Lângă tine 🔞

Capitolul 17

Amelia

Ziua procesului a sosit. Cu dovezile concrete aflate cu puțin timp în urmă mă îndrept alături de clientul meu, Victor Reed, spre sala de judecată. Tot ce aflase detectivul părea a fi cheia succesului meu așa că nu era un motiv de îngrijorare pentru mine.

Intrăm în sală și nu după puțin timp se prezintă și domnul judecător. În sală erau prezenți și câțiva martori din firma la care lucra domnul Reed dar și câteva chipuri necunoscute. Nu dau importanță și aștept să înceapă procesul.

— Vă rog să faceți liniște. Inculpatul să vină în față.
— Domnule Victor Reed...

Judecătorul îi citește dosarul.

— Nu aveți un istoric în ceea ce privește fraudele sau alte infracțiuni dar după cum văd, ceea ce scrie aici este destul de grav. Acuzațiile și dovezile sunt destul de verosimile. Sper că aveți o justificare pentru tot ce am citit aici.
— Domnule judecător, tot ce vă pot spune este că sunt nevinovat. Avocata mea vă va clarifica totul.
— Avocata Amelia Torres are permisiunea de a se prezenta în fața clientului.
— Domnule judecător, pot garanta pe cariera mea că clientul meu este nealterat.
— Poți începe prin a preciza dovezile care indică nevinovăția acestuia.

Zis și făcut. Mi-am deschis dosarul în care aveam toate mărturiile pentru a-l scoate nevinovat pe Victor Reed.

— Închei apologismul prin a vă spune că toate cercetările prezentate sunt contrariul a ceea ce reprezintă articolul 47. Prin urmare clientul meu este nevinovat.
— Înțeleg. Totul pare destul de clar de aici. Voi lua o hotărâre după o pauză de 10 minute.

Pe hol eram la fel de nerăbdătoare ca Victor. Acesta se plimba dintr-un capăt în altul al holului.
Un bărbat trece pe lângă mine în grabă. Îl urmăream cu privirea și direcția lui era chiar clientul meu. Mă apropii încet când cei doi încep să poarte un dialog destul de tensionat.

— Ce s-a întâmplat? Este totul în regulă?
— Au trecut 10 minute?
— Nu încă.
— Perfect.

Fără să mai zică nimic pleacă grăbit cu acel bărbat. Confuză de ceea ce tocmai s-a întâmplat decid să aștept să treacă cele 10 minute. Mă uitam la ceasul de la mâna mea din secundă în secundă. Cu o întărziere de încă câteva minute cei doi își fac apariția alături de judecător.
Ne reluăm locurile și procesul începe.

— Voi amâna sentința pe o perioadă de 3 luni de zile. Asta este decizia mea finală.
— Mulțumim domnule. Vă suntem recunoscători.
— Ce tocmai s-a întâmplat Victor Reed? Dacă ai făcut ceva nebunesc ce vei regreta...
— Tatăl meu este în spital.
— Ce s-a întâmplat?
— Nu știu detalii Amelia. Acum te rog să mă scuzi.

Victor pleacă primul. Starea tatălui său era necunoscută așa că era normal să fie îngrijorat. Îl urmez până la ieșire dar era prea târziu pentru a mai putea vorbi cu el. Se urcase deja în mașină.

Un claxon de mașină mâ face să tresar. Îmi întorc privirea în direcția acestuia. În mașina parcată la câțiva metrii de mine se afla Logan.

— Ce cauți aici?
— Și eu mă bucur să te văd Amelia.
— Scuze. A fost o zi dificilă...
— N-a mers bine procesul?
— Dacă ai știi...
— Sunt al tău toată ziua.

Logan îmi deschide portiera pentru a urca în mașină. Între timp îi trimit un mesaj lui Victor pentru a știi dacă condiția tatălui său este una bună sau nu.

— Unde ai de gând să mă duci?
— Vei vedea.
— Știi cât de curioasă sunt la genul ăsta de replici.

Peste câteva minute bune ajungem la destinație. Eram aproape de ieșirea orașului. Logan coboară din mașină și îmi face semn să îl urmez.

În fața noastră se afla o cărare pe care am urmat-o până ce am ajuns în cel mai plăcut loc văzut vreodată. Puteam oberva întregul oraș dar și puținii nori ce pluteau deasupra lui. Un pom imens de care era atașat un leagăn se afla în peisaj. Nici nu mai stau pe gânduri și deja mă îndrept spre el.

— Știam că îți va prinde bine locul ăsta.
— Este superb. Vii des aici?
— Nu prea. Doar când am nevoie de o pauză.
— Munca?
— Da.

I-am povestit lui Logan atât cât trebuie din ceea ce s-a întâmplat mai devreme dar nu m-a presat cerându-mi mai multe detalii. Știam că nu se înțelegea bine cu Victor dar eram convinsă că nu este implicat în treaba asta murdară.

— Mi-ai lipsit Amelia.
— Ascultă Logan, eu...
— Știu că ți-am greșit. Am fost un fraier.
— Știu cât de mult îți prețuiești munca. A trebuit să plec, dar nu te îngrijora pentru mine. M-ai ajutat să-mi văd altfel viitorul. Chiar te-am iertat. Putem păstra o relație de amiciție.

Se apropie de leagănul în care mă aflam. Se pune în fața mea și se apleacă ușor spre mine. Îmi întorc capul ușor într-o parte cu speranța că voi evita ceea ce credeam că urmează.

— Dar eu nu vreau asta Amelia.

Victor

— În ce salon se află Alfred Reed?
— Sunteți domnul Victor?
— Da.
— Salonul 172. Domnul Reed vă așteaptă.

      Iau elevatorul spre salonul indicat de către una dintre asistente. În fața salonului era unul dintre angajații tatălui meu. Ceva nu era în regulă.

— Ce s-a întâmplat? Care este starea tatălui meu?

       Nu îmi răspunde la întrebări dar în schimb îmi deschide ușa și mă îndeamnă să intru.

— Tată? Ce naiba?
— Victor, fiule, ai scăpat de proces?
— Ce încerci să faci bătrân nebun?
— Ar trebui să-mi mulțumești.
— Ai plănuit toate astea? Ce crezi că va spune presa când va afla că ești bine?
— D-aia l-am luat pe Sam aici. Stai liniștit, doctorul le va spune ce trebuie.
— Nu pot să cred că ai mituit un doctor. Toate astea pentru ce?
— Pentru firmă. Doar nu credeai că dovezile strânse până acum te vor ajuta. Ai fost deja destul de naiv să merg în locul ăla fără să te asiguri că vor exista martori.
— Știai despre asta?
— Normal. Nu m-am născut ieri. Dacă nu făceam asta cine știe ce se întâmpla cu tot ce am clădit până acum. Spune-mi cât timp ți-a acordat?
— Când am aflat de condiția ta crezi că mi-a mai păsat de asta? Voi vorbi cu Amelia.
— Neghiobule! Nu te îngrijora pentru mine. Du-te și află cine este mizerabilul care vrea să ne distrugă.