Fata cu creierul defect

Capitolul 11

În prima ei zi de lucru, Sophie, extrem de punctuală, ajunse la birou chiar mai devreme de ora stabilită.

După ce trecu pe la departamentul de resurse umane, ca să-și primească laptopul, managerul ei o conduse în birou.

Păși înăuntru cu privirea plecată și umerii lăsați, agățându-se cu toată puterea de geanta pe care o ținea în mâini. Eric îi dăduse o mulțime de instrucțiuni despre ce să facă și ce să nu facă, atât în prima ei zi de muncă, cât și în general, la birou, iar ea se străduia acum să și le amintească pe toate.

Trecând pe lângă viitorii săi colegii, putu observa câțiva bărbați și o mână de femei care păreau doar puțin mai în vârstă decât ea. Contrar așteptărilor sale, majoritatea purtau haine lejere – pulovere, tricouri și blugi. Una dintre femei avea niște codițe roșcovane împletite, care îi dădeau un aspect zurliu, alta avea o coafură tinerească, cu părul prins într-o coadă pe o parte, iar o alta privea încruntată în monitor, tastând din când în când câte ceva, vizibil preocupată de ce făcea.

După ce o conduse la biroul ei, managerul își drese glasul și se adresă întregii echipe:

– Dragilor, vi-o prezint pe noua noastră colegă, Sophie Durant.

Cu niște zâmbete benevole, toți îi urară bun venit.

Câțiva chiar veniră s-o ajute să se instaleze.

Când veni ora mesei, doi colegi, un băiat și o fată, o invitară la masă. Bucuroasă și recunoscătoare deopotrivă să fie deja inclusă, Sophie acceptă numaidecât. Acolo, află că roșcovana cu codițe împletite era liderul de echipă și că numele ei era Daisy, iar tipa serioasă și, totodată, vecina ei de birou, se numea Helene. În plus, mai află că blondina cu frizură bob care i se păruse atât de sigură pe ea era Brianna, iar colegul glumeț care avea biroul la două scaune de Daisy se numea Miroslav.

În primele ei zile, Helene fu cea care o luă sub aripa sa și îi arătă tot felul de trucuri care să-i ușureze munca, după care un coleg mai în vârstă, El Profesor, așa cum îl porecliseră colegii, se oferi să-i țină locul colegei sale, cât timp aceasta era în concediu. El Profesor îi explică și el o mulțime de lucruri, pe care ea și le notă cu zel.

„Simt că o să-mi placă aici!" se gândi Sophie, pe drumul spre casă.

La finalul săptămânii, îi povesti lui Eric impresiile ei de până atunci, iar în privirea lui se puteau citi bucuria și mândria de a o vedea exact acolo unde ea își propusese.

Băură împreună o sticlă întreagă de vin, în cinstea acestei noi etape din viața ei, după care se tolăniră unul lângă altul pe canapea, își comandară mâncare chinezească și se uitară la serialul lor preferat.

Cu toate acestea, faptul că Sophie avea acum un loc de muncă însemna mai puțin timp pentru facultate, ceea ce nu se potrivea deloc cu calculele pe care și le făcuse atunci când pășise pentru prima dată pe porțile universității.

Astfel, la trei și jumătate dimineața, după ce el se odihnise deja timp de câteva ore bune, o găsi tot pe canapea, cu laptopul în poală și înconjurată de o mulțime de hârtii și caiete cu notițe, dându-se de ceasul morții. Avea ochii injectați și era în mod vizibil agitată.

– Sophie, ce faci trează la ora asta? o întrebă, frecându-și ochii somnoroși.

– Lucrez la proiectul pentru licență, dar nimic nu merge!

– Dar tu ai licența abia vara viitoare. De ce te agiți cu ea de acum?

– Pentru că... începu ea, iar în acel moment izbucni în plâns, pentru că nu știu cât o să-mi ia sau dacă o să mă descurc să termin proiectul la timp, așa că fiecare zi în plus contează.

– Dar nu e sănătos să nu dormi, încercă el, cu blândețe, să o convingă. Dimineață trebuie să mergi la lucru. Dacă nu te odihnești, nu doar că o să fii epuizată, dar nici n-o să-ți poți face treaba acolo. N-ai spus că jobul e mai important pentru tine decât facultatea?

– Ba da... dar, dacă nu fac proiectul acesta, nu pot să-mi iau diploma!

– O, haide, dragă, știm amândoi că nu-i cazul. Și chiar dacă ar fi să nu reușești la timp, ce mare lucru? N-ai fi nici prima și nici ultima. Poți să dai examenul din nou anul viitor.

– Nu! Tu nu înțelegi. Dacă nu termin facultatea din prima, Maman o să-mi scoată ochii cu asta toată viața. Și ce vor zice colegii mei? Toată lumea o să mă creadă o proastă. Sau, și mai rău, or să zică că nu m-am străduit destul!

– Dumnezeule, Sophie, e viața ta! Nimeni altcineva nu îți cunoaște situația, așa că doar idioții ar îndrăzni să comenteze. Tu faci deja tot ceea ce poți. Dacă îți distrugi sănătatea, nu o să rezolvi nimic. Așa că hai să dormim acum.

Sophie ar fi vrut să-l contrazică. Rațional, era de acord cu ceea ce Eric îi spusese, dar, pentru ea, un astfel de eșec ar fi fost insuportabil.

Deja decăzuse de la statutul de copil-geniu la cel de elev mediocru la tranziția de la grădiniță la școala primară și avusese o nouă decepție majoră atunci când realizase că inteligența ei neobișnuită cu care se mândrise atât de mult în liceu nu fusese decât o iluzie, pe care prima ei zi de facultate o spulberase. Aici, cunoscuse o mulțime de studenți cu adevărat geniali, ceea ce o făcuse să înțeleagă nu doar că nu era strălucită, ci că nici nu fusese vreodată.

O altă cădere ar fi fost deja prea mult pentru stima ei de sine și așa atât de fragilă.

Totuși, epuizarea o făcu să asculte de sfatul lui Eric și astfel îl urmă la culcare.

Întinși în pat, o luă în brațe și o sărută pe frunte, după care, ducându-și buzele la urechea ei, îi spuse, în șoaptă:

– Totul o să fie bine, scumpo! O să vezi!