Lângă tine 🔞

Capitolul 16

Amelia

— Asta nu este casa mea. Ce căutăm aici?
— Până o să scapi de ghips, o să stai la mine.
— Chiar nu trebuie.
— Având în vedere condiția ta, mă îndoiesc că poți avea singură grijă de tine.
— Le am pe prietenele mele.
— Am vorbit cu tatăl tău când erai la radiografie. Mi-a zis că prietenele tale au plecat azi de dimineață.
— Atunci apelez la Dylan.
— Nici nu vom discuta despre asta. Din cauza mea ai ajuns în halul ăsta, deci insist să am grijă de tine. Camera ta este pregătită.

De ce trebuie să fie mereu atât de încăpățânat? Nu o să ajung niciodată la un numitor comun cu el. Mă exasperează!

Victor mă ia în brațe și mă duce în ceea ce pare a fi camera mea pentru următoarele săptămâni.
Camera a rămas la fel ca în dimineața în care am plecat. Amintirile mă iau prin surprindere. Nu este ceva ce am uitat, dar nici ceva la care să mă gândesc.
Acesta mă așează în pat de parcă eram o păpușă de porțelan. Fețele noastre sunt din nou foarte aproape. O șuviță de păr reușise să se blocheze în nasturele lui de la cămașă. Emoțiile, pe care doar el știe să mi le provoace, ies la suprafață. Scoaterea părului nu a durat mult, dar pentru mine s-a simțit de parcă trecuse ore.

— Eu am să plec. Dacă ai nevoie de ceva Felicity o să fie în camera alăturată.
— Bine. Mulțumesc!

Toată noaptea am analizat probele pe care urma să le prezint în curând în fața instanței. Nu erau multe. Eram încă supărată pe pozele pe care le făcusem. Singura mea șansă de a descoperi cine era în spatele acestei povești și eu am dat-o în bară.

— Domnișoară Torres, pot intra?
— Desigur.

Felicity intră în cameră. În mână ținea două cârje. Uitasem complet de ele.

— Mulțumesc Felicity!
— Doriți să vă aduc ceva?
— Nu, sunt bine. Totuși, aș avea o rugămintea.
— Spuneți!
— Se poate să stau într-o cameră la parter? De preferat una cu baie.
— O să vă aranjez mâine. Dacă aveți nevoie la baie, este cea de-a doua ușă de pe partea dreaptă.

Pot să jur că data trecută toate ușile erau închise. Sau n-am verificat eu bine? Sunt atât de confuză.

Felicity îmi lasă cârjele lângă noptiera de lângă pat, apoi părăsește camera.
Zorii dimineții mă găsesc analizând din nou dovezile pe care urma să le prezint. Îmi doresc ca detectivul lui Victor să mai găsească ceva util.

Stomacul meu începe să scoată cele mai gălăgioase zgomote. Un alt lucru pe care îl uitasem să fac este să mănânc.

— Și eu cum ar trebui să cobor scările cu cârjele astea? De ce trebuia să mă duci la etaj, Victor?
— Nu am luat în calcul asta. Scuze!
— Doamne, ce m-ai speriat! Puteam să te lovesc cu cârja.
— De ce ai face asta? Doar nu sunt un hoț.
— Instinctul Victor, instinctul. Tu ce faci treaz la ora asta?
— Mă duc la alergat. Te-aș invita și pe tine, dar nu cred că actuala ta condiție îți permite asta.

Acum că mă uit mai bine, Victor era îmbrăcat cu un maieu alb și larg și cu niște pantaloni scurți negrii. Maieul îi scotea în evidență brațele lucrate.

— Îți place ce vezi, nu?
— Nu te umfla în pene. Nu arăți chiar atât de wow.
— Pariez că arăt mai bine decât Dylan.

Nici nu am de gând să continui această discuție. Dau să cobor când Victor îmi apucă cârjele și le aruncă. Exact ca în seara anterioară, acesta mă ia în brațe.

— Puteam să cobor și singură.
— Ai stat în fața scărilor și te-ai holbat la ele mai bine de cinci minute. Dacă nu aș fi fost aici, stomacul tău ar fi trezit întreg cartierul.
— Ultima masă a fost în urmă cu 12 ore, ok?

Victor își dezvăluie dantura perfectă într-un zâmbet care ar fi putut topi și un ghețar.

În bucătărie o găsim pe Felicity. Aceasta ne analizează puțin, apoi revine la tocatul legumelor.

— Domnule, v-am pregătit smoothiul.
— Îți mulțumesc Felicity, ești cea mai tare! A, da, înainte să plec vreau să-ți spun că domnișoarei îi este super foame. Stomacul ei scoate cele mai zgomotoase sunete. Dă-i niște copii să mănânce.
— Copii? Suntem cumva în Hansel și Gretel?
— Da. Tu ești vrăjitoarea.
— Poate vrei să devii unul dintre copiii pe care o să-i mănânc.
— Nu m-aș supăra. Dar mai târziu. Acum trebuie să alerg. Ne vedem mai târziu, iubito!

După ce Victor pleacă, Felicity izbucnește în râs. Nu am auzit-o până acum pe Felicity să râdă. Mereu este serioasă și nu emană nicio emoție. Deși nu mă plâng. Are un râs frumos.

— Nu l-am mai văzut niciodată pe domnul Reed atât de copilăros și vesel. De când ați apărut în viața lui s-a schimbat. A devenit mai vesel.

    Restul zilei a decurs într-un mod mult mai normal decât mi-aș fi imaginat. Victor a plecat la muncă după ce și-a terminat rutina de dimineață, iar Felicity mi-a amenajat o cameră la parter. Tata m-a sunat să vadă cum mă simt, la fel și Dylan.

        Având în vedere starea mea, nu am putut să fac mult efort fizic. Am vorbit cu detectivul și le-am povestit fetelor ce mi s-a întâmplat. Singura parte pe care au reținut-o a fost că stau la Victor. Una a fost veselă și a început să țopăie de bucurie, iar cealaltă s-a bosumflat.

   Seara nu am apucat să cinez alături de Victor. Acesta a venit destul de târziu acasă, iar eu eram deja în camera mea și dormeam. Deși m-am trezit când i-am simțit prezența când a intrat în camera mea și mi-a tras pătura mai sus. După plecarea lui camera mea era "inundată" în parfumul lui.