15.Vocea unui trecut

752 79 8
                                    

„ Desi am avut atat de multe sa te întreb
M-ai indepartat, parul tau lung curge
Imi loveste obrazul si se indeparteaza
Te intorci si pleci mai departe
Am incercat sa te prind, ar fi asa ridicol?" - Big Bang

"Ce zici de maieul asta?"Jane da buzna in camera mea fix dupa ce inchid laptopul si tresar.
"Pentru prestatie?"ma fastacesc si ea se incrunta.
"Normal.Pentru ce altceva?"imi musc interiorul obrazului si aprob.
"Oricum ar fi,nu conteaza ce imi dai,totul e ok."imi ridic umerii si ea isi scutura capul dezamagita.
"Atitudinea ta de doua zile este foarte ciudata.Sigur esti bine?"
"De ce nu as fi?"pufnesc si ma uit pe fereastra,evitand contactul vizual cu ea.De dimineata am fumat doua tigari si inca simt nevoia,dar nu pot cu cei de la agentie prin casa.Nu am vorbit nici pana acum cu Ga Eun chiar daca am stat la aceeasi masa impreuna.JB mi-a dat cateva mesaje,dar nu am raspuns la toate,simt ca am nevoia sa ma debarasez o perioada de restul lumii.De parca m-as sufoca.De parca as vrea sa ma fac disparuta...Paraseste camera si eu ma misc pana la baie unde am lasat flaconul cu medicamente,cu mainile tremurande reusind sa iau una si sa o inghit cu zgomot.Era cat pe ce sa fac un atac de panica,probabil stresul din ultima perioada e de vina.

