❥ ᴏ ᴄᴀꜰᴇᴀ, ᴘᴀʀɪꜱ Șɪ ᴛᴜ ɪ-ɪɪ[✔] ✒

↬88

Kᵢᗰ Tₐₑ𝓱yᵤ𝚗g

     — Nu te mai mișca atât, va veni! Yoongi îmi șoptește iar eu aprob din cap nervos.

     De ce nu ai venit încă?

     Vreau să mai zic ceva, însă tu apari pe ușa respirând scadent, cu palma în dreptul inimii.

     — În viața mea nu am alergat atât, dacă m-ar vedea profu Chan, ar face un infarct, zici cu greu, printre pauze. Cu toți râdem, în timp ce eu vin să te ajut.

     Tu îmi mulțumești, apoi când îți revii, Namjoon și Jin intră și ei respirând scadent.

     — Ce naiba, Taehyung?! Iubitul tău a fost sportiv? aleargă de zici că e la maraton! Doamne! se plânge Jin, venind lângă noi.

     Pentru că avem nevoie de martori și că amândoi îi avem pe Yoongi și Namjoon, am decis să fie ei. Bine înțeles că Jin nu s-a supărat, căci i-am cumpărat cel mai scump set de tigăi încât a uitat de nuntă.

     Ne așezăm la locurile noastre, în timp ce ofițerul stării civile vrea să vorbească.

     — Putem, va rog, să sărim peste modalități? Știți, așa scăpați și voi mai repede, și noi, te aud vorbind, iar eu râd.

     Chiar îți dorești să fiu soțul tău, nu glumă.

     Doamna în vârstă aprobă zâmbind, sărind peste toate frazele neimportante și sărind la cele importante pentru noi.

     — Kim Taehyung, de bună voie și nesilit de nimeni, îl iei de soț pe Jeon JungKook, la bine și la greu?

      Sunt emoționat. Tremur de emoții și vreau să plâng.

     — Da! zic, apoi îți sărut mâna. Băieții aplaudă fericiți, în timp ce tu zâmbești.

     Jeon JungKook, de bună voie și nesilit de nimeni, îl iei de soț pe Kim Taehyung, la bine și la rău?

     Îmi mușc buza de jos nervos și panicat. Dacă zice nu?

     — Da!

     Vreau să reactionez, însă sunt al naibii de șocat și fericit. Atât de fericit încât nu mai aștept ca femeia să-mi permită să te sărut, căci deja te sărut. Tu nu refuzi deloc sărutul, ba chiar îl conduci chiar tu. Mă duci în Rai, apoi îmi dai tot raiul la picioare. Așa ești tu. Mereu ai fost așa cu mine.

     Când ne retragem din sărut și semnăm actele, apoi ne luăm actul de căsătorie, facem poze. Așa de multe poze încât nu mă satur să te privesc.

     Frank a venit la mine, cerându-și iertare pentru comportamentul său și m-a intrebat dacă rămân în Paris sau ma întorc acasă.

     Aici ai venit tu. Ai venit zâmbind, apoi ne-ai spus că rămânem.

     — Ești sigur? te intreb după ce Frank pleacă la ceilalți băieți.

     — Îmi place Parisul și, oriunde ești tu, este casă. Nu-mi pasa unde stau, ca e Paris sau Coreea.

     Ești un bărbat perfect și sper că tu știi asta. Sper că știi cât de minunat și perfect ești, iar acum ești doar al meu.