Desenul {with Vlad&Cristi Mnt}

Ce situație tâmpită..

Heiii, n-am mai postat de ceva vreme..

Dacă nu înțelegeți acest capitol, citiți-le pe ultimele 3.

Când mă trezesc, în fața mea se află mama... Ea îmi pune mâna la gură ca să tac, și observ că suntem în camera mea. 

Eu: -Unde e Vlad? *spun în șoaptă*
M: -Când l-ai lovit pe omul acela, o fată l-a dus iar jos în sufragerie...
Eu: -Păi și ce așteptăm?
M: -Nu știu ce să facem, nu avem semnal deloc în casa asta..
Eu: -Poftim? De ce? Eu mă duc jos.
M: -Andreea.. Vlad o să fie bine. Te rog, nu te pune în pericol...
Eu: -Și ce ar trebui să fac? Să aștept să vină semnalul? Eu mă duc.

Ies pe ușa camerei mele, mă uit prin jur să văd dacă e cineva, ezit puțin, dar decid să cobor încet pe scări. Ajung în sufragerie și îl văd pe Vlad legat de un scaun, inconștient. Alerg spre el, încep să îl dezleg și îl pun ușor pe covor. Mi-e atât de milă de el, nu îmi place să îl văd așa... E numai vina mea, dacă nu eram eu..

?: -Deci te-ai gândit să apari.

Întorc privirea și văd un bărbat nu foarte înalt, care îmi părea cunoscut. Nu înțeleg de unde aș putea să îl cunosc.

Eu: -Și tu cine ar trebui să fii?
?: -Ușor, deja vrei să afli, prințesă?
Eu: -Eu nu sunt prințesă cu tine.

Mami a coborât și ea scările și când l-a văzut pe omul ăsta a rămas încremenită.

Cei doi încep să-și împartă jigniri, până când văd ca încep să se împingă unul pe celălalt.
Eu: -Nu faceți asta! Vă rog..
?: -De ce nu am face-o? Și așa nu știi pe cine să.....
M: -NU! Mai bine taci!
?: -În nici un caz!
M: -ȚI-AM SPUS SĂ TACI!
?: -Trebuie să afle adevărul.
Eu: -Ce adevăr?
?: -Ea a făcut un lucru oribil.
M: -Ai distrus tot..
?: -Mai bine să afle, ai mințit-o într-una.
Eu: -Cine m-a mințit? Vreau să știu tot! SPUNE-ȚI! "

Stai.. Asta am visat eu în acele seri...

?: -Chiar vrei să știi, prințesă?
V: -În nici un caz nu e prințesa ta. *spune ridicându-se de pe jos*
Eu: -Vlad!
V: -Ești bine? Ți-a făcut ceva?
Eu: -Nu. Acum spuneți, de ce vă certați? Ce îmi ascundeți? Am înțeles, ea nu e mama mea, dar tu cine dracu mai ești?
?: -Eu? Eu sunt tatăl tău. Iar ea este sora mamei tale.
M: -Ești incredibil.. Întotdeauna ai fost un ipocrit!
Eu: -Sora mamei mele..? Stați că nu înțeleg, dacă tot spui că ești tatăl meu, chiar a trebuit să-ți faci intrarea în halul ăsta? Cu ce ți-a greșit băiatul ăsta?
T("tata"): -Mi-a rănit fetița!
X: - Exact, după ce că și-a bătut joc, s-a și despărțit de mine! *spune fata aia dubioasă apărând din bucătărie*
Eu: -Ăăă, ce? Și ce treabă am eu în discuția asta? Adică eu și ea suntem surori? *spun arătând spre ea*
T: Desigur, vitrege.
Eu: -Păi.. Păi și cu mama ce s-a întâmplat? *spun și mă dau mai mult lângă Vlad*
X: -Dă-te de lângă el! *țipă nebuna asta de fetiță*
T: -Mama ta.. Nu se știe unde este. Sabrina, potolește-te, te rog.
Eu: -Cum adică nu se știe? Adică ea a fost dispărută de când m-am născut?!
Am stat cu sora ei în tot acest timp crezând că e mama mea, când defapt eu nu aveam pe nimeni lângă mine? Tu apari din senin și susții că ești tatăl meu, cu Vlad....încă nu înțeleg care ți-e problema. Eu.. *Vlad mă ia în brațe ca să mă calmez*

