"-Sam, intelege-mă! Îmi doresc o familie alături de tine. Îmi doresc un Stefan junior, sau chiar o Sam junior, care să alerge prin toată casa.
-Stefan, eu te înțeleg pe tine, însă intelege-mă și pe mine,strig nervoasă spre el lucru care îl face să țipe la mine.
-La dracu Sam! Ce este atât de greu? Vreau să am un copil cu tine, vreau să rezulte ceva din iubirea noastră. Au trecut atâția ani de atunci. Vreau să facem acest pas, măcar acceptă să te căsătorești cu mine,țipa lovind cu pumnul peretele de lângă mine.
-Stefan...nu pot...
-Foarte bine Sam. Nu este nicio problemă, am terminat aici.
-Da Stefan.
-Nu Sam, am terminat asta, făcând semn spre noi doi, mâine am să plec în Miami. Noapte bună domnișoară Queen."
Amintirea asta îmi bântuie mintea de trei luni încoace. L-am pierdut definitiv. Nici nu am mai încercat să-l contactez, am încercat să îi explic dar nu a putut auzi.
Tot încerc să fiu atentă la ceea ce-mi spune Caroline, însă nu pot. Un singur lucru mă trezește la realitate, persoana care intră pe ușa spitalului, Miranda.
-Sammy, ce bine îmi pare să te văd. Mă poti ajuta? Îl caut pe doctorul White,spune ea așezându-și mâna pe burtica de gravidă.
-Mira, doctorul nu este liber încă. A intervenit o cezariană, dacă ai timp îl poți aștepta.
-Sigur, chiar îmi era fomică. Ceva mâncare comestibilă la cantină?
-Nu te sfătuiesc să mănânci plăcintele alea, în rest e totul ok,spun strângând puțin halatul în jurul meu. Mira, ai mai aflat ceva de el?
-A vorbit cu Steven, îi merge foarte bine acolo. Salariu bun, munca pe care o iubește, și-a găsit o casă bună.
-Mă bucur pentru el, zic șoptind.
-Doamnă Miranda, vă așteptam, puteți veni în cabinet, spune doctorul White către Mira, iar eu îi fac semn din cap că este în ordine.
***
-Vreau ceva tare, îi strig barmanului pentru a mă putea face auzită în toata gălăgia clubului.
Fratele meu m-a convins să ies cu ei și ei bine, uite-mă, îmbrăcată într-o rochiță rosie scurtă, în pantofi care mă omor, luând încă o băutură.
Barmanul dă ușor din cap și-mi toarnă iar în pahar, dacă tot sunt în club barem să uit. Mă așez din nou lângă fratele meu și Bekha, au împreună vreo trei ani. Cine ar fi crezut? Fratele meu atâta timp cu o singură fată?
-Sam, las-o mai ușor cu alcoolul,spune fratele meu văzând paharul plin, din nou.
-Sunt bine, nu sunt beată.
Și chiar spuneam adevărul, bine, asta până după următoarele câteva pahare de alcool și shoturi de tequila. Atunci chiar nu prea eram stăpână pe situație, îmi aduc aminte că am avut curajul de a-l suna. Cu greu am urcat pe acoperișul clubului, mi-am așezat marginea fustei și m-am așezat pe marginea clădirii. Deși era ora trei dimineața și poate dormea, poate cu cineva în brațe, l-am sunat.
