Între atracție și ură

49.

Nu au trecut decât trei zile de la moartea lui Humberto Acosta, trei zile care pentru fiica lui au părut un an întreg.
Marisol nu și-a acordat timp de vindecare, a ales sacrificarea propriului suflet în locul distrugerii afacerii familiei. Chiar acum se află la birou, uitându-se peste facturile ce trebuiesc achitate.
Familia ei s-a ocupat întotdeauna de animale, producând hrană pentru acestea, lucruri specifice și fân de cea mai înaltă calitate. Fiind noua șefă, nu se poate odihni și nici nu are timp de pierdut.
În timp ce făcea câteva calcule, secretara ei pășește înăuntru fără să își anunțe intrarea și i se adresează imediat fetei.
-Cielo, din nou ai intrat în birou fără să bați! E a treia oară pe ziua de azi, ce se petrece cu tine?
-Îmi pare rău, domnișoară Marisol, sunteți noua mea șefă și am emoții! Eram obișnuită când pășesc aici să văd chipul domnului Humberto!
Secretara habar nu avea că remarca ei a fost ca o palmă peste față pentru Marisol dar s-a străduit să nu se arate afectată. Dacă și-ar permite din nou să plângă, nu ar putea să meargă mai departe.
-Care este motivul venirii tale? Ai ceva de transmis?
-Afară se află un bărbat care dorește să vorbească cu dumneavoastră! Nu a vrut să își spună numele, îl las să intre?
La acest răspuns fata blondă nu putea decât să răspundă afirmativ fiind curioasă de identitatea musafirului ei. Și a motivului pentru care nu a vrut să își spună numele.
-Lasă-l să intre, să vedem ce are acel bărbat de spus!
Cielo a aprobat din cap la ordinul ei și a deschis ușa, cerându-i persoanei de afară să intre. În timp ce bărbatul a pășit în birou, secretara a ieșit închizând ușa în urma ei.
În fața lui Marisol se afla nimeni altul decât administratorul moșiei Almonte.
În momentul în care l-a recunoscut, femeia a început să râdă pentru că nu se aștepta să fie el misteriosul musafir.
-Tu erai? De ce nu ai vrut să îi spui secretarei mele numele tău?
-Recunosc, mi-a trecut prin minte faptul că dacă știai că sunt eu, nu mi-ai fi permis să intru!
Ceea ce a gândit Cruz nu era departe de adevăr pentru că dacă Marisol știa ca el era persoana de afară i-ar fi luat ceva timp să se decidă dacă să îl lase să intre sau nu.
-Ce s-a întâmplat? De ce ai venit aici?
-Am vrut să verific dacă ești bine! Crezi că a fost o alegere bună să începi conducerea afacerii atât de repede?
-Să înțeleg că ai venit să îmi judeci alegerile? O afacere nu se conduce singură, cineva trebuie să aibă grijă de toate astea!
Cruz nu a mai putut sta liniștit în acea conversație așa că s-a așezat jos dintr-odată, lăsându-și capul mai în față, peste birou. Privirea lui era mai aproape de a lui Marisol.
-Vrei să devii o maniacă a torturii? Am vrut să mă asigur că ești bine dar se vede cu ochiul liber că nu ești!
-Ai grijă cum îmi vorbești, domnule Cruz! Sau ai uitat că te afli în clădirea mea și în biroul meu?
Bărbatul devenea cu adevărat furios văzând că cea din fața lui nu voia să renunțe la măști.
Încerca să mimeze un comportament nedorit și să demonstreze ceva fals.
-Atât de speriată ești? Chiar crezi că nu vei putea duce numele Acosta mai departe?
Mai devreme, Marisol a avut o idee bună în a crește vânzarea produselor și mai mult.
    Cu ajutorul câtorva relații în publicitate, își va face reclamă care va ajunge în tot Texasul.
Începea să fie încrezătoare și să își spună că poate face asta!
-Nu, cred că voi face o treabă minunată, dar tot nu înțeleg de ce ai venit aici și ce vrei să faci! Cred că e timpul să te întorci la moșie!
Fata blondă a ridicat telefonul pentru a o chema pe Cielo să îl conducă afară pe Cruz dar acesta i-a oprit mâna și s-a ridicat fulgerător de pe scaun.
-Așteaptă, vreau doar să îți ofer sprijinul meu, domnișoară Acosta! Nu vreau să îmi interpretezi acțiunile greșit!
Marisol și-a retras mâna din prinderea lui și a început să facă pași, ocolind biroul și ajungând în fața lui. De fiecare dată când îl vede își pierde cumpătul.
-De ce îți pasă? Nu înțeleg de ce continui să fii atât de bun cu mine! Ți-am mărturisit sentimentele mele, de ce te joci cu mine după bunul plac?
Cruz nu se putea uita în ochii ei atunci când îl străfulgera cu privirea și asta doar pentru că îl durea.
Dacă o vedea pe Marisol tristă, era afectat de tristețea ei. Nici măcar el nu știe de ce a venit aici și care este de fapt scopul lui.
-Nu o să îți vreau răul niciodată, Marisol! Iar în acest moment mă scoți din sărite că nu îți permiți să îți plângi tatăl și îți pierzi vremea în acest birou care te sufocă!
A încercat în fiecare secundă să își rupă mintea de tragedia care a lovit-o dar atunci când aude aceste cuvinte direct în față nu poate rezista. Moștenitoarea Acosta știa că adevărul era cel spus de bărbatul iubit de ea.
O lacrimă i-a căzut pe mână și atunci când a vrut să își șteargă obrajii, alte lacrimi au apărut, și altele, și altele. Și fără să vrea, a început să plângă ca un copil mic.
Fiind mișcat de durerea ei, Cruz a tras-o în brațele lui, buzele sale sărutându-i constant creștetul capului.
Nu știa asta, dar Marisol avea nevoie de el cum nu avea nevoie de nimeni. Iar fata nu știa că pentru zâmbetele ei ar fi luptat cum nu a luptat pentru nimeni.