Deși-ți fug ochii ăia dulci adeseori,
Din locu-n care ar trebui să-ți șadă,
Dezvăluie acele perle ca două comori
Pe care nu doar eu, ci toți tre' să le vadă.
Așa nu aș mai fi considerat de toți nebun
Când le spun ce minunați sunt ochii tăi
Și că în ei arde speranța unui suflet bun,
Dar le-o ascunzi că-n jur sunt oameni răi.
Îți lași umerii goi și decolteu și blugii rupți,
Dar nu ești prea vulgară niciodată,
Ți-auzi ocări, nu trebuie să-i asculți,
Nu ascunde frumusețea, las-o să se vadă
Așa nu aș mai fi considerat de toți nebun
Când le spun că pielea ta-i de catifea,
Ca Azaleea emană cel mai intens parfum,
Plăcut ca dimineața mirosul de cafea.
Când eram trist mă băteai ușor pe spate
Și mă strângeai la piept ca altă dată,
Mă alinai cu mânuțele acelea delicate,
Chiar de ar fi aspre, lasă-le să se vadă
Așa nu aș mai fi considerat de toți nebun
Când le spun că te-aș ține de mână viața întreagă,
Chiar dacă inima mi s-ar preface în scrum
Și mâinile tale s-ar preschimba în lavă.
Păreai să fi fericită atunci când ne vedeam,
Zâmbetul nu-ți dispărea de pe buze niciodată,
Chipul tău era prezent în tot ceea ce visam,
Așa că nu-l ascunde, e frumos, lasă-l să se vadă.
Așa nu aș mai fi considerat de toți nebun
Când le spun că iubesc totul și pe tine totodată,
Lacrimile îți șoptesc tot ce n-am putut să-ți spun,
Așa că de azi nu le voi mai ascunde niciodată.
Mai trebuie să repet toate astea încă o dată?
Ca ei — chiar și tu — să mă înțeleagă
Că nu vreau și nici nu pot să te uit vreodată,
Chiar dacă trece netrăită o viață întreagă.
YOU ARE READING
În spatele inimii... umbre de/și gânduri reci
Poetry"Mi-am pierdut întradevăr curajul Să mai lupt cu mine de un timp, M-am lăsat înfrânt și m-a cuprins sevrajul Când afară se dezlănțuie cel mai negru anotimp. Misterul a devenit deci ușor reperabil, S-a dezvăluit în fața turor, acum și a ta, De data a...
