Limba și literatura română

Subiectul 2

Punctuaţia reprezintă un sistem de semne convenţionale care au rolul de a marca în scris pauzele, intonaţia, întreruperea cursului vorbirii. Semnele de punctuaţie au caracter convenţional, pentru că forma lor nu e cerută de conţinutul exprimat.
Punctul
Acest semn grafic marchează pauza care se face în vorbire între propoziţii sau fraze independente ca înţeles.
Uneori, apare la sfârşitul unei propoziţii imperative, când aceasta este rostită pe un ton neutru, care atenuează caracterul imperativ. (ex: Urcaţi în vârfuri de catarg/Şi puneţi steagul de plecare. – Al. Macedonski) O situaţie similară este aceea a punctului plasat la sfârşitul unei fraze în interiorul căreia se găseşte o propoziţie interogativă (Codrule, codruţule,/ Ce mai faci, drăguţule,/ Că de când nu ne-am văzut/ Multă vreme au trecut/ Şi de când m-am depărtat/ Multă lume am îmblat.)
Semnul întrebării
Este folosit în scriere pentru a marca intonaţia enunţurilor interogative, sugerând, în textul literar, incertitudine.
Se foloseşte şi după un pasaj interogativ în care se redau spusele cuiva prin vorbire indirectă, fără a se folosi verbe dicendi şi conjuncţii. (ex: Se spărseseră sticlele şi acum se scurgea rămăşiţa vinului. Ce să facă? La muşteriu, cu cioburi de sticlă nu putea merge. Să fugă? Unde să se ducă? Să se-ntoarcă la prăvălie!... – I. L. Caragiale)
Apare şi la sfârşitul unei propoziţii interogative incidente, intercalate într-o propoziţie enunţiativă. (ex: I-a rămas şi un copil, o fetiţă care – cum să spun? –, care e un fel de ghimpe între ei. – M. Sadoveanu).
Acest semn grafic este utilizat şi pentru a substitui o replică din cadrul unui dialog, ce exprimă nedumerirea unui personaj. (ex: – Ei, da! şi  Costică...
                      – ?
          – Costică Arion )