Toate focurile

Capitolul 34

Așa că a făcut ce trebuia să facă.

A tras aer în piept și, asigurându-se că avea căpriorul în mijlocul crucii de pe lunetă. Și-a fixat patul mai bine în umăr și a tras.

Arma i-a înghiontit umărul. Glonțul a spintecat lăstărișul.

Apoi ecoul focului a speriat păsările din copaci și animalele din împrejurimi.

Cu maxilarul strâns pentru a-și abține lacrimile, Reign a verificat prin lunetă dacă a nimerit. Căpriorul era răpus, printre crengile și frunzele lăstarilor.

A răsuflat scurt, căutând aprobarea în privirea lui Tomas care tocmai lăsa binoclul jos. Reacția lui era întotdeauna o surpriză – rareori era total mulțumit sau satisfăcut de abilitățile ei. După cum îi repetase de câteva ori, el nu avea nevoie să vadă cât de tare se străduia, pentru că pe nimeni nu interesează străduința. Rezultatul e singurul care cântărește cu adevărat.

Oftatul scurt pe care Tomas la scos i-a inundat inima lui Reign. A călcat strâmb, se pare. Și acum era datoria ei să afle ce, când și de ce a greșit.

— E bine, a spus el. Ai noroc că te afli la capătul bun al armei.

Depărtându-se de bușteanul de care se sprijinea, Reign a ridicat arma și a pus-o pe umăr, rotind breteaua pentru a o ține la spate. Și-a scuturat genunchii de frunze și noroi, și a pășit peste trunchiul de copac căzut din fața ei, înaintând către animal în urma lui Tomas. Exersând de câteva zile bune, știa ce urma. Era partea care îi plăcea cel mai puțin după apăsarea trăgaciului. Urma să care căpriorul mort prin pădure.

Gândul i-a zburat la orele de tras la țintă, care erau cu mult mai puțin grotești. Și tocmai faptul că și-a pierdut concentrarea pentru o clipă, nu a putut anticipa glonțul care a șuierat pe lângă ea, oprindu-se în copacul din spate. Respirația i s-a oprit în gât, căutând sursa cu privirea.

— Ești moartă, Reign, a spus Tomas. Ai omis un pas important, și acum ești moartă.

Privirea ei a călătorit către stufărișul de unde a fost lansat glonțul silențios, găsindu-l acolo pe Marco, vărul ei mai mare.

Tomas a făcut un pas spre ea, aplecându-se în față, repetând ceea ce ea uitase deja:

— Prada nu umblă niciodată singură, Reign. Ai fost mulțumită că ai răpus căpriorul, dar se pare că nu doar tu îl vânai. Putea fi oricine acolo, nu Marco. Trebuie să rămâi cu garda sus până la final.

Știa, dar uitase. O mică neatenție și mori.

Marco a ajuns lângă ei și a privit-o cu părere de rău pe verișoara lui. A fost și el acolo și a făcut, mai mult sau mai puțin, aceleași greșeli. Îl blama pe Tomas în acea perioadă, dar a realizat poate prea târziu cât de utile sunt exercițiile impuse de el. Vor avea întotdeauna o viață în care trebuie să țină garda sus, indiferent de cât de sigure ar părea împrejurimile.

Reign a tăcut. Era dezamăgită de ea însăși.

Tomas i-a luat arma de la spate și și-a pus-o pe umăr.

— Marco, du-o pe verișoara ta în casă.

Marco a încuviințat, pornind agale pe potecă, cu arma pe umăr.

Reign a ezitat.

— Du-te și meditează la ceea ce s-a întâmplat, a îndemnat-o Tomas, iar ea l-a ascultat cu inima îndoită.

A înlăturat în sfârșit șuvițele care o enervau, grăbind pasul către Marco, care o aștepta. A clipit apăsat de câteva ori, pentru a alunga lacrimile din ochi. Nu voia să pară slabă în fața lui Marco, altfel avea să facă haz pe seama ei cum făcea și de ceilalți verișori.