eu o femeie împlinită.

După o ora i-am spus că mama vrea să o cunoască. Ea a ezitat un pic, însă apoi a fost de acord.
Am ajuns la casa mea. E se uita prin jur. Pare a fi confuză.

- S-a întâmplat ceva?
- De ce acest loc îmi dă o senzație de Déjà Vu?
- Nu știu. Ciudat.

Se vedea ca avea emotii.

- Să știi ca mama nu e un monstru.
- Jungkook, ce e cu tine?! Nici nu m-am gândit la asta. Știu ca e o persoana minunată.
- De unde știi?, spun cumva curios.
- Fiindcă are un fiu minunat, educat, înțelept și deștept.

Nu puteam să nu zâmbesc. Am îmbrățișat-o și i-am dat un sărut.
Sun la ușa. Mama deschide ușa, privind ființa de lângă mine. Avea un zâmbet larg pe fața.

- Buna ziua!, spune Haebara.
- Bună ziua! Întrați, spune mama.

Am întrat. Ne-am descălțat apoi ea a fost însoțită de mama în sufragerie. O așează pe canapea și se pune lângă ia privind-o.

- Ce frumoasă ești!
- Vă mulțumesc, doamnă!
- Oh nu-mi spune așa. Nu-mi place. Poți să-mi spui mama. Cred ca ai intenții serioase cu fiul meu.
- Da desigur, mamă, spune ea rușinată.
Zâmbeam la ceea ce vedeam în față. În sfârșit. La asta am visat de mult.

- Dacă îmi rănesti fata o să fiu supărată pe tine, Jungkook. Prețuiește-o. E minunată.
- Cum sa o rănesc? Este cea mai de preț ființa din viata mea.
- Ai spus-o de parcă o să mă uiți pe mine, spune mama.
- Cele 2 finanțe importante.
- Așa e mai ok.
- Nu o să vă uite, și nici eu. O sa va vizitam. Acesta e și orașul meu natal. Dacă voi trece pe la familia mea o sa vin și la dumneavoastră., spune Haebara.
- Desigur, scumpo. O sa te aștept cu bratele deschise. Însă pot să-ți cer ceva?
- Desigur
- Poți să-ți chemi și familia la noi ca să luam cina împreună? Aș vrea să ne cunoaștem.
- Oh...așa devreme
- Mamă, de ce grăbești așa?, spun eu.
- De ce nu? Dacă tot am făcut cunoștință vreau să mă împrietenesc și cu mama ei. Cred ce e o persoană minunată. La fel ca fiica ei.
- Vă mulțumesc, spune ea rușinată.
- Deci? Ce spui?
- Cred ca voi pleca acasă și voi discuta. Încă nu știe de relația mea. Trăiesc aproape deci e convenabil.
- Bine, atunci la ora sapte vă așteptăm., ii spune mama.

Ea se îndreaptă spre ieșire. O conduc. O să-mi lipsească. Chiar dacă mai sunt 4 ore până atunci, deja mii dor de ea.

- O să-mi lipsești.
- Doar 4 ore.
- Da, dar-

Mă oprește din vorbit buzele ei ce se presează pe ale mele. Mi-a dat un mic sărut apoi a plecat fără să spună nimic.
M-am sprijinit cu spatele de perete și îmi duc mâna la buze, atingându-le și zâmbind prostește.

- Jungkook, nu mai zâmbi așa și vino să ma ajuți.
- De unde știai ca zâmbesc?, spun eu apropiindu-mă de ea.
- E dragostea, băiete. Am trecut și eu prin asta. Mi-am dat seama.
- Ok. La ce să te ajut?
- Du-te la cumpărături și ia ceea ce e pe lista din camera ta.

Haebara

Nu-mi vine sa cred. În sfârșit. Acele buze moi mă fac dependentă de ele.
Am ajuns acasă. Mama calcă niște rufe dar Misul picta. I-am chemat pe ambii în sufragerie.

- Trebuie să vă spun ceva.
- Ce e?, mă întreabă Misul.
- Sunt împreună cu Jungkook.
- Ce bineeee., îmi spune mama.
- Felicitări, surioară.
- Vă mulțumesc, însă mama lui ne-a invitat la cină. A spus ca brea să-mi cunoască familia.
- Desigur că venim. Vreau și eu să-mi cunosc ginerele.
- Mamaaaa.
- Ce e? Ție frica că nu e cel care trebuie?

Asta ma întristat. Când privesc acesta parte întunecată, mereu mi se face rău.
Mă așez pe canapea cu spatele la ei.

-Iartă-mă, scumpo. Nu am vrut să spun asta., spune mama, venind spre mine.
Ma luat în brate, spunându-mi că totul o să fie bine.
- Chiar mi-e frica. Nu vreau să sufăr din nou. Mi-a ajuns.
- Îl iubești?
- Foarte mult. Mai mult decât orice. M-am atașat mult. Nu vreau să cred că va pleca într-o buna zi.
- Atunci poate el e alesul, nu? Simți asta în suflet?
- În preajma lui chiar simt asta. Îmi cântă sufletul când e cu mine.
- Atunci să nu mai aducem vorba despre asta. Cred ca ți-ai dat seama că e minunat și vrei să-l ai, alaturi de tine, toată viața.
- Atunci plecam?
- Sigur. Misul, să te pregătești.
- Desigur, mamă.
- Atunci la 18:30 să fiți gata. Nu trăiesc departe de noi.
- Ciudat. Cunosc multă lume de aici., spune mama încruntată
- Da? Familia Jeon?, spun eu.
- Nu cred!!. E fiul lor?
- Îi știi?
- Desigur!!

(îmi cer scuze pentru greșelile de ortografie)