Colţi II

Pacientul

Annais:

M-am ridicat de pe scaun, decizând să le fac o vizită în spatele avionului lui Kim și William. Totuși, ochii mei se opreau pe diferite persoane, fiecare trimițând fiori de groază pe șira spinării mele. Acesta a fost probabil și motivul pentru care mi-am încolăcit mâinile în jurul corpului, parcă formând un scut împotriva inamicului nevăzut.

-Hah, ce ghinion pe capul vostru. Mi s-a adresat o voce.

M-am întors într-acolo, cel ce vorbise fiind același băiat cu păr și ochi negrii care l-a țintuit locului pe bărbatul ce înnebunise cu câteva momente în urmă. Părul acestuia era răvășit, iar sub ochi avea cearcăne evidente. Pielea îi era palidă, iar chipul îi părea extenuat. Mi-am dat ochii peste cap, neavând în plan să intru în vorbă cu un nebun. Am vrut să-mi continui drumul, dar el își continuă ideea.

-Acest avion nu va mai ajunge la vreo destinație. A adăugat el, făcându-mă să mă opresc. O spuse încet, astfel încât doar eu puteam auzi. M-am uitat înspre el, confuză, și poate și puțin speriată în același timp.

-Cum adică? M-am trezit întrebând, aproape că în șoaptă.

El mă privi cu acei ochi negrii, lipsiți de strălucirea vieții, făcându-mi semn să mă așez pe scaun lângă el. Pentru început, nu am vrut. Dar curiozitatea era mult mai puternică decât raționalitatea, decât logica, așa că m-am așezat pe jumătatea de scaun liberă, lângă băiat.

-Ascultă. Tu ce fel de oameni crezi că se află în acest avion? Întrebă el, pentru început, șocându-mă într-un fel.

-Nebuni. Nu e evident? Mai ales dacă sunt cei de la Azilul Rosemary. Am răspuns eu, privindu-l.

-Ce știi despre acest azil? Întrebările sale erau ciudate, parcă încercând să mă facă să ajung eu singură la o concluzie, la concluzia dorită de el. Apoi, îmi dădu un indiciu. Leagă-l de Moonville.

-Este locul în care sunt aduse persoanele cu cele mai grave probleme mentale. A fost înființat cu aproximativ două secole în urmă...când s-a creeat și bariera din jurul orașului Moonville. Am spus eu, dar legăturile și de asemenea și informațiile oprindu-se aici. Și a luat foc recent. Acela părea să fie lucrul așteptat de străin.

-De ce crezi că a luat foc? Această întrebare nu a primit un răspuns, iar cum era evident că nu am reușit să fac legătura dorită de el a oftat, făcându-se comod pentru povestirea ce presupun că urma să mi-o spună. Oamenii de acolo nu sunt nebuni, nu dintr-un motiv natural.

Chiar când s-a creeat bariera din jurul orașului Moonville, anticii au încercat să posede diferite persoane din exterior, care au ajuns în jurul barierei. Totuși, bariera era prea puternică, mai ales la început, pentru ca asta să se întâmple. Astfel, persoanele alese au fost afectate la nivel mental. Aceștia vedeau lucruri ireale, sau auzeau tot felul de chestii. Cu cât treceau anii, efectul posedării nereușite sporea. S-a ajuns până la cea mai recentă formă, cea de dinainte de schimbarea efectului barierei. Cei afectați puteau vedea fiecare creatură în forma sa complectă.

De oamenii obișnuiți, aceștia erau considerați nebuni și i-au închis în Rosemary. Dar ei nu au conștientizat faptul că, prin acele posesii, o mică parte a spiritului, a puterii a rămas în acel om. Astfel, adunându-i pe toți în același loc, au declanșat o oarecare putere incontrolabilă. Această putere, în combinație cu forțele naturale, a pornit și acel foc. Și, cu siguranță, va porni și o catastrofă ce va duce la prăbușirea acestui avion. Explică el, extrem de calm totuși. Era o contradicție între ce zicea și modul în care o făcea. Acei oameni nu pot pleca. Sunt blestemați, sunt legați de Moonville prin acea părticică de spirit. Iar prin încercarea de a-i îndepărta vor reuși doar să-și aducă propriul sfârșit.

Priveam, fără să pot să reacționez cumva. Mâna îmi tremura, și știam clar că orice întrebare, orice încercare nu avea să schimbe nimic. Apoi, am simțit o schimbare bruscă a direcției avionului. Acesta avea mișcări haotice, care au provocat urlete disperate a persoanelor aflate în avion.

-Ce naiba se întâmplă? Întrebă o asistentă, din spatele avionului, abia reușind să-și mențină echilibrul.

-Nu mai pot controla avionul! Urlă pilotul, vocea căruia dădea de gol faptul că se chinuia cu ceva anume.

-Cum adică?! Urlă înapoi femeia, încercând să acopere urletele pacienților.

-Vântul pare să controleze avionul, de parcă ar fi un avion de hârtie. Răspunse pilotul. M-am uitat către băiat, care părea relaxat.

-Ne duce înapoi la Moonville, așa-i? Am întrebat eu, totuși fiind într-un fel speriată.

-Da. Mai mult sau mai puțin vii, dar da. A răspuns băiatul, gluma sa nefiind de ajutor deloc în această situație stresantă pentru mine. Calmează-te. Hai să schimbăm subiectul. Întreabă orice.

-Tu de ce ai ajuns la Azilul Rosemary? Am întrebat, fără să mai stau pe gânduri măcar. Acesta își îndreptă privirea în jos, în așa fel încât ochii îi erau acoperiți de păr. Când își ridică chipul, ochii săi străluceau într-un cunoscut roșu.

-Să spunem doar că am fost atât de disperat să-mi găsesc familia încât am cerut ajutor de la ei. Și m-au crezut, desigur, nebun pentru că mă credeam vampir, și pentru că le explicam cum că mama mea trăia cu aproximativ 200 de ani în urmă. Mi-a explicat el, și totuși amuzat. Rânjea.

Sincer, mă deranja relaxarea lui. Era enervantă, al naibii de enervantă. În timp ce ceilalți urlau, disperați, făcând tot posibilul să scape, el era atât de calm. Se comporta de parcă pleca într-o vacanță cu avionul, nu de parcă urma probabil să murim cu toții. Poate acesta era un avantaj al faptului că era vampir: știa că și în cazul în care ne vom prăbuși, are mari șanse să supraviețuiască, datorită vindecării supraomenești.

Și în timp ce eram pierdută în aceste gânduri am simțit o zgâlțâire bruscă a avionului, urmată de țipetele ce abia se domoliseră. Atât de mare era panica încât unii pacienți au reușit chiar să scape, încercând acum să iasă din avion. Acesta era mișcat haotic, o săgeată de vânt străpungând brusc unul dintre pereții avionului.

Abia atunci am realizat ce se întâmpla. Avionul se prăbușea. Noi ne prăbușeam.

Capitol nou! Și...da. Un fel de un anunț, sau cum vreți voi să-l numiți, pentru fanii rock-ului japonez, sau a lui Miyavi. Din 27.09.2015, până pe 16.10.2015, în diferite orașe din Europa (Londra, Lille, Köln, Paris, Milan, Starsbourg, Viena, Austria, Budapesta, Varșovia, Moscova, St. Petersburg și Helsinki). Încă nu există prea multe detalii online, dar am zis să vă anunț, în caz că sunt fani să stați cu ochii-n patru :))

Și, din nou legat de Teen Wolf. A apărut un sneak-peak, primele 5 minute din primul episod al Sezonului 5 pe Youtube. ;)