Stefan POV:
-Sora ta?! De ce ai venii cu sora ta? Încercai să mă faci geloasă?Întreabă ea nervoasă.
-De ce? Ai fost?
-Doamne Stefan! Nu, nu am de ce să fiu, ca să fiu geloasă trebuie să simt ceva pentru tine,lasă vorbele să îi părăsească gura, apoi încearcă să mă lase singur pe ringul de dans, însă o strâng și mai tare în brațe și o sărut, iar ea îmi răspunde. Stefan,îmi șoptește ea numele, hai te rog să mergem la masă. Se uită lumea.
Am lăsat-o să meargă ușor spre masă, așezându-se repede la locul ei. Era roșie, însă nu știam dacă de furie sau de rușine că toate privirile erau ațintite asupra noastră, pe lângă multe vorbe. Când vroiam să o întreb dacă este bine o doamnă la vreo patruzeci și ceva de ani vine lângă ea.
-El este cel cu care i-ai distrus viața băiatului meu? Întreabă ea uitându-se batjocoritor la noi doi, apoi îi șoptește ceva la ureche, am vrut să zic ceva însă Sam îmi face semn să stau jos. Ea se ridică, își așează rochia și își drege vocea.
-Doamnă Smith, pentru a mia oară, nu l-am înșelat pe Travis. Iar acum asta este viața mea, au trecut atâția ani de la moartea lui. Știu ca el ar fi vrut să fiu fericită. Așa că, doamnă Smith, vă rog să nu mai interveniți în viața mea personală. Nick, să îi dai tu cadoul meu Mirandei, spune-i că m-am simțit rău, sau că a intervenit ceva și că a trebuit să plec. La revedere doamnă Smith.
-Danielle, prinde,spun aruncând cheiele mașinii, o lași acasă.
Nu am lăsat-o să plece singură, am mers în urma ei. Știam că e tulburată și nu voiam s-o las să plece în situația asta. I-am prins mâna în a mea, împreunându-ne degetele apoi am mers spre mașina ei, luându-i cheile din mâna care-i tremura.
I-am deschis ușa pentru a intra și am ocolit mașina și am urcat și eu. Am pornit mașina, deși destinația nu era precisă. Stătea lipită de geamul portierei, mici suspine auzindu-se ocazional, o vedeam cum duce mâna fugitiv pentru a-și șterge lacrimile.
-Vrei să mergem la apartament? O întreb așezându-mi mâna peste a ei.
-Nu, nu acum, te rog,spune printre suspine.
Am dat ușor din cap în semn că am înțeles și am condus în continuare.
Sam POV:
Nu știu de ce vorbele doamnei Smith m-au afectat atât, cert este că au durut. Același cuvânt îmi răsuna în minte, "criminalo". Când simt că mașina se oprește atunci renunț la gândurile mele. Ridic privirea și zăresc pe geam o casă destul de mare, cu o curte luminată de felinare, cu o grădină uriașă.
-Unde suntem?Întreb întorcându-mă către Stefan.
-Acasă. Acasă? Unde acasă? Însă răspunsul vine fără măcar ca întrebarea să fie spusă. Ști că m-ai întrebat cândva de ce stau în apartamentul acela la "banii" mei? Ei bine, aceasta este casa mea. Ce spui de ceva de băut?
N-am spus nimic, însă doar l-am urmat atunci când a coborât din mașină. Mergea liniștit, cu mâna stângă în buzunar iar cu cea dreaptă învârtea cheile casei, presupun, pe lângă toate acestea se adaugă și melodia fluierată de el.
