❥ ᴏ ᴄᴀꜰᴇᴀ, ᴘᴀʀɪꜱ Șɪ ᴛᴜ ɪ-ɪɪ[✔] ✒

↬87

ⱼₑₒ𝚗 ⱼᵤ𝚗gKₒₒ𝓴

     — Arăți bine, ca întotdeauna, îmi spune, intrând în cameră cu reținere. Eu doar tac din gură, căci nu vreau să mă enervez tocmai în ziua nunții mele.

     — Am venit să îmi cer iertare, știu că tu nu o sa mă ierți.. dar.. am vrut doar să mă iubești și tu pe mine. Faptul că Taehyung te-a făcut fericit mă făcea să fierb de nervi, căci voiam ca eu să te fac fericit, nu el. Sunt egoist, știu.  Și da, am greșit, l-am urât pe Taehyung pentru că te face fericit, recunosc.

     — Chiar crezi că te cred? îl întrerup, iar el dezaprobă din cap.

     — Nu de asta am venit aici. Am venit să-ți spun că plec acasă. Mă bucur că te-am văzut înainte să plec, dar nu am venit cu gândul să mă crezi, ci să mă eliberez de această obsesie.
Orice aș face sau aș zice, nu e îndeajuns să mă ierți, știu. Nici nu merit iertarea ta, JungKookie...

     — Altceva? zic rece, fără să-l privesc, căci aș plânge.

     — Doar fii fericit cu Taehyung și sper că o sa mă iertați amândoi într-o zi, zice, apoi se întoarce și, înainte să părăsească camera se mai uită odată la mine.

     — Adio!

     Iese din cameră, închizând-o și rămânând singur.

     Nu-l pot ierta acum. Rana e acolo, în sufletul meu și faptul că el a fost cel care a creat-o, a făcut-o să sângereze de cinci ori mai puternic decât trebuie în mod normal.

     Poate îl voi ierta peste ani, însă acum, în prezent, nu o pot face.