Amanta regelui

⚜ Capitolul 10: Ordine în haos ⚜

Nu era niciun nor pe cer, deși soarele nu se vedea. Era destul de plăcut afară, însă atmosfera de la palat era tensionată. Toți curtenii de la cel mai înalt rang până la servitori au fost chemați pentru a fi martorii unei situații inedite, își spuneau ei.

Gărzile împrejmuiau sala asemenea unor soldați gata de război, iar în mijlocul mulțimii se afla o masă lunguiață și înaltă care-și aștepta suveranul. O voce puternică a strigat le roi, iar ușile s-au deschis larg. A intrat mai întâi Maiestatea Sa, apoi alaiul de prinți și prințese de sânge mergeau în spate. Ludovic se îmbrăcase într-un costum negru de mătase, iar detaliile acestuiau erau cusute cu fir de aur, iar la brâu am văzut că și-a pus una din spadele tatălui său. Mâinile îi erau îngreunate de ghiuluri de aur, iar chipul îi era furios, înspăimântător de hotărât. Își purta trupul drept, lăsându-și la iveală pieptul tare pe care atârna Colierul Sfântului Ordin. Se fălea când mergea, și se apropia încet de masă, de parcă ar fi vrut să prelungească toate acele momente și să se asigure că toți ochii erau ațintiți asupra sa. Odată ce s-a așezat, ne-a poftit să luăm și noi loc pe băncuțele din apropiere. Era o atmosferă somptuoasă, din cale afară de sobră. Mă gândeam ce voia să facă. Și-a scos apoi coroana și și-a lăsat-o pe masă să sclipească în lumina razelor solare.

— Să intre vinovatul! a ordonat Ludovic. +Alexandre sa vina

Ușile s-au mai deschis o dată, iar apoi a apărut domnul Fouquet urmat de câțiva gardieni care-l urmau îndeaproape întocmai ca un prizonier. Toată curtea șușotea mirată.

— Ajunge, a replicat Ludovic, când Ministrul de Finanțe se apropiase suficient de rege.

— Este necesar tot acest protocol, Sire? a râs domnul Fouquet, întorcându-se la cei din jurul său.

— Liniște! i-a curmat-o regele. Dragii mei, iubiți prieteni și curteni...

Maiestatea Sa și-a început pledoaria explicându-le tuturor de ce au fost chemați toți acolo: să fie martorii destinului domnului Fouquet. Le-a explicat cum a furat din vistierie, cum a complotat împotriva sa și a vrut să producă un război în viitorul apropiat, cum din cauza lui s-au rărit balurile și serbările. Mulțimea începuse să-l huiduie. Chipul domnului Fouquet se schimonosise.

— Sire, suntem de aceeași parte! reluase Ministrul de Finanțe. Nu am vrut decât să vă pregătesc un loc în care să vă ascundeți, așa cum am făcut când erați mic.

— Am crescut, domnule Fouquet; nu am nevoie de dumneata să mă ocrotești! Am un frate pe care mă pot baza. Cât despre dumneata, pot spune că ești doar o greșeală. O greșeală pe care a comis-o cardinalul Mazarin când te-a lăsat să te ocupi de economia țării!

— Vă reamintesc că fără mine nu ați mai fi avut suflul să purtați coroana pe cap. Sunteți doar un copil care aleargă prin grădini prea mult după doamne și prea puțin după binele țării... ,,Maiestate". Dacă Maiestatea Sa este acest copil necopt, nu este oare mai orânduit să predăm cuiva cârma țării cuiva mai experimentat?

— Cui? Dumitale? se amestecase Philippe.

— Da! zbierase domnul Fouquet. Richelieu a cârmuit oricum această țară din spatele suveranului, așa că de ce am face lucrurile iar fățiș? Mulți dintre cei prezenți sunt copiii unor prinți care s-au răsculat împotriva tatălui dumneavoastră, Sire. Sunt mulți care vă caută prietenia doar pentru titlurile pe care le pot dobândi, sunt femei care vă vizitează patul doar pentru favorurile pe care le pot avea. Alungați-mă din țară și toți prietenii mei vă vor disprețui. Am ajutat familii întregi și am legat prietenii valoroase cu oameni influenți. Alungați-mă și veți pierde trecerea pe lângă ei! Nu le veți avea niciodată respectul pentru că i-am câștigat de partea mea.