Parfum de Lăcrămioare [ Esența Iubirii - Volumul 4 ] ✔

Capitolul 6

— Nu îmi spune! Acel vis părea mult prea dureros și nu îmi doresc să te văd suferind din nou!

— Draga mea, trebuie să îți spun totul! Vreau atât de mult să te sărut, dar acest lucru nu se poate întâmpla până când nu mă vei cunoaște în totalitate! Cu siguranță, există oameni care au probleme mai mari decât mine și poate ar considera că nu e cazul să mă plâng, dar, cum ai spus, ar trebui să vorbesc, dacă mai vreau să am mintea întreagă, a râs cu jumătate de gură, iar Aurora doar l-a prins de mână. Atunci când a cunoscut-o, când a văzut-o pentru prima dată în sufrageria Veronicăi, nu s-a gândit că avea să ajungă într-un asemenea punct. Că urma să fie atât de vulnerabil în fața ei. Că avea să își dorească să își expună întreaga viață unei tipe pe care abia începea să o cunoască.

— Sunt în fața ta, mai sincer decât am fost vreodată, și nu îmi doresc decât să mă asculți, după care vei decide chiar tu ce anume vom face în continuare, bine? i-a mărturisit, înainte să îi sărute mâna. A fost luat prin surprindere în momentul în care tânăra și-a lipit palma de obrazul lui, trecându-și degetul mare peste. Și-a lăsat capul în palma ei, ceea ce a reușit să îi smulgă un zâmbet. Se comporta asemenea unui copil, dar îi era recunoscător pentru că avea răbdare cu el, că nu îl grăbea în vreun fel.

— Nu te doare? a vrut fata să știe, atingându-i rana pe care o avea deasupra sprâncenei drepte. Theo nu a răspuns, doar a oftat. A trecut un timp destul de îndelungat de când nu s-a mai gândit la acel semn. Era parcă o parte din el. Era trecutul său. Nu îi era rușine să îl expună și nici nu își dorea să scape în vreun fel de el, deși ar fi putut, căci îl considera a fi dovada clară că era un luptător și un învingător. Dacă supraviețuise durerii din spatele acelui marcaj de pe fața lui, rușinii și umilinței resimțite la acel moment, era sigur că va fi capabil să treacă peste orice alt obstacol i-ar putea apărea pe cărarea vieții sale.

— M-am obișnuit cu el. E primul cadou pe care l-am primit de la mama. Nu știa că va avea gemeni, nicio ecografie nu revelase acest lucru. Nu am apărut la niciun control, aparent, am stat cuminte și ascuns pe toată perioada sarcinii, un fel de umbră a lui Eldar, așa cum aveam să mă simt mult timp și după venirea noastră pe lume. A fost șocul vieții mamei mele atunci când amândoi am apărut în ziua nașterii. Cred că Eldar a încercat să se impună în fața tuturor încă de pe atunci, a început el să vorbească, plimbându-și furculița prin farfurie.

A luat o bucată de carne și a rămas plăcut surprins să simtă mirodeniile folosite. Parcă tânăra îi ghicise preferințele. Cu coada ochiului, o observa pe Aurora, care îi urmărea fiecare mișcare, așteptând următoarea lui reacție. Era sigur că îi simțea toată greutatea așezată pe umeri încă de când a început să vorbească, dar avea răbdare cu el și îl lăsa să povestească totul în ritmul lui, fără să intervină în vreun fel. Era, într-un fel, sprijinul lui, stâlpul de susținere și, pentru prima dată în viața lui, nu se temea să se deschidă atât de tare în fața cuiva. Știa că nu îi va părea rău și că nu va fi judecat, ci doar înțeles. Aurora îi oferea siguranța aceasta.

— Primele ore din viața mea au fost mai dificile, nu am reușit să respir pe cont propriu o zi întreagă. Tocmai de aceea am rămas ceva mai mult în spital decât fratele meu, chinuindu-mi mama. Când am ajuns acasă, cu greu m-au putut opri din plâns. Părinții mei aveau doi băieți și îți dai seama că toți prietenii lor de familie voiau să îi cunoască pe moștenitorii familiei Veron, doar că m-am cam dat în spectacol. Aveam momente când îmi era mai dificil să respir în continuare, iar când a venit premierul Franței în vizită, am avut un fel de criză, dacă poate fi numită așa. Aveam nevoie de aparatul recomandat în spital, care mi-ar fi curățat plămânii, doar că mama era preocupată de invitați. În fine, îmi era din ce în ce mai rău și am început să plâng. Am plâns atât de tare încât mama a fost nevoită să lase petrecerea și să mă aducă în camera mea pentru a mă pune la aparat. Numai că, un fel de pedeapsă pentru că nu eram la fel de cuminte ca Eldar, la fel de zâmbitor, a găsit o modalitate perfectă să mă fac să am un motiv să plâng în accepțiunea ei. A luat pila de unghii și așa am căpătat acest semn, mama m-a tăiat.