CAPITOLUL 26

214 19 3
                                    

JENNA

Vântul este din ce în ce m-ai puternic, iar norii sunt atât de fumurii încât zici că au întunecat cu totul întreaga cameră. Deși ar trebui să mă adăpostesc, încă umblu ca o nebună prin tabără strângând lucrurile de afară ca să nu le unde ploaia, iar Will încă se ține după mine.

- Unde vei sta?

- În cabana mea!

- Singură?

- Da.

Îi dau răspunsuri cât m-ai scurte, pentru că vreau să înțeleagă că nu este așa ușor să trec peste durerea pe care am simțit-o atunci când mi-a spus cuvintele alea.

- Poate ai nevoie să te țin în brațe? Ști tu, ca să nu-ți fie frică?

Of ce scumpic e că s-a gândit la asta, și mi-ar placea m-ai mult ca orice să mă țină în brațe. La naiba, aș sta la el în brațe mereu. Dar răspund:

- Cred că o să mă descurc.

Will îmi ia plasa de volei din mână și o aruncă în cabană, apoi mă ia de mână iar ochii lui verzi sunt atât de profunzi, privindu-mă cu regret. Urăsc să știu că se simte prost pentru toată faza asta,dar eu mă simt și m-ai prost.

- Jenna... știm amândoi că nu e așa.

- Putem să nu vorbim despre asta?

- Nu Jenna. Nu putem, pentru că, eu te vreau înapoi în viața mea. Mi-e dor să te țin în brațe...

Tonul lui chinuit mă face să cedez.

- Și eu te vreau înapoi în viața mea Will, dar știm amândoi că o să se sfârșească m-ai repede decât...

Will mă trage spre el și mă sărută. Aud un tunet și nu știu dacă ăsta e un semn să-mi deschid gura sau nu. Limba lui încearcă să pătrundă în gura mea. Îmi duc mâine după gâtul lui și mă relaxez lasându-l să își introducă limba în gura mea.

Simt picături reci de ploaie pe umeri, pe cap din ce în ce m-ai dese. Afară plouă cu găleata, însă noi ne sărutăm. Will își înclină capul puțin într-o parte făcând sărutul și m-ai profund.

Faptul că mă sărută în ploaie face ca unul dintre cele m-ai frumoase și visate momente din viața mea, să devină realitate.

Simt cum mână lui îmi mângâie obrazul și când rupe sărutul se aude un sunet excitant. Ne privim cu ochii pe jumătate închiși și cu buzele întredeschise. Este clar că o să-l m-ai sărutat o dată, pentru că e super sexy cu părul lui blond ud care îi cade pe frunte. Îi dau câteva șuvițe la o parte.

- Am o idee. Și nu, nu implică sexul. Ai radio așai?

Clipesc.

- Da...

- Bun, și poți să-l conectezi la telefon?

- Are suport de unde selectezi melodiile... de ce?

Will rânjește și mă ia de mână.

GREEN FLAME Where stories live. Discover now