The World Turned Upside Down

Winona?

Urmez drumul acoperit de frunze și de iarbă roșie, mă îndrept către nicăieri, cu greu mai puteam urma cărarea, creierul meu era sufocat de întrebări și teamă, privesc în toate direcțiile pentru a nu rata vreun semn care ar putea să mă scoată aici.
Să fie ăsta capătul drumului? Mă întrebam văzând în depărtare o poartă între tufișuri, era ruginită nu mai putea fi mișcată, cu greu mă strecor printre spațiul pe care l-am făcut izbind poarta cu picioarele.

Părea să fie un câmp gol însă crucile de lemn mă duceau cu gândul la un vechi cimitir, atât de vechi încât doar 2-3 cruci mai erau întregi în picioare, restul fiind doar bețe înfipte în pământ. "De ce ar îngropa cineva oameni în pădurea asta?", mă întreb tulburat uitându-mă către cerul roșu ca sângele, după care fug pe acea poartă cât mai departe de acest loc.

După alte câteva minute de mers dau de o clădire mare părea să fie ca o biserica, dar fără cruci?
Am vedenii? Sau chiar este un om în pragul acelei clădiri? Cu cât mă apropiam mai mult cu atât părea că acea persoană dorește să-l urmez în clădire.
- IEȘI AFARĂ, TE ROG AJUTĂ-MĂ! UNDE MĂ AFLU? MAI EȘTI ACOLO? Strigam după acea persoană cu teama de a intra, mă apropii de ușă, o împing ușor cu vârful degetelor, moment în care câinele a intrat în clădire, nu se auzea nimic, probabil ar fi lătrat dacă era cineva însă nu auzeam nimic.
Știam că-mi va folosi cuțitul așa că intru ușor cu mâna dreaptă la spate pentru a nu putea fi zărit cuțitul, nu doream să omor pe nimeni ci doar să mă apăr și să aflu răspunsuri. Odată intrat nu văd nimic, absolut nimic, încăperea era complet goală, scap cuțitul din mână întrebându-mă unde a dispărut câinele și acel om?

Cad în genunchi și mă rog să nu fie adevărat, să fie doar un vis. Nu știam să mă rog prea bine căci nu urmam calea bisericească, însă știam o singură rugăciune la care Dumnezeu răspunde. Și am rostit-o de 5 ori, de 10 ori, de 15 ori...
- AJUTĂ-MĂ DOAMNE, NU MĂ LĂSA!
Știam că m-a auzit așa că am ieșit din încăpere, mai singur decât înainte, mai înspăimântat, mai tulburat, părăsesc acea clădire îndreptandu-mă către partea cu mai puțini copaci. Încercam să evit pădurea deasă însă eram înconjurat de pădure, inevitabil a trebuit să traversez pădurea prin iarba înaltă pe drumul care m-a dus aici.

Văd lumina, văd lumina roșie, să fie cerul înflăcărat? Alerg către lumină pentru a ieși din pădure însă la capătul drumului era o prăpastie, cândva la capătul acestui drum nu era o prăpastie ci un oraș, privesc ruinele ce au mai rămas din acel loc și caut o cale să ajung acolo, trebuie să găsesc pe cineva care să știe unde mă aflu.

Ajung la intrarea în oraș și văd scris pe un bazin de apă "Winona", n-am mai auzit de acest oraș până acum.
Străzile nu păreau să fie circulate, bucăți de lemne, butoaie sparte și gunoaie atât ai fi putut vedea, parcă ar fi fost o răscoală sau chiar un război pe aceste străzi.

Aproape străbat întreg orașul fără să dau de cineva, dar zăresc o doamnă ce stătea cu ochii în lacrimi rezemată de o roată din cele două rămase ale unei căruțe ce părea ruptă pe jumătate.
- Doamnă ce ați pățit? Sunteți bine? 
  Îmi puteți spune unde mă aflu?
- TU MI-AI OMORÂT FIUL!
  TU MI-AI OMORÂT FIUL!
  TU MI-AI OMORÂT FIUL!
  O să mori în focurile iadului!
-Nu nu, ce? nu am...
Nici bine nu apuc să termin fraza că devenise atât de agresivă și agitată încât ar fi vrut să mă ucidă, mă îndepărtez cu spatele de ea ferindu-mă de bucățile de lemn ce-mi puteau sparge capul, eram convins că femeia a suferit atât de mult încât nebunia i-a cuprins gândurile.

~¦~¦~¦~¦~¦~¦~¦~¦~¦~¦~¦~¦~¦~¦~¦~¦~

Nu uita să apeși pe steluță dacă ți-a plăcut capitolul.
Întrebare:
Ce era dincolo de porțile ruginii din pădure?