Strippadisse-paradisul bărbaților

U were only 17

-Daniel, nu putem purta o discuție așa. Ești nebun.
-Atunci hai să nu mai vorbim. Te-ar deranja? Hai să îți mai zic ceva. Nu mă interesează dacă te-ar deranja, Lucia. 
Părinții Mirei, Daniel și Lucia, sunt căsătoriți de aproape 20 de ani. Căsnicia lor era doar pentru imaginea aceea de "familie perfectă", însă seara, când jaluzelele sunt trase, iar ușile trântite, sinceritatea este scoasă la iveală. Doar că nimeni nu poate vede sinceritatea prin jaluzele închise, sau uși încuiate.
Înafara de Mira, adolescenta de 17 ani și fiica celor doi. Anii care trebuiau să fie cei mai frumoși și mai distractivi i-au fost furați Mirei din cauza regulilor stupide impuse de mama ei. Daniel nu era de acord cu Lucia în ceea ce privea regulile stabilite pt fiica lor, dar îi păsa prea puțin ca să zică ceva.
Mama Mirei nu știa, însă, că părinții stricți cresc copii manipulatori, experți în a minți și a se furișa.
Noaptea, Mira cobora pe geam, alunecând pe terasă, de unde cobora pe masă și sărea gardul. Astfel, fata a reușit să-și creeze câteva amintiri frumoase, alături de persoane cu care nu mai ținea legătură după o noapte de distracție.
-Mira! Coboară jos!
Fata coboară imediat și se uită, buimacă, în jur. Tatăl ei dispăruse, iar mama ei încerca să se ridice de pe podea.
Mira a alergat către mama ei și i-a întins o mână pentru a o ajuta. Deja știa ce s-a întâmplat, așa că nu mai puse întrebări.
-Tatăl tău a întrecut limita azi.
-De fiecare dată spui asta, apoi îl ierți, și îi dai ce vrea el, spune Mira înclinându-și capul către zona intimă a Luciei.
Fata nu era sigură încă dacă mama ei era abuzată, sau dacă făcea totul din propria ei inițiativă. Însă avea o ură enormă față de Lucia, așa că prefera a doua variantă.
-Nu vorbi așa. Vezi-ți de treabă.
-Știi ce? O să-mi văd. De azi înainte nu mai plângi pe umărul meu! M-am săturat de certurile voastre. Va comportați ca niște copii, nu vreți să vedeți cu adevărat ce este în fața voastră: nu vreți să vă rezolvați problemele. Totul e de fațadă! Eu una mă dau bătută. Lupta dacă mai poți, Lucia.
Fata urcă scările și se închise în cameră, scoțându-și un alt telefon de sub pat. Se uită neliniștită la ceas, dându-și seama că mai sunt câteva ore până când avea să facă 18 ani. Mama ei uitase de onomastica fiicei, iar tatălui îi păsa prea puțin. Mira îi scrie prietenei sale *Salut și scuze că îți scriu abia acum. Voi începe să împachetez imediat după ce îți trimit mesajul. Lasă-ți mașina în fața chioșcului și vino să mă ajuți să car bagajul. Va fi greu să-l cobor pe geam de una singură. Ah, și mulțumesc mult pentru tot. Nu prea am timp, vorbim când ne vedem. 12:15,nu uita!"
Fata se uita la geanta uriașă din mijlocul camerei. Și poate că era prea mică pentru ca acolo să încapă tot curajul Mirei. Și-a împăturit neglijentă câteva haine pe care le-a aranjat frumos în geantă. Deasupra, și-a așezat actele, încărcătorul, câteva machiaje și țigările. Ora 12:00 bătu. Mira zâmbi *A venit momentul*
O lumină albă care venea de la geam străbătu încăperea, făcând-o pe Mira să tresară. Jos, era Ema care ținea o lanternă în mână. Bagajul a fost coborât, apoi și Mira.
-Ema, oare e bine ce facem?
-Ce-ar putea fi mai rău decât ceea ce am trăit deja?
-Nu știu, oare se poate mai rău?întreabă Mira uitându-se în gol și zâmbind.
-Nu cred, zice Ema îmbrățișând-o strâns pe Mira și sărutând-o pe frunte.