Prima dragoste...

Capitolul 20

Fiecare secundă , trecea din ce în ce mai greu . Nu mai ştiam nimic de ceva vreme . Nu puteam să mă trezesc , ceva mă trăgea în întuneric şi mă ţinea strâns . Toate puterile mă părăsiseră . Gândul că nu o să mai apuc să văd lumea , mă speria . Mai aveam o singură dorinţă.... , să-mi pot lua rămas-bun de la cei pe care îi iubesc , dar ştiu că nu mi se mai putea îndeplini .
O voce răsuna în capul meu şi îmi spunea să mă trezesc , să mă ridic şi să îmi revin . Corpul meu nu răspundea la comenzi . Nu puteam să mă mişc . Singura imagine care îmi venea în momentul acela , era chipul lui Seba . Mi-aş fi dorit să-l am lângă mine , să-l pot lua în braţe , să pot să...nu ştiu , în momentul ăsta , deşi nu mă pot controla , nu îmi e dor de mama sau de sora mea , ci de Seba .
Încet încet , îmi revenea auzul . Auzeam o voce de băiat , apoi o voce de fată . Începeam să simt atingerile doctorilor . Eram din ce în ce mai conştientă de ceea ce se petrece .

După două zile .

Îmi revenisem deja , totul era la fel ca înainte , puteam să văd şi să simt .

- Te simţi bine ? întreabă Seba din tocul uşii .
- Da , cred că da..

Se apropie de patul meu . Era bandajat la cap şi la mână .

- Ce s-a întâmplat ? De ce sunt aici ? Cât timp am murit ? De ce eşti rănit ? întreb eu panicată .
- Stai , stai ! Ia-o mai uşor . zâmbeşte el .

Îmi era dor de chipul lui , de zâmbetul lui cald şi atrăgător .

- N-ai murit , însă ai fost în comă două zile .
- Păi c..

Nici nu apuc să termin , că mă întrerupe el .

- Te-ai ciocnit cu nişte biciclişti . Ţi-ai spart capul şi eşti julită pe tot spatele , dar te-ai lovit foarte rău la cap încât ai leşinat şi ai ajuns la spital ...apoi două zile ai fost în comă .
- Păi şi cum am ajuns aici ?
- Din cauza mea.. . spune el aplecând capul .
- Nu are cum , adică ştiu că ai fost şi tu pe jos .
- Ba da , din cauza mea ! Eu te-am adus în starea asta ! Iartă-mă ! spune el punându-şi capul în poala mea .
- Ba nu e vina ta , te rog nu-ţi mai cere scuze.. . spun eu cu lacrimi în ochii .

Atunci ridică capul sus şi se uită fix în ochii mei .

- Nu merit să trăiesc după cele întâmplate , sunt un criminal . Nu merit atenţia ta , iartă-mă ! Nu pot să mai stau lângă tine.. zice el încercând să-şi oprească suspinele .
- Te rog nu mă lăsa , chiar am nevoie de tine acum . spun eu prin şiroaiele de lacrimi .
- Iartă-mă !
- N-am de ce , te rog , stai să clarificăm ce s-a întâmplat .
- Nu mai avem ce ! atunci se ridică brusc în picioare şi pleacă .

Îmi adun toate forţele şi mă ridic din pat . Sunt puţin ameţită , dar chiar merită să fac asta .

- Seba , stai ! strig eu după el când îl văd pus la perete de către Cristian .
- Mi-ai băgat iubita în spital nenorocitule . strigă el dându-i un pumn în gură lui Seba .
- Cristian, nuu..!! De ce ai făcut asta ? spun eu punându-mă în faţa lui Seba , care era căzut pe jos .
- Nu vezi ?! Din cauza ăstuia , eşti tu aici .
- Ba nu-i adevărat ! Te rog pleacă de aici . Te rog , îmi faci tu mai mult rău cu prezenţa ta aici .
- Bine , plec !

Mă aplec jos lângă Seba şi îl iau în braţe .

- Seba , te rog , stai cu mine ! Vreau să aflu ceva . Te rog !
- Ok , am să încerc.. . spune el oftând .
- Ştii unde sunt bicicliştii ? Adică dacă ei au păţit ceva , dacă sunt la spital sau nu .

Se ridică de jos , apoi mă ia de talie şi mă trage lângă el . Se uită insistent la mine şi mă conduce către salonul în care eram internată .

- Da , bicicliştii , sunt în al doilea salon după tine . Unu şi-a rupt mâna , iar celălalt , nu ştiu . Dar oricum , mergem mâine când îţi mai revi . Acum nu . Trebuie să te refaci . Mă duc să chem o asistentă .
- Dar eu vreau s...
- Fără ,, dar '' ! Stau cu tine dacă esti cuminte .
- Ok.. . O să stau cuminte .

Nici nu pleacă bine , că deja ies pe uşă şi mă duc la al doilea salon . Intru încet şi văd doi oameni răniţi .

- Voi sunteţi oamenii care au dat peste o fată ?
- Ea a dat peste noi . râde unul din ei .
- Ştiţi cum s-a întâmplat acel incident ?
- Păi de ce vrei tu să ştii neapărat ?
- Trebuie să aflu nişte chestii.. acum îmi puteţi spune ? întreb eu .
- Păi fata aceea a fost împinsă de un băiat înalt . Ea a încercat să se ferească de primul om , fiind prietenul nostru , dar nu a mai putut să ne evite şi pe noi .
- Şi băiatul ăla cum de a împins-o ?
- Parcă să zic că şi el a fost împins şi după a dat peste ea şi ea în noi . Oricum nici el nu a scăpat . Cam atât pot spune.
- Vă mulţumesc ! zic eu fericită .

Mă mir că nu şi-au dat seama cine sunt , mă rog , nici eu nu mi-aş da seama la ce faţă am .

Ies din salon şi mă duc la mine , unde sunt aşteptată de Seba .

- Hei ! spun eu în şoaptă .
- Hei şi ţie !