Privirea imi fuge pe strazile aglomerate cand soarele incepe sa apuna si sa raspandeasca razele stinse de oranj.Jane se ocupase de machiaj si de restul aspectului de acasa,iar acum parul meu statea impecabil,fara sa mai fie asezat intr-o parte.Nu a renuntat insa la o mica impletitura pe partea dreapta.Noul maieu alb sta mulat si se opreste deasupra buricului,avand pe el cateva modele spiralate si cifre.Geaca de piele reuseste sa imi tina de cald pana cand vom ajunge in cladirea cu show-ul si vom presta.In spatele meu,o aud pe Ga Eun oftand si imi unesc buzele intr-o linie dreapta,cu gandul ca ar trebui sa vorbim,dar nu eu sunt cea care trebuie sa faca primul pas.Nu eu sunt cea care a gresit de data asta...
"Hai usor afara din masina,fanii sunt pe partea cealalta si sunt agitati."ne spune managerul si imi inchid ochii pentru o secunda.Imi iau telefonul si castile,iar cu grija reusesc sa ies imediat dupa Hyeri.Unii fani sunt impinsi la o parte si e nevoie sa le zambesc intr-o nuanta compatimitoare.In interiorul cladirii e si mai mare agitatie din cauza trupelor sosite,a echipamentelor,costumelor si membrii ai staffului.Suntem iar duse la etaj si din nou avem cabina langa GOT7.Dat fiind ca e ultima lor prestatie cu aceasta melodie,nu imi mai bat capul cu ganduri inutile.Ma asez pe un scaun din fata oglinzii si imi iau singura un dermatograf negru,retusand conturul ochilor.Urmaresc apoi prestatiile unor trupe populare pe care le ador si imi indes castile in urechi cand vad cu oroare cine a intrat pe scena.Aerul intunecat pe care il emana si cateva ranjete printre versuri imi fac pielea de gaina...o senzatie stranie de respingere ia locul uneia calde.
"Darkness,doar cinci minute ramase."un tip gras isi vara capul cu inceput de chelie sa ne anunte.Aprobam si ma ridic de pe scaun,scotand mufa castilor din telefon.Fix in momentul ala imi vibreaza si oftez pentru ca nu l-am inchis cand trebuia.
*O sa mori.Esti un nimic.* -Fanul tau
Icnesc puternic si scap telefonul din mana,ducandu-mi mainile la gura.De unde a facut rost de numarul meu?Ma uit in jur agitata,avand groaza ca e undeva pe aici,razand de mine.Dar nu e nimeni ce pare a fi suspect si asta e si mai infiorator,ar putea fi oricine.Imi iau repede telefonul si il indes in geanta,nimeni nu era atenta la mine,fetele erau deja pe hol.Respir sacadat si imi inchid ochii,repetadu-mi ca totul e bine si nu voi pati ceva.Ies in urma fetelor si ma indrept spre intrarea pe scena,cand Ga Eun imi apuca incheietura foarte ferm.
"Ally,ia-l."ma implora din priviri,ca si cand acum ma vede expusa,cu nesiguranta in vene,gata sa clachez.
"Multumesc."imi tremura vocea si il iau,prinzandu-l repede,apoi il var sub maieu.Acum sunt mult mai sigura pe mine,el imi da curajul de care am nevoie,mai ales dupa acel mesaj.Ma priveste cu parere de rau si iau o gura mare de aer.Dintr-o data luminile de pe scena devin mai orbitoare fata de modul lor normal si imi simt gatul uscat...am nevoie ca teama sa dispara,ea e de vina.
"Esti bine?Ally ma auzi?"Hyeri ma zguduie putin cand parasim scena si urechile imi tiuie.O vad pentru o secunda in ceata apoi revine la normal.
"Am nevoie sa fiu singura."rostesc cu greu si incep sa alerg in josul coridorului,avantandu-ma spre scarile de urgenta ale personalului,acolo pe unde lumea nu circula.Am insfacat in graba un hanorac din mana lui Jane cu putin noroc si acum imi acopar pielea expusa ce a devenit rece.Zidul din caramida este neted pe spatele meu acoperit si imi las privirea in jos din cauza jenei teribile.Sunt o persoana jalnica ce s-a lasat intimidata de un hartuitor anonim,nu am habar de unde a facut rost de numarul meu.Imi duc mainile peste fata,inspirand profund printre degete.Nu voi plange,nu imi permit sa fiu si mai slaba,nu am voie sa fiu asa...Usa de urgenta se deschide si se inchide la fel de repede,incat tresar.Poate o fi vreuna din fete sau cine stie...imi las in continuare privirea in jos resemnata si oftez puternic,avand mainile pumni pe langa coapse.Cateva fire albastre imi vin peste fata,dar nu ma sinchisesc sa le dau in laturi.Pasii se aud lenti si precauti pe scarile metalice,oprindu-se in capatul lor,despartindu-i cinci scari de mine.Cinci scari afurisite ce as dori sa se faca mai multe atunci cand imi ridic privirea si il vad pe el,Jungkook,unica persoana ce nu ma asteptam sa o vad in acest moment,nu atat de aproape,nu dupa tot ce s-a intamplat.Nu dupa acel mesaj...cand sunt vulnerabila.El coboara precaut si imi inchid ochii dupa ce privirea sa intunecata a facut contact cu verdele meu.Buzele ii sunt presate intr-o linie roz cand imi fac curaj sa imi deschid ochii si el sa stea pe aceeasi scara cu mine.Ma studiaza trist si eu imi scutur capul,privind fix undeva sus,departe de fata lui.Imi vine sa rad acum la aparitia sa,date fiind toate detaliile ce il contureaza.Atat de perfect si totusi simt o asa mare repulsie si parca o tanjeala interzisa.
"Esti bine?"murmurul sau este mai ragusit si cativa fiori pleaca pe sira spinarii mele.
"Pleaca."vocea mi se frange in mii de cioburi inghetate si imi umezesc buzele in repetate randuri,evitand sa il privesc.Nu as rezista sa o fac...m-as invarti iar in acelasi cerc infinit.Atata durere...prea multa.
"Ally..."da sa imi atinga incheietura si eu ma smucesc brusc,lipindu-ma cu totul de zidul de caramida.
"Pleaca!"ridic tonul si imi maresc ochii,dorind sa imi tin lacrimile acolo.Expresia sa pare una sfasietoare,prea sfasietoare.Nu are dreptul sa fie asa,nu dupa cat am suferit eu,nu dupa ce el a fost cel care a cauzat totul.Negrul ochilor si al parului sau vor sa ma inghita,dar nu las sa se intample.Fara vreun avertizment,dupa acest privit insistent si plin de regret,ma trage in bratele pe care le-am visat atata vreme.Acea imbratisare pe care mi-o dorisem atat de mult,pare nefireasca acum.Bratele lui puternice se incolacesc in jurul umerilor mei mici si barbia i se aseaza pe crestetul meu,aducandu-mi aminte de trecut,exact ca un alt vis.Nu ma clintesc,nu il strang in brate,stau cu mainile tepene pe langa corp si respiratia taiata,in timp ce fruntea sta pe pieptul sau tare.Atatea senzatii ma patrund si un gand rece pune stapanire pe mine,aducandu-ma la realitate.Nu trebuie sa fim asa,nu dupa tot...Il imping cu putere de langa mine si buzele i se unesc stranse si triste,ochii sai dorind sa imi spuna atatea si totusi nimic.
"Am spus pleaca!"scancesc si el isi pleaca privirea,cu maxilarul inclestat.Imi inchid ochii,intorcandu-ma cu spatele si imi cuprind bratele cu palmele reci.Pasii lui se indeparteaza sovaielnic si inima mi se strange dureros.E nevoie de tot curajul acumulat ca sa nu il opresc si sa fac o greseala pe care as regreta-o.Usa se inchide si atunci pot sa dau frau unor lacrimi ce nu mai puteau sta ascunse.Sughit printre suspine si imi scutur capul agitata.
"H."pasii rapizi coboara nebunesc pana la mine.Imi e rusine sa ma intorc in aceasta stare,iar el nu pare deranjat.Parca au trecut ani de cand Jungkook a parasit acest loc,cand de fapt au trecut doar doua minute.
"Eu doar..."scancesc si JB ma trage spre el,analizandu-mi trasaturile.Cred ca arat oribil.E putin socat,dar nu spune nimic.Nu stiu de ce,dar imi infasor imediat bratele in jurul taliei sale si imi afund fata in scobitura dintre umar si gat,descarcandu-ma.El isi plimba o mana in josul spatelui meu si cu cealalta imi mangaie parul.
"Shh."rosteste,aducandu-mi si mai multa aminte de el...iar eu il strang in brate asa cum as fi vrut sa o fac inainte cand el isi infasurase bratele in jurul umerilor mei.
"E prea m-mult."rostesc printre lacrimi si el ma leagana usor.
"Sunt aici sa te descarci."imi sopteste si ii strang in pumni bluza.Atat de gresit,dar nu imi mai pasa,am mers pe un alt drum...

