Fata cu creierul defect

Capitolul 12

Cursurile tocmai se încheiaseră, ceea ce îi lăsa lui Sophie câteva zile de respiro înainte de ultimele examene. Astfel, se decise într-o după-amiază să-i facă o surpriză lui Eric, trecând să-l ia de la birou, după program.

– Cum a fost ziua ta, dragă? îl întrebă ea, veselă, după ce-l sărută.

– Ca de obicei, îi răspunse el, plictisit. A ta?

– A fost super! Am trecut cu 10 la examenul de alaltăieri, am terminat, în sfârșit, proiectul ăla care îmi dădea bătăi de cap, și am mai stat la povești cu colegii în pauza dintre examene, iar, apoi, am mers toți în oraș la o pizza și a fost super distractiv.

– Aha, mormăi Eric.

– Ce? îl întrebă ea, nedumerită.

– Nimic.

– Cum nimic? Ce ai? Ce am zis?

– Păi, pari foarte deranjată de ce povestești.

– Tocmai ți-am zis că am avut o zi super, de ce aș fi deranjată?

– Așa pari din tonul vocii, continuă el, ferindu-și privirea.

– Tu te auzi ce zici? Nu are logică.

– În fine, nu vreau să mai vorbim despre asta.

– Ok... atunci povestește-mi ce-ai făcut tu.

– Nimic special. Aveam o ședință importantă, dar clientul m-a sunat cu doar câteva minute înainte să înceapă ca să-mi zică că nu mai e interesat. Speram ca măcar tu să ai o stare de spirit mai bună, dar văd că nu-i cazul. Mi-a pierit cheful de vorbă, oricum.

Sophie rămase fără cuvinte.

„Nu am făcut nimic greșit, sunt sigură. Dar nici nu-mi place să-l știu supărat pe mine. Poate ar trebui să-l împac." se gândi.

– Eric... începu ea, timid, apucându-l de braț și forțându-l să se oprească din mers.

– Ce? întrebă el, tăios.

– Voiam doar să împart cu tine cum mă simt, dar înțeleg că, probabil, ești supărat din cauza lucrului, așa că îmi pare rău dacă te-a deranjat ceva din ce am zis.

Cuvintele ei erau sincere și le rostise cu calm și bunăvoință.

– În fine, să trecem peste, îi ceru el, morocănos, ocolind-o ca să-și continue drumul.

– Nu, te rog, insistă ea, punându-i-se din nou în cale.
Nu-mi place să te știu supărat pe mine. Promite-mi că mă ierți!

Cu un oftat prelung, Eric o apucă de braț și o trase într-o îmbrățișare.

– Nu-i nimic. Se mai întâmplă, zise el, într-un final, cu un zâmbet în colțul gurii. Hai să mergem acasă.

Când își reveni din euforie, Sophie constată că, deși ea își ceruse scuze, nu se simțise cu adevărat vinovată. Intuiția îi spunea că Eric avusese o zi proastă și că pur și simplu își vărsase nervii pe ea, fără niciun motiv.

„Dar măcar nu mai e nervos. Nu-mi place să-l știu supărat." se consolă ea. „O să aduc vorba despre asta peste câteva zile, când va fi mai calm." își promise.

*

La câteva zile după acest incident, se gândi că ar fi cazul să redeschidă subiectul, pentru a lămuri cele întâmplate. Între timp, se pregătise serios, citind zeci de articole despre rezolvarea conflictelor în cuplu și chiar învățase câteva strategii de comunicare asertivă, așa încât se simțea plină de speranță.

Îl așteptă, răbdătoare, să se întoarcă de la lucru, mâncară cina împreună, iar, când se așezară pe canapea ca să se uite la televizor, lansă întrebarea:

– Dragă, pot să te întreb ceva?

– Da, ce ai pățit? o întrebă el, cu o expresie de îngrijorare.

– Nu e ceva grav, nu-ți face griji. E legat de faza de acum câteva zile, când ți-am povestit ce am făcut în ziua aia, și eram super bucuroasă, iar tu te-ai supărat pe mine fiindcă ai zis că par deranjată de ce povestesc.

