1~

41 3 11
                                    

"Tinere... Oliver Williams, s-a stins din viață„

Acestea sunt singurele cuvinte care-mi mișună prin cap. Nu-mi dau pace. De când a murit, mă simt gol pe dinăuntru.
Zack a devenit cel mai puternic din casă. Anto parcă...s-a înmuiat.
Celinne e tot mai speriată de Zack. Deși încerc s-o calmez de fiecare dată, sfârșește plângând în brațele mele. Varsă lacrimi până adoarme. O învelesc ușor și plec în camera noastră. Adică...a mea...   Unde, sfârșesc plângând pentru a mia oară în ziua ce tocmai s-a încheiat, învinovățindu-mă pentru moartea lui.
De fiecare dată când mă gândesc la el. De fiecare dată când merg la mormântul lui să îi duc flori. De fiecare dată când cineva vorbește despre el. De fiecare dată îmi apare în cap aceeași imagine. El venind să mă salveze pe mine.
Poate dacă nu eram, nu mai avea pe cine să salveze și era încă aici...
Rolurile s-au inversat. Acum eu îi duc flori lui. Eu sunt cel care o apară pe Celinne. Eu sunt cel care veghează noaptea camera lui Zack în cazul în care iese de acolo mort de beat, cu o curea în mână, gata să o bată pe sărmana fată. Se întâmplă tot mai des. Zack bea de bucurie că a „câștigat", în timp ce eu mă învinovățesc pentru moartea crudă prin care Oliver a trebuit să treacă. Se îmbată atât de tare încât uită că Oliver nu mai e, venind din nou și din nou să o bată pe Celinne.
Corpul meu este plin de vânătăi și răni din cauza bătăilor cu Zack. Uneori, când se îmbată prea tare pentru a vorbi, vine și mă violează. Nu îi pasă că dorm, că mănânc sau că fac orice altceva. Vine când are chef, făcând doar ce are chef.

Azi este o zi oarecare. Cu toate astea, deja au trecut câteva luni de la moartea lui Oliver...
Am plâns toată ziua gândindu-mă la el.
Am adormit la prânz plângând și m-am trezit după-amiază, cu lacrimi în ochi, din cauza unui vis despre el. Vine seara și trebuie să stau de pază. Nu vreau ca Celinne să pățească ceva. Nu din nou.

Întredeschid ușa camerei ca să pot vedea ce se întâmplă pe hol.
Mereu stau cu ușa întredeschisă.

Cum stăteam pe partea cealaltă a peretelui, despărțită de ușa albă a camerei, mă uit prin încăperea în care mă aflam.
Fiecare lucru de-al lui Oliver este în exact același loc ca acum câteva luni. Îmi ațintesc privirea asupra balconului pe care Oliver obișnuia să iasă zilnic. Mă ridic în picioare, mergând cu pași mici spre terasă. Deschid usa cu mâna-mi tremurândă. Un sentiment de nostalgie m-a cuprins în momentul în care am simțit aerul curat. Lacrimile începeau să mi se scurgă pe față. Voiam să merg înapoi. Corpul meu însă, gândea singur. Piciorul meu a pășit pe gresia rece de afară. Cum am făcut acel prim pas, o emoție calmantă m-a cuprins. Mă simțeam în siguranță. Am pășit cu ambele picioare pe balcon, într-un final. Am inhalat aerul curat al serii. M-am uitat mai apoi la cer. Era superb. La fel ca el. Oliver a fost întotdeauna bun la suflet. Cel puțin cu familia lui. Ne-ar fi aparat cu orice preț. Și...asta a și făcut.

- Dă-mi un semn dacă ești cu noi. ~ Hector
Șoptesc, cu lacrimi în ochi și disperare în voce.

Nu se întâmplase nimic. M-am întors, vrând să deschid ușa și să intru înapoi în cameră. Ceva însă, m-a oprit și m-a făcut să-mi întorc privirea spre cer.
Toți norii dispăruseră. Soarele era acum singurul de pe cer și strălucea mai frumos ca niciodată.
Oliver era cu noi. Simțeam asta.
Am căzut în genunchi, cu lacrimi de fericire în ochi. Aveam încă o flacără de speranță, pentru o minune care să-l aducă pe Oliver înapoi.
Deși știam mai bine decât oricine că nu este posibil, undeva, în adâncul sufletului meu, flacăra de speranță ardea în continuare.
Am intrat înapoi în cameră, cu pași lenți. Am ajuns în fața ușii, pregătit să stau de pază peste noapte. Nu mult mai târziu însă, am adormit. Eram mult prea obosit că să mai rezist încă o noapte.
Somnul însă, mi-a fost tulburat de țipete. M-am trezit panicat, neștiind ce se întâmplă. Nu mult timp a trecut până să-mi dau seama că erau țipetele lui Celinne.
Speriat, m-am ridicat rapid în picioare, fugind spre camera fetei. Deși eram pe partea cealaltă a ușii, țipetele se auzeau extrem de tare. Începusem să tremur. Am intrat în cameră. Primul lucru pe care l-am văzut a fost Zack ținând-o pe Celinne de gât. Îmi picase fața.

- ZACK! NU! DĂ-I DRUMUL! ~ Hector
Am țipat eu panicat.

Am alergat spre el începând să-l lovesc cu toată puterea mea. Însă, nedormit și nemâncat de ceva timp, puterea mea a scăzut considerabil.
Cu mâna stângă, Zack m-a lovit puternic, eu căzând foarte ușor. S-a întors cu fața la mine, având o expresie nervoasă pe față.

- Unh.. E.. Ăa.. ~ Zack
Se bâlbâi el.

Nu am înțeles prea bine ce voia să spună. Am reușit însă să înțeleg "Nu te băga.". Era atât de beat încât nu putea vorbi. Mirosul se simțea de la câțiva metrii.
Fără să mai stea pe gânduri, m-a apucat de încheietură și m-a tras spre el. M-a dezbrăcat brutal. Rupea tot de pe mine. Deși mă împotriveam țipând, Zack continua să facă ce vrea cu mine. Începuse să mă violeze... În fața lui Celinne...

- Z-ZACK! STOP! N-NU! ZACK, TE ROG!! ~ Hector

În timp ce mă chinuiam să scap din ghearele lui Zack, am realizat că Celinne se uita la noi.

- C-Celinne..! N-nu te uita! ~ Hector

O simțeam plângând. Era mai panicată decât am fost eu când m-am trezit din cauza țipetelor sale...

- ZACK! OPREȘTE-TE! ~ Hector
Țipasem eu pentru a mia oară.

Mi-am ridicat încet, dar cu greu, capul. Ușa era total deschisă. Simțeam cum ochii mi se închid ușor. Simțeam cum amețesc și văd, ușor ușor, negru în fața ochilor. Ultimul lucru pe care l-am văzut înainte să leșin a fost...
.
.

Va urma...

.
.

Vieți ascunse IIUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum