43.

1K 53 8
                                    

Caridad și restul slujnicelor căutau de zor colierul pierdut în fiecare cameră de la moșie. În fiecare colțișor. Susana a dat ordin tuturor angajatelor să caute acel accesoriu pe care cu propriile mâini l-a ascuns.
Federico și Alejandra au rămas pe holul principal urmărind căutările cu atenție. Nu le venea să creadă că a dispărut o bijuterie din casa lor. Habar nu aveau de planul Susanei în urma căruia șatena va avea de suferit.
Caridad a venit cu pași repezi la Susana care stătea la câțiva metrii de cuplul vizat. După chipul femeii, veștile nu erau unele bune.
-Colierul nu este nicăieri! L-am căutat peste tot, sunteți sigură că l-ați adus la moșie?
-Bineînțeles că sunt sigură, cu cine crezi că vorbești?
Susana și-a aruncat ochii către camera Alejandrei evitând să zâmbească viclean. Planul ei va ajunge în curând la final.
-Totuși este o singură cameră care nu a fost verificată. Cea de lângă a fiului meu.
La acele cuvinte, Alejandra și Federico s-au întors brusc spre aceasta. Caridad a început să își mute greutatea de pe un picior pe altul.
-Mamă, aceea este camera Alejandrei! Probabil Caridad nu a căutat acolo știind că acel colier nu ar putea fi în camera iubitei mele. Înțelegi ce vreau să spun?
Federico devenea nervos pentru că nu voia să își supere iubita.
Dacă colierul ar fi căutat acolo, Alejandra ar putea să creadă că nu are încredere în ea. La asta se gândea bărbatul.
-Puțin îmi pasă a cui este camera. Bijuteria mea valorează atât de mult încât aș muta munții din loc pentru a o găsi. Caridad, verifică acea cameră imediat!
Femeia își mușca buza nesigură și se uita cu ochi plini de rugăminți la șeful ei. Nu voia să scotocească în camera fetei care îi era dragă, în plus, știa că era o pierdere de timp.
-Dacă tu crezi că te voi lăsa să...
-E în regulă, Federico, poate să își caute colierul în camera mea dacă dorește!
Era pe punctul de a se certa cu propria mamă când Alejandra a intervenit dorind să aplaneze lucrurile.
Se simțea jignită, dar nu voia să provoace un scandal. Ea știa că nu are nimic de ascuns. Dar nu știa despre planul diabolic pus la cale.
-Ai auzit-o pe domnișoara Fuentes, Caridad, mișcă-te mai repede!
Caridad s-a pus imediat la treabă începând să își arunce ochii peste tot în camera fetei. În dulap, în sertare, printre haine. Chiar și în baie.
Susana s-a ținut după ea mereu, iar Alejandra și Federico după Susana. Niciunul nu îl scăpa pe celălalt din ochi.
Dar când cea mai veche angajată a familiei s-a uitat sub perna fetei, a rămas stană de piatră. Își dorea ca în acea cutie albastră din fața ei să se afle orice altceva dar nu colierul Susanei.
La vederea obiectului de sub perna ei, Alejandra i-a dat drumul la braț lui Federico înghițind în sec.
Acea cutie nu trebuia să se afle acolo. Ea nu a pus nimic sub perna ei.
-Nu pot să cred! Acela este colierul meu!
Mimând șocul adevărat, Susana a luat cutia albastră și a deschis-o, arătând colierul mult căutat.
-De ce bijuteria mea se află sub perna ta? Îl ascundeai? Ești o hoață de joasă speță!
Alejandra nu înțelegea cum această situație a luat această întorsătură. Ea nici măcar nu știa cum arăta colierul, nu trebuia să se afle în camera ei.
Caridad gândea la fel știind că frumoasa șatenă nu este o hoață.
-Este o greșeală, probabil cineva l-a pus aici, eu nu m-am atins de colier!
-Taci din gură, mincinoaso! Toată lumea știa că îmi aparține, nu ar fi adus nimeni colierul în camera ta.
-Hei bine, cineva a pus colierul acolo pentru că eu nu am făcut-o! Federico, explică-i mamei tale că eu nu mă ating de ce nu îmi aparține!
Alejandra s-a întors cu privirea către iubitul ei cerându-i ajutorul, dar nu l-a primit. Federico își strângea pumnii, privind-o înapoi pe Alejandra. Dar privirea lui era una întunecată.
-Se prea poate să se fi făcut o confuzie, Alejandra nu v-ar fi luat colierul, vă jur, doamnă Susana!
-L-a furat iar dovada se află chiar aici. L-ai ascuns sub perna ta, cât de revoltător!
-Eu nu sunt hoață! Principiile nu m-ar fi lăsat niciodată să fur!
Alejandra s-a întors din nou către Federico așteptând a doua oară să intervină pentru a o salva. Dar nici de data asta nu a făcut-o.