– Ce-i cu asta? mormăi el, încruntându-se.

Tonul și expresia i se schimbaseră la 180 de grade.

Sophie se simți intimidată, dar, pentru liniștea ei, era determinată să nu renunțe până ce chestiunea nu va fi fost lămurită.

– Păi... eu cred că erai supărat din alt motiv și că, din cauza asta, m-ai înțeles greșit. Și, sincer, m-a deranjat că ai dat vina pe mine, pentru că știu sigur că n-am făcut nimic greșit.
M-am simțit atacată pe nedrept, iar asta m-a rănit.

– Ești prea sensibilă. Nu te mai gândi atâta la orice prostie. Și uitasem de asta.

– Ei bine, eu nu, pentru că nu mi s-a părut corect.

– Și ce ai vrea să fac acum? izbucni el, dintr-o dată.

Sophie îngheță. Niciodată nu mai țipase la ea până atunci.

„Se întâmplă în orice cuplu mai devreme sau mai târziu. Treci peste." își spuse, în gând, străduindu-se să înghită nodul care i se pusese în gât.

– Păi... aș aprecia dacă ți-ai cere scuze.

– Doamne, ce fixistă ești! Îmi pare rău, poftim. Nu trebuie neapărat s-o spun ca să-mi pară rău, știi, mormăi el, exasperat.

„Clar nu înțelege ce a făcut greșit dacă reacționează așa." se gândi ea, „dar n-am de gând să stăm certați toată noaptea din cauza asta".

– Bine, hai s-o lăsăm așa de data asta și să ne uităm la un serial.

– Uită-te singură, mie mi-a pierit cheful, îi spuse el, ridicându-se în picioare, după care plecă în camera cealaltă, trântind ușa în urma sa.

Ca un ecou din trecut, acel sunet o făcu să tresară și îi strecură teama în oase.

Acum se simțea de-a dreptul rănită de atitudinea lui, dar încă nu voia să renunțe.

„Dacă țin în mine și nu discutăm despre asta până la capăt, o să ajungem ca ai mei."

– Eric, hai să vorbim, îl rugă ea, prin perete.

– Nu avem despre ce să vorbim. Lasă-mă! Deja mi-ai stricat seara.

– Îmi pare rău, n-am vrut să te supăr. Am vrut doar să discut despre asta, pentru că nu mi se pare normal să ascundem unul de altul ce ne deranjează.

– Nici mie, dar puteai să aștepți un moment mai potrivit. Am avut o zi extrem de grea la lucru, dar nici măcar nu te-a interesat să afli. De când am intrat pe ușă, îmi povestești doar despre ce ai făcut tu. Mereu îmi povestești despre ziua ta și niciodată nu mă întrebi ce am făcut eu.

– Păi... da, pentru că, în general, când te întreb, îmi zici că n-ai făcut nimic special și refuzi să-mi dai mai multe detalii.

– Pentru că niciodată nu-mi ceri mai multe detalii!

În acel moment, ochii ei se umplură de lacrimi.

„Aici are dreptate. Am dat-o de gard. Dacă nu fac ceva, sigur o să mă părăsească."

– Îmi pare rău, o să te ascult mai mult de acum. Hai, te rog, nu mai fi supărat, începu ea să-l implore.

Atunci, clanța se roti și Eric apăru în pragul ușii. Avea o expresie goală pe chip, dar Sophie se repezi în brațele lui, iar el o strânse, la rândul lui.

După ce serialul se termină și se puseră în pat, Sophie rememoră scena petrecută câteva ore mai devreme. Șocată, constată că, deși plecase la drum cu cele mai bune intenții, iar în povestea ei, Eric era cel vinovat, până la urmă ajunsese tot ea să-și ceară iertare, pentru ceva complet diferit. Simțea un gol interior, lăsat de problema care încă nu fusese rezolvată.

„Lasă, o să vorbim noi și despre asta alta dată. Bine măcar că nu mai e supărat pe mine."