Parfum de Lăcrămioare [ Esența Iubirii - Volumul 4 ] ✔

O mică bucată de fericire ❤️

***

Aurora se strecură din brațele lui și îl acoperi cu plapuma. Trebuia să îl trezească peste o oră pentru a-i pune picăturile. Reuși să facă un duș, s-a schimbat într-o pijama mai comodă și se îndreptă către bucătărie. Auzi voci din sufragerie și îl găsi pe tatăl ei cu un dosar în brațe, iar mama ei se uita la televizor. Meredith își lăsă paharul de vin pe masa de sticlă și începu să zâmbească.

— Se pregătea de ceva timp, nu? Întrebă fata, fluturându-și degetul inelar.

— Nu îți vom spune, scumpo. Veți avea și voi o fetiță, care se va îndrăgosti și, într-o bună zi, iubitul ei va veni la voi și o va cere, vorbi Lawrence, iar Aurora a fost nevoită să își privească tatăl mai atentă. Era emoționat, însă încerca să ascundă asta. Se așeză lângă el, iar bărbatul renunță la dosar. Își îmbrățișă fata și își înghiți lacrimile. Nu îi venea să creadă cât de repede a trecut timpul. Parcă, în urmă cu o zi Aurora îi spunea că avea prima ei întâlnire cu Theo, iar acum era logodită. Cu toate acestea, era fericit pentru ea. Împăcat pentru că fiica lui își găsise liniștea. A suferit din dragoste, dar a reușit să se vindece. Poate că nu era de acord că tocmai fetița lui urma să se căsătorească, dar știa că era pe mâini bune.

— Mulțumesc că sunteți de acord cu relația asta. Nu știu ce aș fi făcut dacă...

— Rora, am știut că, după tot ceea ce s-a întâmplat cu Alvaro vei întâlni un bărbat cu adevărat special. Un om care își va dori să facă parte din viața ta, iar Theo și-a dorit un viitor cu tine din clipa în care te-a cunoscut. Tot ce s-a întâmplat cu familia lui chiar l-a marcat, dar a reușit să se vindece. Veți fi o familie frumoasă și doar ne bucurăm că îți e bine, fetiță. Că ești fericită. Să vă iubiți și să vă înțelegeți. Toate celelalte vor veni de la sine, îi vorbi Meredith, iar Lawrence doar își sărută fiica pe creștet.

După o oră, Aurora făcu un ceai de tei și hotărâse că era momentul să își trezească logodnicul. I se părea extrem de ciudat să știe că relația lor se schimbase și nici nu voia să se gândească cum avea să se simtă în momentul în care avea să poarte verigheta. Că avea să își schimbe numele. Încercând să își șteargă zâmbetul de pe chip, deschise ușa. Îl găsi pe Theo întins pe stomac. Lampa de pe biroul ei era la intensitate scăzută, iar asta i-a permis să îl vadă că încă era mult prea somnoros. Dar nu o interesa. Putea fi drăguț și adorabil, dar asta nu însemna că nu putea să își ia tratamentul.

— Pe spate, Veron, îl rugă și a luat cutia cu picături pe care o primise de la doctorul Elias.

— Cu cea mai mare plăcere, Hopkins, îi răspunse, dar Aurora doar și-a dat ochii peste cap, nevenindu-i să creadă cât de mult tupeu putea să aibă. Abia se trezise și deja avea cele mai nepotrivite gânduri. Lăsă cana de ceai pe noptieră și se apropie de pat. Theo era întins pe spate, cu brațele sub cap, cu un rânjet extrem de stupid pe față. Aurora doar îl ignoră și i-a dat jos ochelarii. Spre ușurarea ei, Theo a cooperat și nu a comentat când i-au fost pus picături în ochi.

— Nu pleci prea curând de lângă mine, mormăi și o apucă de mână.

— Nici nu am de gând. Te iubesc prea mult și te-ai cam pricopsit cu mine, îl tachină, iar el doar a râs ușor. Aurora s-a așezat lângă el, trecându-și degetele peste fruntea lui. Trebuia să își țină ochii închiși pentru zece minute după aplicarea picăturilor, dar era atât de liniștit. Și poate avea să fie prima seară în care nu va avea dureri de cap.

— Și eu te iubesc. Nu aș vrea pe nimeni altcineva care să îmi poarte numele și inima, crede-mă. Ești totul pentru mine, mon amour. Începutul și sfârșitul. Prezentul și viitorul. La bine și la rău, Aurora, îi șopti, iar ea se aplecă, sărutându-l pe nas.