Mᴀᴊᴏʀᴀᴛ ɪ̂ɴɢʀᴏᴢɪᴛᴏʀ -- 𝓜. 𝓨𝓰

[ ³⁸ ]

Jm: Cum adică să ne întâlnim tatăl? Până acum nu s-a interesat în privința noastră, iar acum vrea să își însușească rolul de tată sau ce? În plus, de când te înțelegi tu atât de bine cu mama?

Eu: Mai încet cu întrebările dacă vrei și  răspunsuri la ele. În primul rând, am rezolvat lucrurile cu mama de vreo trei zile. Iar tata a întrebat mereu de noi și ne-a susținut financiar. A vrut de ceva timp să ne cunoască, dar atunci mama nu a vrut asta.

Jm: Și ce? Niște bani nu pot cumpăra o relație dintre un tată și copii lui. Dacă ar fi vrut cu adevărat, ne-ar fi vizitat și fără acordul mamei.

Îmi pun capul în mâini, iar coatele mi le sprijin pe genunchi.
Uneori este atât de imposibil...
Atunci când l-am sunat nu i-am zis asta, deoarece ar fi fost ușor să închidă pur și simplu, iar asta este o conversație de ținut în persoană, deci l-am adus în parc. Se pare totuși că vrea să dispară și de aici acum că a auzit despre tatăl nostru.

Sinceră să fiu, eu una am vrut mereu să îl cunosc pe tatăl nostru și am știut întotdeauna că el încerca să ne ajute și să fie alături de noi așa cum putea, însă mama nu îi dădea acest privilegiu.

Eu: Tatăl nostru este avocat, el este de partea legii, chiar crezi că ar încălca-o? Este un principiu moral al lui de care se ține ca de propria lui viață.

Jm: Mhm, cum zici tu.

Se ridică pe pe bancă, iar eu mă ridic odată cu el.
Începem să ne plimbăm la pas lent prin parc, fără să mai scoatem un cuvânt și lăsând liniștea să vorbească pentru noi.
Știu că îi este greu mai ales pentru că el este băiat, dar trebuie să treacă peste toate astea și să vadă că acum am putea fi în sfârșit familia fericită la care speram atunci când eram mici, și la care eu încă mai sper și acum.

După un timp, ne oprim în fața băncii de la care am pornit și ne așezăm pe ea. Ne-am plimbat în jurul parcului. Sper ca această scurtă plimbare să îl fi ajutat.

Jm: Bine fie, sunt de acord să le dau amândurora o șansă. Însă ține minte un lucru, dacă îmi vor da cel mai mic motiv de a pleca de acolo și de a nu-i mai căuta niciodată, eu o voi face. M-am săturat să fiu rănit, și m-am săturat și mai mult ca tu să fi rănită, dar să speri întotdeauna pentru ce este mai bun și să te lași în continuare distrusă de către ceilalți.

Eu: E ok, nu îți face griji pentru mine. Nu cred că ăsta este cazul să te îngrijorezi. Ai doar puțină încredere în ei, te rog.

Jm: Bine, dar fac asta pentru tine.

Mă ridic în picioare, iar el face la fel, și atunci îl iau în brațe și îl strâng atât de tare încât mă mir că încă mai poate respira. Fără să vreau, lacrimile încep să îmi curgă și să îi ude hainele.

Eu: Mi-a fost dor de tine, să nu mai dispari așa niciodată, altfel te voi bate până când vei învăța că nu este bine să te îndepărtezi de sora ta.

Mă îndepărtează și îmi șterge lacrimile,apoi îmi dă un pupic pe frunte.
Iarăși a început să fie fratele mai mare. Sincer, chiar mi-a lipsit asta. Este chiar de mirat cum o simplă fată a reușit atât de ușor să dea pese cap viețile atâtor persoane.

Eu: Vrei să vi cu mine? Poate poți vorbi și cu mama...

Jm: Nu cred că pot face asta. Tata este un străin practic, deci nu am motive atât de mari de îngrijorare, dar mama ne-a făcut atâtea încă este greu să uit. Ne vom întâlni atunci și voi încerca să discut cu amândoi, ok micuțo?

Îmi mușc buza și dau din cap afirmativ. Știu că îi este greu. Eu încă mai am momente în care mi se derulează în cap scene întregi din certurile mele cu mama. Dar acum este bine, a demonstrat că s-a schimbat.

Îl mai strâng o ultimă dată în brațe pe fratele meu, apoi pornim amândoi către casă. Am aflat ulterior că și-a cumpărat o casă. Mă bucur pentru el, oricum este dreptul lui de a avea propria casă. Nu pot însă să nu mă îngrijorez de cum vor decurge lucrurile diseară. Sinceră să fiu, nici măcar eu nu sunt așa de încrezătoare în privința acestui lucru, dar rămân pozitivă. Voi continua să sper că totul va decurge cum trebuie și că după asta vom putea fi o familie adevărată.

( Trei ore mai târziu-  La un restaurant)

Ies din mașină și mă uit în ambele părți. Locul ăsta este foarte... wow. Tatăl nostru chiar... este cineva.
Jimin coboară în urma mea deodată cu mama pe care încă nu a băgat-o în seamă până acum. Doar vreo câteva vorbe în vânt spuse pe alocuri.

Când intrăm înăuntru, locul este chiar mai frumos și mai grandios decât pe dinafară. Încerc să îl recunosc pe tata, însă sunt prea mulți bărbați care așteaptă singuri la masă pentru a putea face asta. Mă simt aiurea că nici măcar nu îmi pot recunoaște tatăl.

Un bărbat înalt, destul de impunător, cu ochii și părul negru ne abordează. Poartă un costum negru, o cămașă albă și o cravată neagră. Este zâmbitor în ciuda aspectului sau impunător, iar zâmbetul lui este sincer și blând.

Bărbat: Ara, Jimin și Yura?

Mama: Bună Myeong.

Deci el este tatăl meu? Acum că în sfârșit am ocazia să îl întâlnesc, mă simt... bine chiar. Mă simt bine știind că, după zâmbetul lui, tatăl meu este un om bun.
Tata îi sărută mâna mamei, îi strânge mâna lui Jimin, iar atunci când vine la mine, doar mă privește.

Tata: Am auzit atâtea despre tine micuțo, ești foarte puternică și cu siguranță vei ajunge cineva foarte important în viitor.

Eu: M-mulțumesc...

Tata: Îmi poți spune oricum vrei, dacă mi-ai spune tata aș fi foarte fericit.

Eu: Mulțumesc tata.

Nu îmi vine să cred că în sfârșit am pe cineva căruia să îi pot spune în sfârșit tată. Mă simt atât de fericită încât cred că aș putea să explodez. Mă bucur că mi-am cunoscut tatăl, dar mai mult mă bucură faptul că este un om atât de bun... Nu știu ce ne rezervă viitorul, dar acum am mai multă putere pentru a-l înfrunta. Sunt pregătită pentru orice.

×××××

Capitol needitat, scuzați greșelile 💞

Deci.... cred că mai sunt doar câteva capitole ce mai trebuie scrise...

Mă simt de parcă aș vrea să o continui la nesfârșit, dar în același timp mă bucur să o termin în sfârșit 😅

Ce credeți despre tot ce am scris până acum?💕

Și da, se pare că am mai mult chef să scriu dimineața, plus că bateria mea este pregătită să cedeze✨

Love y'all ❣️