Iubire de smarald (Vol 1)-Finalizată

Capitolul 10- Adevărul iese la iveală

-Esti bine, iubito? intreba Augustin, in timp ce o tinea strans la pieptul lui, mangaindu-i parul. Imi pare rau. Poti vorbi? Imi poti spune exact ce s-a intamplat?

-Sunt bine, sunt... Nu stiu ce as fi facut daca nu ai fi fost astazi aici, raspunse Malvina intr-un final.
De cand David părăsise biroul, încă nu-si revenise din stare, rămânând in bratele lui Augustin, care nu contenea sa o mângâie si să o sărute.
-Parca era turbat, nu stiu ce dumnezeu l-o fi apucat. Nu am facut niciun gest care sa-i dea de înțeles ca as fi interesata de el.  Nu-i puteam vedea ochii pentru ca ma tinea prin spate, dar vorbea aiurea si ma saruta si... nu mai apuca sa termine fraza pentru ca un tremur puse stapanire pe ea.

-Shht, e in regula! Linisteste-te acum. O sa-mi povestesti mai tarziu, ii spuse Augustin, incet.

Se auzi un ciocanit timid in usa, insa Malvina nu reacționa in niciun fel. Augustin isi intoarse privirea spre ea, încercând sa înțeleagă ce ar trebui sa faca, dar ea se arata incapabila sa-l ajute in vreun fel.

-Intra! striga el,  cu glas usor rastit.

-Eu sunt! raspunse Rebecca vesela, intrand in incapere. Voiam sa-i spun lui David... dar se uita in birou si nu o vazu decat pe Malvina stand cuibarita in bratele unui barbat. Totusi intreba... Unde este David?

-A trebuit sa plece! spuse Augustin scurt.
Malvina isi ridica rapid privirea spre el, recapatandu-si brusc firea. Il fixa si pentru cateva momente se pierdu in magnificii lui ochi verzi. Trezită din visare, se apropie de urechea lui si ii sopti:
-Trebuie sa-i spun ce s-a intamplat! Are dreptul sa stie. Nu ne putem comporta ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.
Augustin isi cobora buzele in dreptul obrazului ei si ii raspunse:
- Cum crezi tu iubito! Ai dreptate, cel mai bine este sa ii spunem.
Malvina se îndepărta din bratele lui Augustin, respirand adânc.
-Rebecca cred ca ar fi mai bine sa stai jos, trebuie să vorbim si nu sunt sigură ca iti va plăcea ceea ce tocmai urmează sa auzi, graiMalvina, cu vocea foarte serioasa.

Rebecca lua loc pe scaun, punandu-si mainile pe genunchi si uitandu-se plina de curiozitate spre Malvina. Aceasta din urma trase adanc aer in piept, se aseza pe scaun langa ea, ii lua una din maini in mana ei si spuse:

-Nu voi incerca sa te menajez! Asa ca, tot ce-mi doresc este sa fii foarte atenta, sa nu fiu nevoita sa repet! Nu cred ca as fi in stare, incepu Malvina cu precauție.

-Pentru Dumnezeu, Malvina! Ma sperii! spuse Rebecca, intrigata.

-Cat timp ai fost in celalalt birou impreuna cu Denissa, logodnicul tau David, a încercat sa profite de mine, zise Malvina expirand apoi usurata.
Rebecca se uita mirata la ea, neintelegand nimic.
-Cum adica? întreba ea.
-A incercat sa ma sarute cu forța. M-a îmbrățișat, m-a imobilizat si...
-Stai, vorbești despre David al meu?  E cumva vreo gluma? E vreo camera ascunsa pe aici pe undeva? întreba Rebecca parca nevenindu-i sa creada cele auzite.
-Mi-as fi dorit sa nu fiu nevoita sa-ti spun toate astea, dar sunt adevarate. Nu e niciun fel de gluma, zise Malvina.
Rebecca isi duse mana la gura, scotand un sunet de mirare.
-A inceput sa-mi vorbească despre adolescenta si scoala, despre barca lui, pe care cica imi petreceam weekend-urile, continua Malvina, cu glas scazut si trist.

Rebecca isi trase brusc mana din mana ei, dand sa se ridice in picioare.

-Ce tot spui tu acolo? E glumă nu? Acum ar trebui sa rad? Si unde este David, pana la urma?

-Calmeaza-te! Stiu ca-ti vine greu sa crezi, dar Augustin a fost aici. Iti poate confirma, ii spuse Malvina, aruncand o privire scurta catre Augustin.

-Ai rabdare si asculta tot ce are de spus. Si noi suntem la fel de contrariati ca tine. Am fi dorit ca nimic din toate astea sa nu se fi intamplat, dar din pacate s-au intamplat. Doar ascult-o, te rog, spuse Augustin, luand si el loc pe scaunul din spatele biroului.