Fata s-a convins! Până și el credea că a furat.
-Ți-am spus de atâtea ori că această fătucă e cu tine doar pentru averea ta. Se pare că voia să o tragă în țeapă chiar și pe mama ta!
Ochii lui Caridad au început să se umezească simțind milă pentru copila pe care o consideră fiica ei. Era singura din încăpere care ar fi pariat pe Alejandra. Iar acest lucru o rănea pe șatenă mult. Nu trebuia să fie singura. Federico trebuia să aibă încredere în ea.
-Domnul Almonte mi-a oferit slujba visurilor mele. Mi-a oferit casa lui drept cămin. Fiul dumneavoastră este bărbatul inimii mele. Iar eu am fost crescută cinstit și corect. Nu aș fi putut să fur acel colier niciodată!
-Îmi provoci silă, drăguțo, ne minți pe toți cu nerușinare deși avem dovada în fața ochilor. Ar trebui să te dăm afară și să facem plângere la poliție!
Alejandra nu se lăsa impresionată de amenințările femeii. Nu era vinovată și nu avea de gând să își aplece capul. Nu putea să accepte din nou umilința acestei familii.
-Cât mai ai de gând să taci, Federico Almonte? De ce naiba nu spui nimic?
Fiind cu nervii la pământ, voia să asculte părerea iubitului ei și să înceteze cu acea șaradă. Era supărată pe Federico cum nu a fost niciodată.
-Ce aș putea să spun? Colierul dispărut al mamei mele a fost găsit în camera iubitei mele. Mă simt trădat și înjunghiat pe la spate!
-Tu te simți trădat? Ești orb sau ce? Eu mă simt trădată pentru că până și tu mă consideri o hoață cu diplomă! Nu ar fi trebuit să ai încredere în mine?
Federico era confuz, dovezile arătau cine e vinovatul, dar cuvintele Alejandrei îl atingeau. Se îndoia de iubirea ei în acest moment. Se îndoia de tot ce a fost între ei până azi.
-Nu te-am întrebat niciodată de ce te-ai îndrăgostit de mine. Ai avut ochi mereu după banii mei exact ca celelalte femei?
Și atunci acea discuție s-a încheiat. Alejandra nu mai putea să îi audă cuvintele dureroase.
Aceasta i-a oferit lui Federico o palmă, reacționând la cuvintele lui.
   Când capul acestuia s-a întors spre partea dreaptă, și-a dat seama că relația lor a fost de scurtă durată.
-CUM ÎNDRĂZNEȘTI SĂ ÎMI LOVEȘTI FIUL, MEDIC VETERINAR IEFTIN CE EȘTI!
Alejandra nu avea de gând să mai stea în acea casă nicicum așa că sfoara cu care era legată se desfăcuse. 
Acum putea să spună tot ce avea de zis și să plece cu respectul intact.
-Mamă, îți cer să nu o jignești! Chiar dacă a furat colierul, încă este femeia pe care o iubesc. Și totodată cel mai mare regret.
Alejandra încerca să se controleze pentru a nu îi oferi o a doua palmă bărbatului care se afla în fața ei.
Ar fi vrut să dea cu toți din acea cameră de pereți și apoi să plângă până dimineață.
-Scutește-mă, Almonte! Nu dau doi bani pe averea ta, și în momentul acesta, nici pe iubirea ta! Voi, cei bogați, sunteți josnici și nu aveți valori. Îmi este milă de nefericirea voastră și de lumea în care trăiți!
Federico doar asculta insultele iubitei sale pătrunzând prin fiecare parte a corpului lui. Presimțea că erau ultimele ei cuvinte.
Susana pe de altă parte, era pregătită să își apere onoarea, dar Alejandra nu lăsat-o să vorbească, începând să rostească din nou cuvinte.
-Tu să nu rostești niciun cuvânt! Ai avut un bărbat minunat lângă tine dar nu ai știut să apreciezi. Știi ce e amuzant? Mă numești hoață când singura căreia îi fug ochii după avere ești tu! Nu ai nimic frumos la tine, Susana Aguilar, te rog să îți măsori cuvintele atunci când vorbești despre mine! Altfel o să mătur cu tine pe jos spunându-ți în față tot ce cred despre tine și despre faptele tale!
Și înainte de a părăsi camera și totodată moșia Almonte, Alejandra i s-a mai adresat o dată lui Federico. Cel care a rănit-o cel mai mult în această seară.
-Poți să faci un denunț, nu îmi pasă, nu voi plăti pentru o faptă care nu îmi aparține. Cât despre noi doi..abia aștept să vină ziua în care o să te rogi în genunchi să te iert. Ești cea mai mare dezamăgire, dragule!
Și a plecat cu gândul de a nu își mai recupera vreodată hainele sau lucrurile personale.
Va sta departe de această familie cât îi va permite inima.

Între atracție și urăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum