Nu mai știu ceasul, nici ziua când ne-am întâlnit întâia oară,
Știu doar că era cald, poate mult prea cald, afară
Și că din toate cele o sută de zile din vacanța de vară
Una a prins un gust intens de cafea cu scorțișoară.
Atunci i-am prins și eu gustul, era atât de intensă seara
Când îmi plăcea să o pregătesc sub clar de lună, bunăoară,
Visam cum am să sorb din ea câte-o gură mică toată viața,
Înainte să știu că de la multă scorțișoară va deveni amară.
Din prea multe încercări am învățat să nu-mi forțez nota,
Că fiecare vârf de scorțișoară în plus e mai mult de plată,
Dar în nenumărate rânduri mi-am jucat cu naivitate soarta
Și în loc să pun cu lingurița am pus direct ca din găleată.
Deodată a devenit atât de amară că-mi rămânea în gât,
Cu lunile întregi înghițeam în sec când mi-era greață
Pentru că deși avea un gust al naibii de urât,
Încă speram să o savurez mai mult de o viață.
Și am așteptat-o așa, cu fluturi și cu ulcer la stomac,
Cu trandafirii mei negri de care n-am putut să scap,
Cu ani întregi de gust amar, în vârful limbii, spurcat
Și cu vise deșarte amestecate cu firme proaste de tabac.
CITEȘTI
În spatele inimii... umbre de/și gânduri reci
Poetry"Mi-am pierdut întradevăr curajul Să mai lupt cu mine de un timp, M-am lăsat înfrânt și m-a cuprins sevrajul Când afară se dezlănțuie cel mai negru anotimp. Misterul a devenit deci ușor reperabil, S-a dezvăluit în fața turor, acum și a ta, De data a...
