Vieți ascunse II

2~

Ultimul lucru pe care l-am văzut înainte să leșin a fost o siluetă înaltă pe hol, în fața ușii deschise.

M-am trezit, panicat, în patul din camera noastră. De fapt, camera mea. Mare mi-a fost mirarea când l-am văzut pe Jayden pe marginea patului.

— J-Jayden...? Uhm.. Celinne! Unde e Celinne?! ~ Hector

— Celinne e în regulă. Tu..ești bine? Ai leșinat acum cateva ore. ~ Jayden

— Nu asta contează acum. Ceea ce contează este ca Celinne să fie bine. ~ Hector

— Ea este bine. Doarme acum. Am liniștit-o după ce ai leșinat și după ce a plecat Zack. ~ Jayden

Liniștea acaparase camera. Preț de câteva secunde niciunul nu a mai spus nimic. Abia atunci am realizat că avusesem un vis.
Eram într-o cameră albă, goală. Nu mă puteam mișca și nu puteam vorbi. Auzisem o voce. Cunoscută, dar de nerecunoscut în același timp. Glasul acesta spuse "Încă puțin.".
Să fi fost moartea? Să fi fost un semn că în curând corpul meu va ceda? Nu-mi pot imagina altceva.
Lacrimile începuse să mi se scurgă pe față.

— Jayden...nu mai suport... ~ Hector
Spun eu cu lacrimi în ochi și frică în voce.

— Mh... O să fie bine, vei vedea... Mereu se întâmplă așa.  Atunci când ai fost răpit, totul s-a sfârșit cu bine.. ~ Jayden

— Nu... Nu înțelegi... ATUNCI OLIVER ERA ÎN VIAȚĂ. FĂRĂ EL, NU MAI EXISTAM ACUM! PRICEPI?! ȘI-A RISCAT VIAȚA PENTRU BINELE MEU ȘI AL LUI CELINNE! ~ Hector
Vocea îmi tremura. Lacrimile curgeau șiroaie. Corpul îmi tremura și el.

— Hector... Știu ce simți acum și prin ce treci. Sunt conștient că mare parte a fost vina mea. Până la urmă, eu l-am făcut pe Zack mai puternic... Dar- n-aveam de unde să știu că Cel Ales e Oliver! Nu știam că sunt doi! Și că suntem frați! Îmi pare nespus de rău... ~ Jayden

Începu și el să plângă în liniște.
Știu. El a fost capul răutăților. Însă, cu toate acestea, cumva, îl înțeleg. Nu avea cum să știe...

— Culcă-te. O să am eu grijă de voi. Cel puțin, până îți revi cât de cât. Ești într-o stare deplorabilă. Odihnește-te acum, iar eu mă duc să văd ce face Celinne. ~ Jayden

Deși sunt supărat pe el, fiind responsabil de moartea lui Oliver, îi mulțumesc enorm...

.
.
.
.
.

Pentru prima oară în ultimele luni am reușit să am mai mult de două ore de odihnă. Am dormit în jur de șase ore. În mod normal, pentru a mă recupera cât de cât, aș avea nevoie de mai multa odihnă. Însă, cu toate că Jayden a spus că se ocupă, sunt îngrijorat pentru Celinne.
Voiam să merg în camera ei. M-am ridicat în șezut și am rămas pe marginea patului. Am stat acolo preț de câteva secunde. M-am ridicat mai apoi în picioare. În secunda următoare, o amețeală puternică m-a cuprins. După primul pas, am căzut, întins, pe podea.

Shit-

Mi-am spus în gând.
Cu greu, m-am ridicat în picioare. Mă îndreptam spre ușă cu pași lenți, mergând puțin câte puțin. După câțiva pași am auzit țipete. Nu era Celinne. Nu erau țipetele cunoscute mie. Cineva se certa.
Peste puțin am realizat că era Jayden care țipa la Zack și invers.

— DĂ-TE DRACU LA O PARTE! ~ Zack

— OH N-AI SĂ VEZI! AI FĂCUT PREA MULTE RELE. NU-ȚI AJUNGE? ~ Jayden

— CÂT TIMP AM PUTERE FAC CE VREAU, CÂND VREAU ȘI CÂT VREAU!! ~ Zack

— HAI SĂ NU UITĂM CINE TE-A AJUTAT SĂ AJUNGI AȘA! MARȘ ÎN ALTĂ PARTE! ~ Jayden

— HA! NU MAI AM NEVOIE DE TINE ACUM CĂ AM PUTERE! NU UITA CĂ FĂRĂ AL DOILEA ALES, PUTERILE TALE SUNT INUTILE! ~ Zack

— CE PARTE DIN MARȘ ÎN ALTĂ PARTE NU PRICEPI?! ~ Jayden

— Jayden. Pentru binele tău. DĂ-TE DIN FAȚA UȘII! ACUM!!! ~ Zack

Nu vă mai certați-
Vă rog-

Am auzit mai apoi o bufnitură și un țipăt. Pe urmă, ușa s-a deschis ușor. Zack stătea în pragul ușii. Când l-am văzut, m-am dezechilibrat și am căzut pe podea. Când m-a văzut, a început să meargă, ușor, spre mine. Eu mă târam în spate. Începusem să tremur.

— Hectooor! Am un cadou pentru tineee~        ~ Zack

Spuse în timp ce își scotea cureaua pantalonilor.

— N-nu! Nu mulțumesc! N-nu vreau! ~ Hector

Îmi era frică. Eram deja traumatizat din cauza lui.
Când era destul de aproape, Jayden a sărit pe spatele lui, explodând-ui ambele mâini.

— GAAH! CE NAI-     ~ Zack

— HECTOR, FUGI! ~ Jayden

Eram foarte panicat. M-am ridicat de jos, încă tremurând și am fugit cât de repede am putut din cameră. Prima încăpere în care m-am oprit a fost cea a lui Celinne. Dormea atât de frumos. Părea...liniștită. Mă bucur s-o văd așa, în sfârșit.
Am luat o hârtie de pe masă, lăsând un mesaj.

"Stai aici o perioadă, până mă întorc. Nu plec din casă. Îți las mâncare și apă pe masă. O să încui ușa. Să nu te sperii. Te iubesc!"

Am pus bilețelul pe noptieră, uitându-mă încă odată la ea. Sper ca totul să fie bine.   Am făcut să apară pe masă niște mâncare și apă. Am încuiat ușa și am ascuns cheia într-un loc micuț, unde nimeni nu s-ar gândi să caute. Mai apoi m-am teleportat afara din cameră. Am coborât în bucătărie să-mi fac un ceai pentru a mă calma puțin. Am pus apă în ceainic, pornind focul. Am lăsat apa să fiarbă și m-am dus în living, să mă întind pe canapea. Cum avem bucătăria legată de living, pot vedea cu ușurință aragazul. Neavând pereți, se vede doar dacă ridic capul, dat fiind faptul că stăteam întins. Am rămas acolo pentru câteva minute bune.
Când am auzit fluieratul scos de ceainic, m-am ridicat de pe canapea. Am mers și am oprit focul. M-am dus la dulap să iau o cană. Am așezat-o ușor pe masă, pentru a n-o sparge. Un sentiment ciudat mi-a trecut prin tot corpul. Mi-am ridicat capul, uitându-mă în jur. Mi-am mărit ochii, începând să tremur. Era...
.
.

Va urma...

.
.