Prima dragoste...

Capitolul 24

După ce terminăm de vorbit , ieşim amândoi unul în spatele celuilalt pe uşă . Mama mă aştepta pe coridor cu câteva pungi de haine . Se uită urât la Seba , apoi îşi îndreaptă privirea către mine . De-a dracu şi ambiţioasă ce sunt , îl iau pe Seba de mână şi îl sărut de faţă cu ea .

- De ce ai făcut asta ? şopteşte el cu colțul gurii .
- Aşa ! spun eu autoritară şi cu glas tare .

Atunci mama vine spre noi . Îi spune lui Seba să plece , apoi mergem la maşină . Îmi ocup locul în faţă . Se urcă la volan şi pornim către casă .

- Deci , eşti cu el împreună.. spune ea .
- Da , mamă ! Sunt cu el .
- De când ? Cum s-a întâmplat ?
- Mamă , din noaptea trecută . Pur şi simplu ne-am sărutat şi te rog , să nu-mi ţii vreo morală . N-am chef şi ştim amândouă că n-am să te ascult .
     - Nu aveam de gând . Şi.. îl iubeşti ?

Când aud întrebarea asta , îmi întorc brusc faţa către ea .

- Ce ..?! spun eu .
- Îl iubeşti ?
- Da ! De fapt nu , nu ştiu ! Presupun.. . spun cu o voce joasă .
- Păi şi cum eşti cu el dacă nu eşti sigură de ceea ce simţi ? Pe vremea mea , nu aş fi putut să stau cu un băiat dacă nu eram sigură de ceea ce simt .
   - Mamă , te rog ! Atunci , era în trecut .
- Of.. când ai să mă înţelegi şi pe mine ? spune ea .
- Când ai s-o faci tu mai întâi , acum te rog , n-am chef de ceartă sau ce e asta , lasă-mă !

Pe drum , primesc un mesaj pe telefon de la Seba.. . Telefonul de rezervă , bineînțeles . Îi răspund la mesaj , când mama se apropie de mine din ce în ce mai mult pentru a-mi citi mesajele .

- Mamă , te rog , fi atentă la drum !
- Sunt atentă.. . zice ea .

Dintr-o dată se simte o lovitură puternică , urmând un demaraj către un stâlp . Lovisem un băiat , pe trecerea de pieton . Am încercat să-l evităm , dar în zadar.. . N-am scăpat niciunul , l-am lovit pe el , apoi ne-am îndreptat către acel stâlp . După ce s-a oprit tot , am ieşit din maşină târându-mă pe jos către trupu' băiatului . Mă uit mai atentă la el . Mi se părea foarte cunoscut . Îl întorc cu faţa spre mine şi îi şterg sângele care continua să curgă într-una . Băiatul acela , era Seba .
Atunci dintr-o dată mă ridic în fund şi mă uit în jur . Eram la spital , cu toată lumea mirată pe lângă mine , chiar şi Seba .

- Eşti bine , Seba ?! Cum te simţi ? întreb eu foarte îngrijorată .
- Sunt bine , chiar foarte bine , calmează-te !
- Nu pot să mă calmez , când eu cu mama am dat cu maşina în tine..
- Stai , ce ?
- Da , eu cu mama am făcut accident..
- Mama ta e aici , singurul accident a fost în parc , cu oamenii aceia . Tu eşti cea rănită , nu eu . Ai fost în comă două săptămâni . Ai ratat chiar şi examenul.. Îl vei da la anul . spune el trist şi totuşi fericit pentru revenirea mea .
- Cum ?! Chiar asta s-a întâmplat , mamă ?
- Da , asta s-a întâmplat , important e că eşti bine , mami.. Te-ai trezit după două săptămâni ratate din viaţa ta . Noi credeam că o nu o să te mai întorci . Ne vom ocupa mai târziu de liceu şi de restu' , acum calmează-te şi întinde-te în pat , o să-l chem pe doctor .
- Nu îmi vine să cred.. . spun eu dezamăgită . Chiar nu-mi vine să nu cred .