Rolul notațiilor autorului / Indicații scenice/Didascalii

1 0 0
                                    

Rolul notațiilor autorului
Notațiile autorului sunt elemente specifice textului dramatic și se mai numesc indicații scenice sau didascalii. Aflate între paranteze, acestea reprezintă singura intervenție în text a dramaturgului, făcând legătura între literalitate (textul ca operă literară) și teatralitate (textul ca operă destinată reprezentării scenice). În textul dramatic, notațiile autorului oferă informații suplimentare despre decor, despre vestimentație, despre elementele nonverbale, ajutând la punerea în scenă a textului.
În textul fragmentar prezentat selectat din opera Z, acestea au rolul/notează succint detalii privind decorul (ex.de citate), elemente nonverbale, precum: limbajul trupului, gesticulaţia, mimica, mersul-exemple pentru fiecare. Totodată, acestea surprind şi elementele paraverbale, care fac referire şi la manifestările involuntare ale unor emoţii, ale unor stări de spirit: tremurul vocii, râsul, bâlbâiala, oftatul, geamătul, mormăiala ezitantă, suspinele, tusea, plânsul în timpul vorbirii, văicărelile, ridicarea vocii-dai exemple de citate pentru fiecare.
Textul dramatic fragmentar selectat din opera X este semnificativ pentru prezentarea acestor notații pe care autorul le face, deoarece conferă informaţii preţioase nu doar în jocul scenic, ci şi în lectura propriu-zisă, ajutând cititorul să-şi reprezinte mintal evenimentele şi personajele.

Limba și literatura română Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum