Obsesia primei priviri |J.JK|

Capitolul X

Haebara

Frica mă cuprinde din nou. Am început sa tremur. Respir puternic ca să nu se întâmple ceea ce cred că se va întâmpla.

- Oh nu Jungkook ce-ai făcut? Știi că te iubesc, nu? Te rog, nu mă răni. Vreau să-mi vindeci rănile, dar acum le-ai înrăutățit. Poate dacă îți spuneam despre trecut, nu mai ajungeam aici, însă trecutul meu nu este doar despre o întâmplare, dar despre sute întâmplări din ce în ce mai rele. Poare voi avea curaj și o să-ți spun totul. Vreau să fii cel ce mă cunoaște și cel ce o să mă protejeze, spun eu în glas, încercând să mă ma calmez.

După 20 de minute am adormit, încercând sa uit totul.

Jungkook

Am pierdut-o. Nu mă va ierta niciodată. Stau și plâng ca un bou. Am dezamagit-o. Vreau să întorc timpul și să mă opresc în momentul când doream sa plec la ea. A reacționat impulsiv. Nici măcar nu-i știu trecut. Cine știe ce suferința a avut. Acum sunt atât de dezamăgit de mine. Am adormit pe podeaua rece, gândul fiind doar la ea.

Perspectiva autorului

Jungkook tot încerca să o sune și să-și ceară scuze, dar ea doar îl respingea.
După munca, când Haebara ajunseră acasă, mașina lui era parcată în fața casei ei și el era în curtea casei și o aștepta pe fată. Nici nu dorea să-l vadă. A întrat prin ușa din spate a casei ca să nu fie văzută. Jungkook a stat ore bune acolo. Era ora nouă seara și el nu mai pleca. Tot bătea la ușa, observând luminile aprinse. Peste o oră, fata observase de la balcon că mașină lui nu mai era și luminile din casa lui erau aprinse. După cină, Haebara a citit o carte, dar Jungkook se tot gândea ce să facă ca s-o recâștige. Se simte vinovat pentru tot, dar și mustrat că Haebara nu vrea să-l asculte. Vrea să știe din ce cauză a reacționat așa. O iubește foarte mult. Nu vrea sa o piardă. E obsedat de iubirea pe care o are pentru ea. Vrea sa fie doar al ei și ea doar al lui. Acel Jiryong nu o să-l împiedice. Jungkook știe cum să-și obțină ceea ce vrea, însă acum va fi mai greu și asta o face mai specială.

Jungkook

Astăzi am plecat mai devreme la munca.
A fost o urgență. Chiar doream să o aștept și să-i cer iertare. Îmi lipsește mult.

Haebara

Poate să-i spun despre trecutul meu? Poate o sa ma înțeleagă... nu, nu pot.
Offf... mie dor de el. A țipat la mine și sunt supărată pe el, dar și speriată. Dacă o sa fie așa și în viitor? Mai bine sa stau singură decât sa mă distrug din nou.
Ies din casa, dar ceva mă oprește. Jos era o foaie împăturită. O ridic să văd ce este.
Pe ea era scris:

Haebara, știu ca te-am supărat și poate și dezamăgirea te necăjeste, însă, te rog, doar ascultă-mă. Îmi cer scuze pentru tot. Ne cunoaștem de puțin timp, dar parca ai fost toată viata lingă mine. Însă trecutul tău... asta mă face cel mai curios. As vrea sa te poți deschide în fața mea și să-mi vorbești despre tot. Îți pot fi aproape chiar și toată viața. Dacă vrei să mă ierți aș vrea să ne întâlnim, astăzi, la ora 18:00, în parcul în care ne-am văzut pentru prima dată. În același loc. Vreau să te gândești la asta.

Mie frică. Sunt o lașă. Scuze, dat nu pot veni. Trebuie să plec.

Jungkook

Cred ca a citit acea scrisoare pe care i-am scris-o ieri, când o așteptăm.
Știam ca era acasă, dar nu am încercat să bat în ușa sau sa fiu un nesimțit. Nu destul că am dezamăgit-o, n-aș vrea să o pierd definitiv.
După muncă, am ajuns în dreptul casei ei. Am așteptat-o în parc 2 ore. Eram așa supărat. Am început a bate cu disperare în ușa. Chiar nu-i pasa de mine? Am căzut în genunchi în fața ușii ei și plângeam neîncetat.

-Te rog, Naeb. Te iubesc, spun în șoaptă, obosit de tot.

Obosit de greșelile pe care le fac. Obosit de mine însumi.

Stăteam rezemat de ușa și nici nu doream să mă ridic. Visam cu ochii deschiși la o viață mai bună.

Haebara

Ce bine e acasă. Mama m-a primit cu cea mai bună mâncare. Fratele meu era fericit să mă revadă. Ambii erau.
Am venit acasă să-mi revăd familia și să-mi limpezesc mintea. Sunt sătulă de tot. Să meditez asupra oricărui lucru.
Asta poate sa ma facă mai bine. Marea mă poate face mai bine. Iubesc marea. Aici mă simt acasă. Jiryong știe de ce se întâmplase și mi-a dat aceasta idee. Poate Jungkook o să treacă peste. Nici nu ne știm de mult timp, însă chiar m-am îndrăgostit de el. Asta e cel mai greu. Să-ți îneci sentimentele în lacrimi și să devii marea moartă. Sărată ca lacrimile tale și moartă ca sufletul tău stins.

Stăteam pe plaja și priveam valurile. Asta mă liniștește cel mai mult. Fratele meu se așează lângă mine și mă privea.

- Surioară, ești bine?
- ...
Doar am cedat și am început a plânge. M-am sprijinit de umărul lui. Șiroaie de
lacrimi se prelungeau pe fața mea.
- Totul o sa fie bine, îți promit, spune el.
- Misul, am nevoie de o pauza.

- Suntem aici pentru tine.

Va mulțumesc că-mi apreciați munca. ❤
(îmi cer scuze pentru greșelile de ortografie)