Toate focurile

Capitolul 4

Nici nu auzeam ce spunea profesorul; ceea ce-mi răsuna în timpane era sunetul pulsului meu. Speram din tot sufletul ca Hank să nu îl audă; sau oricine altcineva. Drace! Ora aia mi s-a părut o întreagă veșnicie. Ciudat era că nu voiam să se termine. Inspiram parfumul lui ori de câte ori aveam ocazia și renunțasem de mult să încerc să îmi reprim senzația străină din corp. Involuntar, privirea mi-a alunecat pe palma lui; pe degetele lui lungi cu care învârtea un pix negru. Nu am putut ignora juliturile de pe ele și sângele închegat devenit deja crustă. Însă, lucrul interesant și tulbulător era altul. De pe dosul palmei, exact de unde se terminau articulațiile degetelor, pornea u în sus tatuaje, în forme înodate, până sub mâneca gecii de piele. Le-am asimilat atunci ca fiind niște șerpi ce se încolăcesc. Mare greșeală am făcut.

Mi-am mutat privirea brusc când și-a oprit degetele din a învârti pixul. Îmi aminteam vag acel tatuaj, însă nu știam de unde. Fir-ar! Uram când mi se întâmpla asta.

Mi-am adunat orice fărâmă de îndrăzneală și mi-am urcat alene, cu prudență, privirea pe brațul său stâng, întins pe pupitru; îl depășea cu lungimea. Am tresărit când am ajuns la ochii săi care mă priveau cu interes. Curioși. Păstrunzători. Poate puțin confuzi. I-am susținut privirea aproximativ cinci secunde, apoi mi-am întors capul brusc, în cel mai jalnic mod. Greşisem când am spus că momentul din parcare fusese cel mai clişeic avut vreodată. Cu siguranţă acela a fost cel mai stânjenitor. Ce naiba se întâmpla cu mine? Raegan Stood nu își pierdea niciodată controlul.

S-a aplecat spre mine. Am observat asta cu ușurință și, pot spune că am și simțit. Deja îmi era mult mai cald decât aș fi putut premedita. Inima îmi crescuse atât de mult din cauza pulsului, încât am crezut că o să ajungă cât mine de mare.

- Te cunosc de undeva, mi-a spus, la nici o palmă distanță de ureche.

Nu era o întrebare. Era o cât se poate de decisivă afirmație.

Fir-ar să fie!

Mii de impulsuri nervoase s-au declanșat în toți mușchii mei, făcându-i să se contracte. Vocea lui era exact cum mi-o imaginasem. Da, făcusem asta și dacă mă gândesc mai bine, aș putea spune că era mult mai groasă decât intuisem eu. Deținea cea mai mare doză de duritate; era decisivă, lipsită de rețineri sau ezitări; de parcă gândise cuvintele cu luni de zile înainte. Ca să nu mai spun de intensitatea timbrului său răgușit și sinistru. Nu se sinchisese să spună asta cu vocea joasă. Sau oare așa suna șoapta lui? Drace! Răzbătuse până în cel mai întunecat și de nepătruns colțișor din timpanul meu.

Înghițind în sec, mi-am trecut limba peste piercing și m-am foit în scaun, fără să îl privesc. Nu îmi puteam masca sentimentul de repulsie fața de el. Și nici nu voiam.

- Mă confunzi, i-am răspuns, cu aceeași gravitate în voce.

Și-a mutat brațul pe pupitrul meu, cuprinzându-l în întregime, cu palma încătușată pe muchia sa, fix în dreptul pieptului meu. Respirația mi s-a oprit. Doar câțiva centimetri dacă îmi mișcam torsul, l-aș fi atins. Și nu era deloc un loc undeva voiam să fiu atinsă. Rănile de pe articulațiile degetelor sale ieșeau în relief, de parcă voiau să mi se răsfrângă în ochii, strigându-mi să stau departe de el. Tatuajul i se vedea mai clar, dar nu m-am încumetat să mă uit la el. Acum era aproape în fața mea, blocându-mi vederea. Îmi plăcea că știa să se impună, dar nu își găsise persoana potrivită în fața căreia să facă asta. Și-a înclinat capul ușor, cu o sprânceană zvâcnindu-i, semn că nu îi convenise răspunsul meu. Am înghițit în sec atât de subtil cât îmi permitea situația. Felul în care mă privea, conjugat cu arșița pe care o simțeam în jurul său din cauza distanței minuscule, m-au făcut să rămân nemișcată și tăcută, cu înjurăturile rămase în gât.