Colţi II

Capitolul 4- O idee nu chiar atât de bună

Melodia nu are legătură cu capitolul, doar probabil cel mai perf cover ever :3

Aflasem nu de mult de faptul că și Brook avea să se întoarcă în Moonville. Eram sincer de părerea că era o idee bună, să fim cu cât mai mulți.

Ne propusesem astfel să mergem la unul dintre jocurile Exit Games aflat la doar 1km de mers pe jos prin pădure. Așa că, la câteva ore după ce Brook a ajuns, am decis să plecăm.

Drumul prin pădure era și mai scurt, și mai liniștit. Iar eu cel puțin preferam să mă plimb prin pădure în loc să o iau prin orașul zgomotos aflat în apropiere. Chiar dacă era încă lumina zilei dominantă, prin pădure se vedea ca fiind o urmă de întuneric, licuricii jucăuși fiind abia vizibili.

Annais:

Îmi croiam drum printre pomii crescuți din aproape în aproape, încercând să nu mă depărtez prea mult de Alexander, care se afla în față cu câțiva pași, împreună cu Liam, Toby, Chris, Kim și Jefferick. Lângă mine se afla Taylor, care părea chiar mai neobișnuită cu plimbările prin pădure decât mine, dar cu siguranță mai entuziasmată. Totuși, o atingere bruscă mă opri pentru câteva secunde, înainte ca eu să-mi întorc privirea înspre acea persoană.

-Hei Brook. Am salutat cu un zâmbet, dar acea voce suspicioasă și în același timp perversă cu care salutam de obicei.

-Hei. Mă salută el, zâmbind. Am observat cum se uita puțin confuz înspre Tay, cu care încă nu făcuse cunoștință.

-Ea e Taylor, Tay pe scurt. Verișoara lui Alex. Am prezentat-o eu pe blondină, care făcu cu mâna, zâmbind.

-Încântat. Răspunse el, realizând că ea știa deja cum îl cheamă.

Astfel, cu alte scurte conversații am continuat drumul către casa veche în care aveam să ne petrecem următoarea oră, încercând să evadăm, dar fără adevărate pericole.

În scurt timp eram acolo. O clădire parcă desprinsă dintr-un film de groază, excluzând semnul uriaș de culoare roșie aflat deasupra ușii ce includea logo-ul organizatorilor și alte detalii scrise mic. Astfel, am intrat toți, captând atenția recepționerului, ce părea uimit de numărul aparent mare în care eram noi, 15.

După o scurtă introducere, ne explică cum avem voie doar 5 în echipă. Din fericire, toate cele 3 camere amenajate erau libere, astfel încât puteam intra toți în aceeași oră.

Ușile se închideau cu un scrârțâit puțin deranjant, eu aflându-mă în acea cameră împreună cu Toby, Chris, Jenna și Brook. Aparent, și ei păreau să fie la fel de încântați de idee ca și mine.

Camera era una destul de mică, însă era ceva atât de ciudat la ea. Era un singur geam existent, unul foarte mic, iar prin el totul se vedea negru, întunecat. Totuși, nu ne-am gândit să privim afară din acea cameră, ci doar să rămânem prinși în joc.

Camera nu avea nici o altă ieșire în afară de cea pe care am intrat, ceea ce îi confera un aer închis. Pereții erau de un gri închis, iar camera nu avea nici mese, nici scaune, doar mai multe dulapuri pline de cărți și documente prăfuite și deloc atrăgătoare. Totul era extrem de sumbru și de monoton în acea cameră, fapt ce nu putea doar să mă facă și mai interesată de joc.

Un timp, nu am avut vreo idee despre locul unde ar trebui să începem, sau cu ce să începem măcar. Dar nedumerirea se spulberă instant atunci când am auzit zgomotul făcut de Jenna, care trecea cu mâna peste paginile prăfuite ale unei cărți ciudate, singura ce nu avea culori monotone de alb, gri și negru în acea cameră. O carte care, dacă o ștergeai de praful depus, era chiar de un albastru azuriu.

Desigur, ne-am adunat cu toții în jurul cărții. Înăuntrul acesteia era o gaură uriașă în locul paginilor de la un anumit loc începând, în gaură fiind o hârtie împăturită. Curioasă, Chris apucă hârtia și o despături îndată. Înauntru se afla harta camerei, însemnată ici-colo cu niște x-uri ce puteau fi ușor confundate cu niște pete scăpate dintr-un stilou cu cerneală roșie.

Ghidați de semnele de pe hartă am reușit să găsim fiecare câte un loc însemnat pe hartă. Erau patru, deci Jenna a rămas în afară. Am făcu, confuzi, schimb de priviri, apoi observându-l pe Toby care își îndreptă privirea în jos. Toți am făcut la fel, văzând cum cimentul era diferit acolo unde stăteam noi. Defapt, nici nu era ciment. Era un acoperământ, un fel de bucată de material, ce ascundea câte o gaură mică în podea. În fiecare gaură se găsea câte un buton. Fără nici o reținere, am apăsat pe acela, sperând că vom găsi astfel cheia de ieșire din cameră.

La o distanță egală de cei patru pereți gri o altă gaură apăru, din care se putea vedea o cutie. Desigur, Jenna fu cea care se duse să o deschidă. Însă privirea ei deveni instant din curioasă, șocată. Cu toții ne-am apropiat de cutie, iar ceea ce era înauntru ne șocase pe toți. În cutie se afla o mână, plină de sânge aparent proaspăt, strângând o cheie. Am inspirat șocată, dându-mă niște pași în spate. Am dat de ceva rece, dar știam bine ce era. Ușa, a cărei cheie era în mâna încleștată aflată în cutie. Mâna retezată a cuiva viu, sau a cuiva care până nu demult era viu.

Scuzați-mă că nu am postat miercuri, ci taman acuma, vineri, dar am cam avut total alte chestii de făcut (învățat pentru concurs de bio, învățat pentru olimpiada de engle, faza județeană, de mâine) și da.. stau prost și cu concentrarea mai nou >.< Însă sper că v-a plăcut capitolul :3