Nu mai pot să respir, simt că înnebunesc. Normal că e un șoc, aflu atâtea lucruri de-odată.. El? Să fie tatăl meu? Răsfățata asta, sora mea? În nici un caz.

Eu: -Și ce era cu cearta de mai devreme? Cu "nu știi pe cine"? Pe cine ce?
M: -Acum că tatăl tău a apărut în peisaj, iar eu nu sunt mama ta, ar trebui să alegi cu cine să trăiești până faci 18 ani... Nu am vrut să aflii, el nu a fost aici până acum..
Eu: -Adică să aleg între tatăl meu și mătușa mea, practic? Normal că rămân cu tine. Nu vreau să trăiesc cu o răsfățată obsedată de iubitul meu și cu un psihopat care mi-a invadat casa în halul ăsta. Voi ați tâmpit? Mi-ați distrus toată seara, Vlad săracul are răni pe mâini, am aflat că am tată, că mama mea e undeva în lume.. Vă rog, dispăreți. Nu vreau să îmi bat capul cu așa ceva acum.
T: -Ești sigură că vrei să rămâi cu ea?
Eu: -Da, mai mult stau pe la Vlad acasă, deci nu are importanță. Doar... plecați.

Ei au plecat în bucătărie, iar eu și Vlad am rămas in sufragerie pe covor.

Eu: -Ce.. a fost asta?
V: -Crede-mă că nu știu. El și tatăl meu se cunosc de mici, iar tatăl tău intra în toate belelele.. De-aia nu se merită să te încrezi în el. Îmi pare rău că nu ți-am spus până acum, am aflat lucrurile astea abia acum câteva zile...
Eu: -E ok.. Putem să mergem în camera mea? Sunt îngrozită..

El mă ia stil mireasă și dă să urce scările.

Eu: -Hei, Vlad! Dă-mi drumul, ești rănit!
V: -Nu doare mai tare decât să te văd în starea asta.

Ajungem în camera mea, iar eu fac puțină ordine. După invadarea asta, mă simt proastă. Efectiv nu înțeleg de ce au ales să apară în viața mea așa, într-un asemenea mod "extraordinar". Auzi la el, "Eu? Eu sunt tatăl tău". Tatăl meu pe naiba, dacă era tatăl meu nu-mi rănea iubitul. Dacă era tatăl meu nu venea deghizat în casa mea ca să mă sperie. Cât tupeu.

V: -Hei, vino aici. Se vede că ești bulversată..
Eu: -Nici nu știu ce să mai zic.

Ne-am pus în pat, iar el doar mă ia în brațe. Stau cu capul pe pieptul lui de ceva timp.. Nu pot să adorm. El probabil deja doarme, dar eu nu pot. Nu după ce s-a întâmplat. Ridic puțin capul să văd dacă doarme, dar el defapt se uită pe pereți.

Eu: -N-ai somn?
V: -Nah.
Eu: -Eu nici atât.
V: -Mda..

Începe să se joace cu părul meu, iar eu mă uitam la rănile de pe mâinile lui.

V: -O să treacă, nu trebuie să te îngrijorezi.
Eu: -Da.. Dar sunt din vina mea..

Ochii au început să mi se umezească, Vlad văzând asta. El doar mă strânge mai mult în brațe. Nu știu ce aș face fără el.. Mă simt nașpa că trebuie să treacă prin ce trec eu... Trece timpul, iar noi începem să adormim în sfârșit.

Oh, hei. Scuze pentru inactivitate și sper că nu v-am bulversat cu acest minunat capitol. 💕