I protect you from the shadows [J.Jk]

1

Am simțit cum Changjo mă scutură. Chiar nu am vrut să deschid ochii.

-Jonghyun*am țipat eu.*Nu vreau să merg la școală azi.

Am auzit cum a chicotit, cred că a clătinat din cap și a zâmbit. M-a ridicat în aer, a început să țipe și să mă lovească la spate, dar a fost inutil. M-a condus în baie și m-a lăsat acolo, apoi a închis ușa.

- Ți-am spus de o mie de ori să-mi spui Changjo.*Am zâmbit, știam că îl deranjează că l-am numit pe numele lui.* Mă duc să pregătesc micul-dejun.

Micul-dejun al  lui Changjo a fost delicios, dar, mi-aș dori să fie mama cea care îl face, nu el.

Am făcut un duș cât de repede am putut m-am îmbrăcat și așa, am coborât la micul-dejun și împreună cu Changjo am părăsit clădirea.

Ziua a trecut la fel ca celelalte, a fost la fel ca întotdeauna, m-au deranjat, m-au jignit si au aruncat cu lucruri. Și am tăcut din nou. Cuvintele nu au putut ieși, ceva m-a oprit. Poate frica de a spune ceva greșit sau stupid și va fi mai rău pentru mine.

Am alergat cât de repede am putut de la școală. Mergeam linistit la statia de autobuz, până am simțit cum cineva mă trage de coate și mă ia de acolo. Le-am văzut pe cele patru fete cu zâmbete malefice pe fețe. Știam că azi nu vor uita de daunele fizice. Au început să-mi dea cu piciorul în picioare și unele dintre ele  m-au tras de păr. Eram cât pe ce să plâng, dar nu puteam, nu în fața lor, mi-ar fi mai rău.

– Bine, destul! *Am auzit un strigăt de la o voce necunoscută. Am ridicat privirea și l-am văzut, l-am văzut pe Jungkook alergând spre noi. Jungkook, numele lui  era popular, era singurul lucru pe care îl știam despre el.* Plecați de aici! Le-a ordonat fetelor, mi-au dat drumul și l-au privit cu o față de cățeluș. El, dimpotrivă, s-a uitat la ele cu o furie care chiar m-a speriat, iar felul în care a țipat la ele acum o clipă, a fost și ele speriate de moarte.

Au plecat, dar nu înainte să mă blesteme și să mă omoare cu privirile lor. M-am ridicat încet de pe podea, am simțit că două mâini mari mă iau ușor și mă ajută să mă ridic în picioare. Jungkook m-a privit îngrijorat, băiatul furios nu era acolo, chipul lui o reflecta.

– De ce te lasi Hara? * mi-a șoptit, am simtit un fior când i-am simțit privirea asupra mea. Ochii lui reflectau durere și îngrijorare, dar de ce?*

– Haide! *m-a luat de mână eu tresărind, a observat și mi-a mângâiat mâna cu degetul mare, bănuiesc ca să mă liniștească.* - Te duc acasă. A spus el și m-a tras la stația de autobuz.

Nu i-am spus nimic pe tot parcursul drumului, nici nu i-am lăsat mâna, nici nu știam dacă asta e real. Îi simțeam privirea din când în când, mă simțeam ciudat, era un complet străin, totuși m-a ajutat și până acum mi-a arătat încredere, dar nu-l înțeleg, nu am schimbat niciodată cuvinte cu el, niciodată. Eram atât de șocată încât nici nu puteam vorbi.

Când am ajuns în fața casei mele nu a spus nimic, doar mi-a dat drumul la mâna și mi-a zâmbit, nu am făcut nimic, l-am privit cum mergea pe drumul pe care am venit și fără a mai spune ceva am intrat în casă.

_________________________________________
Îmi pare rău pentru greșelile gramaticale 🤍💜