Sirius Black - Intorsatura vietii

Capitolul 9

Eram la antrenament, pe terenul de Quidditch dupa o saptamana de nesomn. De abia puteam tine ochii deschisi, dar sustineam sus si tare ca sunt doar putin obosit. Adevarul este ca eram foarte obosit, iar vantul care sufla ma clatina de pe matura. James (capitanul echipei) mi-a recomandat sa stau pe tusa dar cum incapatanarea era singura mostenire de familie cu care ma puteam lauda am refuzat.
Primul gol a fost unul bun, care a umblut tribuna de aplauze. Bucuria pentru mica mea reusita nu a durat mult caci a doua si a treia oara cand mingea trebuia sa treaca prin inele, a zburat pe deasupa cu aproximativ 3 metri. Ca totul sa fie si mai rau a inceput ploaia. A aparut de nicaieri si acum turna cu galeata. In 5 minute cerul usor senin se transformasera in albastru inchis iar fulgerele si tunetele erau prezente. James ar fi trebuit sa amane antrenamentul de la inceput dar era la fel de incapatanat ca si mine.
Incercam sa mai arunc o data mingea prin poata asa ca am zburat mai sus. Trebuia sa reusesc ca sa spal rusinea de mai devreme.
Dar cum totul si toate erau impotriva mea am fost rasturnat de vant si obosit cum era nu am mai putut sa ma prind de matura. Cadeam de la mai bine de 20 de metri, ud si mult prea somnoros.

Dupa un somn bun, fara cosmaruri ceea ce era reconfortant, m-am trezit in aripa spitalului. Era liniste. Acea liniste pe care te bucurai sa o auzi dar care te facea sa te simti atat de singur. Eram atat de singur, iar mintea mea voia sa repare situatia, doar ca intr-un mod gresit. Nu personalitatea fantomatica din cosmar voiam sa imi tina companie.
Dar linistea a fost intrerupta de voci agitate si nervoase. O puteam auzi pe McGonagall care tipa la usa infirmeriei. Incerca sa tina in frau echipa de Quidditch a casei sale care dorea sa intre. Cand usile s-au deschis am surprins privirea profesoarei: obosita de cearta si nervoasa in acelasi timp.
Toti erau uscati si schimati din echipamente. Prima care a ajuns langa mine a fost Emily care m-a strans intr-o imbratisare.
Madam Pomfrey era nemultumita de cantitatea mare de oameni dar nu mai comentase.
-Hei amice, ce mai faci? Prongs a vorbit primul.
-Sti si tu, una alta! am ranjit in coltul gurii.
-Ne-ai speriat grozav sa sti! Emily incerca sa schiteze un zambet, dar nu a putut sa ascunda vocea tremurata.
Am mai imbratisat-o o data, iar in timp ce ei am inceput sa discute despre Quidditch, eu ma gandeam. Stiam deja ca Emily avea o influenta buna asupra mea, ma facea sa vad bunatatea din lume; ma schima. Si e drept, chiar ma simteam bine cand eram in preajma ei, dar ce s-a intamplat in ultima perioada. De ce nu mai simteam lumina revarsandu-se si stapanind intunericul meu? Daca o faceam pe ea sa se scufunde in intunericul meu? Eram egoist ca o voam langa mine, dar nu puteam sa nu ma gandesc ca poate o raneam. Banuiesc ca asta era mostenirea mea: tot ce atingeam se ofilea incet, facandu-ma sa imi blestem actiunile. Am inchis ochii si am oftat.
-Padfoot? Pad! Mai esti cu noi? Am deschis ochii, toata lunea ma privea, din nou!
-Da, am spus. Ma gandeam cat de jalnic am cazut astazi!
Replica mea a starnit rasetele echipei, ceea ce a infuriat-o pe Madam Pomfey pana la limita. A venit fumegand si i-a dat afara pe toti. Strengarii si-au luat ramas bun, promitand sa ma viziteze cat mai curand. Speram sa nu stau in infirmerie mai mult de o zi, poate macar acum eram norocos.
Emily a dat sa plece dar apoi s-a razgandit. Ma uitam atent la ea. S-a indreptat spre infirmiera sefa si a intrebat-o ceva. Cand femeia a dat din cap, iubita mea s-a indreptat spre mine. Mi-a zambit stramb si s-a asezat langa mine.
Ma uitam la ea intrebator fara sa rup contactul vizual pentru cateva secunde. Atunci am inteles ca era aici pentru mine, un suport moral de care aveam nevoie in acea clipa. S-a miscat si s-a intins langa mine, strangandu-ma in brate si asezandu-si capul pe unarul meu.
-Cum te simti? i-am auzit sopata. M-am uitat la ea, dandu-i o suvita de par dupa ureche. Ma simteam atat de bine langa ea.
-Sunt ok, am zis incet. Mi-am indreptat privirea spre patul gol din fata mea. Dupa doar cateva secunde i-am simtit mana pe obraz, facandu-ma sa o privesc din nou.
Ochii ei spuneau atat de multe, ma puteam cufunda in albastrul verzui ore poate chiar ani. Simteam ca voia un raspuns mai multumitor. Am oftat si mi-am lasat capul pe spate.
-Esti ok? a intrebat din nou punand la indoiala ceea ce ii spusesem mai devreme. Te-am vazut, in ultimele zile nu prea ai fost ok. A aceeantuat intentionat ultimul cuvant.
-Nu. am raspuns incet fara sa o privesc. Nu sunt deloc ok. Sunt chiar mai putin decat ok, dar voi fi bine. Ca intotdeauna. M-am intors sa o privesc. Am citit ingrijorare in ochii ei. M-am aplecat si am sarutat-o usor. Doar o mangaiere blanda a buzelor mele peste ale ei.
-Multumesc, am zis.
-Pentru ce? Nu am facut nimic.
-Pentru ca esti aici, am spus incet. S-a ridicat si mi-a dat un pupic pe obraz, dupa care s-a asezat mai confortabil si a adormit langa mine.

Eram atat de norocos ca o aveam pe ea langa mine. Atat de fericit. Ma intrebam ce gandea ea; ce parere avea ea despre mine. Mi-as fi dorit sa stie cat de mult o apreciez.
-Emily? vocea mea era o soapta. Au trecut 2 ore de cand  adormise, timp in care eu reflectaseam la viata, la noi.
-Hmm? a murmurat fara sa deschida ochii.
-Te iubesc! am spus si un nod mi s-a ridicat in gat. A deschis brusc ochii si s-a ridicat uitandu-se la mine. M-a sarutat si am simtit gustul dorintei pe limba.
-Te iubesc! a soptit cand m-a strans in brate.

In acea seara am putut pleca de la infirmerie. Imi doream sa ma intorc in dormitorul meu, dar nu imi doren sa aud toata galagia din salon.  Ne-am retras toti intr-un colt mai linistit si am stat la povesti pana cand ceasul a batut miejul noptii. Abia atunci am plecat la culcare.

Buna dragilor! M-am intors cu inca un capitol pentru care puteti sa ii multumiti lui Malfoy___king deoarece chiar nu aveam de gand sa postez astazi. Va pup si sper sa va placa :)))