Yᴏᴜ ᴍᴀᴋᴇ ᴍᴇ ғᴇᴇʟ Hᴀᴘᴘʏ •| ʲᵉᵒⁿ ʲᵘⁿᵍᵏᵒᵒᵏ

Zâmbește,Kookie, zâmbește !

  
  "– Hai sa te ajut !" Spuse vesela IU apropiindu-se de scaunul băiatului .
"– Am handicapul asta de 10 ani ,creezi că nu mă pot descurca și singur !?" Scuipă cuvintele,IU retrăgându-si mâinile de pe mânerele negre. Privi dezamăgită înapoi, spre colegii săi, ce veneau și ei din urmă.
Park ii făcu un semn mic , încurajându-o.

  Avea să fie greu...

"– Oh! Aici e camera ta! " Strigă entuziasmată bruneta ,făcându-i semn băiatului sa se oprească .
Îi trase nerăbdătoare scaunul langa ea,in fața ușii,castaniul privindu-o deranjat.

"–Esti gata ?" Întrebă vizibil încântată IU, ținând mâna pe clanța gri.

"– Ce întrebare idioată...parca trebuie sa merg la război și trebuie să fiu pregătit " spuse plictisit, punându-si mâna peste cea a fetei și deschizând ușa.

IU oftă supărată, dar intră și ea imediat după băiat ,pentru a nu rata nicio mișcare,gest sau vorba de a lui. Daca era cu adevărat un Little, trebuia să reacționeze cumva la tot ce vedea.

Se apropie de el și îl privi din profil.

Băiatul nu spunea nimic. Privea pierdut camera, doctorița observând cum respira ușor agitat, si cum îi  tremura din când în când, buza inferioară și a mâina stângă.

  "– Îți...place micuțule ?" Întrebă ușor , punându-si mâna pe umerii săi.

Băiatul se încruntă, intorcandu-si brusc capul spre ea, și mișcându-si umerii pentru ai îndepărta mâinile.

"– Micuțule?! Ce naiba!? Câți ani ți se pare că am ?" Izbucni acesta.

IU se sperie un pic și se dădu un pas mai in spate.

Ups...se pare că nu a mers...

"– Știi...nu-i vorba de asta...ăă..ești doar..adorabil! Da, de aceea ți-am spus așa. Nu te simți ofensat !"

Castaniu își strâmbă nasul, împingându-si scaunul spre pat.
Fata îl privi cum se urca cu greu in pat, mila apărând imediat.

"– Jungkook...te pot ajuta eu. De aceea sunt aici .."

  Menționatul nu răspunse și nu schiță nimic. Își bagă iar căștile în urechi si își luă ghiozdanul,din el scoțând un caiet cu margini ușor îndoite și coperta scrijelită ,începând să deseneze ceva, numai de el știut .

  IU oftă, și împreună cu Park ii aduseră bagajele. Le lasă pe un dulap si merse agale spre ușă albă.

"– Am să mă întorc după program sa te ajut cu despachetatul ,și nu accept împotriviri ! " Spuse calmă, aruncând o mica privire spre băiatul ce nici nu-și ridicase privirea din micul caiețel .

Ieși din cameră, sprijinindu-se de ușă. Îi venea să plângă. Mereu voia să ii ajute pe ceilalți și suferea enorm ,când acele persoane nu voiau ele sa fie  ajutate. Atunci se simțea ea neputincioasă.

Își scutură repede capul, își șterse mica lacrimă ce vruse sa cadă și zâmbi încurajator.

"– Haide IU! Cu siguranță e un om minunat! Trebuie doar îmblânzit, cum bine se spunea în cartea ,, Micul Prinț". Se încuraja singură, pășind vioaie spre camera de gardă.

In urma ei,pe acel pat micuț , un mic castaniu dădu drumul lacrimilor ce le ținuse in frâu.

"– Nu-mi plațe ță-i fie cuiva milă de mine..."

Apucă micul ursuleț de pluș,maroniu deschis ce ii zâmbea de pe raft , și îl îmbrățișă strâns .

"– Nu tlebuie ță te dai de gol,Kookie ! Ol sa lâdă de tine ți o ță vadă cât de slab ți neazutorat ești !" Suspină , ștergându-si cu podul palmei obrăjorul lăcrimat.

   

Continui să-mi spun că nu e vina mea
Pot doar să fug și să mă ascund
Dacă există vreun Dumnezeu, te rog să mă asculți !
Merg desculț pe un drum din spini
Îmi închid ochii și strig înăuntrul meu
Mă rog pentru visul meu

© _IUdlwrma