~Jungkook~

"Nu putem merge pur si simplu sa le salutam?Suntem la acelasi show muzical..."vocea lui isi pierde din intensitate si ma opresc din a urmari ceva pe ecranul telefonului.
"Nu."ii raspund lui Jimin si ofteaza.Parasesc spatiul mic al cabinei si iau o gura de aer pe hol.Yoon Hye ma tot suna de dimineata si imi inchid telefonul,nesuportand sa mai insiste atat.I-am spus clar ca intre noi nu va putea fi nimic niciodata.Nu cred ca e asa greu de inteles,cel putin pentru mine.
"Nu poate fugi asa brusc,daca vor veni pentru poze sau interviu?"tipa ce cred ca e stilista de la Darkness isi arata frustrarea in fata tipei brunete.Nu mi-am dat seama ca am ajuns pe celalalt coridor unde sunt alte cabine.Ma incrunt atunci cand le vad pe toate adunate cu o singura exceptie,Ally.Mi-am spus ca o sa fiu o umbra pentru ea,o voi urmari de undeva din intuneric fara ca ea sa stie...asa fac umbrele,nu?Si cum am devenit o umbra carmuita de regrete,o sa ma apropii de ea inca o data,chiar daca asta inseamna sa ne facem rau.Nu e greu sa imi dau seama pe unde a mers,mereu i-au placut locurile unde nu e nimeni,scarile de urgenta sunt in aceeasi categorie.Usa se deschide cu un scartait si o inchid repede in urma mea,de teama sa nu ma vada cineva.Acum,parca simt ca e mai bine sa ma intorc si sa ma prefac inca o data ca nu imi pasa...dar picioarele mele se misca atat de greu in jos,de parca mi-ar fi fost puse niste greutati menite sa ma scufunde.Imi e teama de cum va reactiona si de cum o voi gasi,imi e teama ca ma va percepe ca un monstru ce i-a adus numai durere.Pot fi amintirile fericite uitate din cauza unor amintiri dureroase atat de numeroase?Un nod mi se formeaza in stomac atunci cand ii vad privirea in pamant,iar parul ii vine peste obraji ca o cascada albastra.Cu durere,isi ridica privirea spre mine si incremenesc.Nu imi aduc aminte ce a fost dupa din cauza durerii pe care am resimtit-o cand mi-a strigat sa plec.Exact ca unui monstru...asa ma vede,singurul lucru de care am fost ingrozit.Privirea ei se transformase in gheata pura si vocea ii era un tais menit sa ucida.Meritam asta,o meritam asa de mult,dar tot durea.Ma infasurasem in jurul ei ca un scut ce voia sa tina la distanta tot ce a fost urat intre noi,tot ce o putea rani.Dar nu mai exista demult un'noi',asa ca am plecat inca o data cu regretul ca nu am putut face nimic.O sa raman in timp o pata ce va fi stearsa cu buretele.

Acum sa va vad cu cine tineti dupa acest capitol,haha.Nu stiu cand pun next,o sa ma straduiesc sa il pun relativ rapid.Bye;* -Ally

TOMUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum