When Death appears from unknown

Capitolul 7 - Antrenamente

*Emily*

După ce ne-am despărțit de Valery, au urmat câteva minute de liniște. Eu și Grell nu ne rosteam vreun cuvânt, nici nu îndrăzneam să ne vorbim. Grell stătea pe gânduri și analiza tot ce se întâmplase, încercând probabil să-și găsească cuvintele pentru a-mi explica ce s-a întâmplat. Am mers așa până în fața unei bănci, când nu am mai suportat liniștea și am rupt tăcerea:

- Grell... *îi spun eu, îndreptându-mi privirea spre el*

În acel moment, Grell se opri din mers, mă privi timp de câteva secunde, apoi, cu un oftat scurt, spuse:

- Af... e prea multă lume aici să putem vorbi.

Atunci, Grell se apropie de mine și mă luă în brațe și fără niciun avertisment, sări în sus și ateriză pe acoperișul unei clădiri. Mă lăsă jos apoi, amețită fiind de la doza de adrenalină bruscă pe care o primisem. Serios... trebuie să mă obișnuiesc cu chestiile subite de genul.

- Așa, acum putem vorbi în liniște. *îmi spuse privindu-mă ușor supărat, fiindu-mi parcă teamă de următoarea sa reacție*

- Eu... *încercând să spun ceva, dar fiind întreruptă de Grell*

- O doamne... voi oamenii chiar sunteți imposibili... tu realizezi măcar ce s-a întâmplat mai devreme?? *spuse supărat și pe un ton ușor răstit*

- Da, știu că am exagerat și nu trebuia să reacționez la nervi și să-l lovesc pe Erwin... dar... pur și simplu uitasem de toate cele întâmplate... *spun eu, vizibil deranjată de acest lucru*

- Măcar dacă ar fi fost asta singura problemă.

- Hmm? Ce? Ce vrei să spui? *spun eu, complet nedumerită*

- Nu ți s-a părut ciudat modul cum a reactionat băiatul acela? Că părea înspăimântat de moarte? *spuse Grell, referindu-se la Emmet*

- Ba da...

- Ei bine, cred că ai observat că noi, Shinigami, avem cu toți ochii galben-verzui. Aceștia sunt ochii morții, ochii celor ce au experimentat moartea și pot vedea tot ce aparține lumii de dincolo. Se pare că Shinokite-le împrumută această caracteristică a Shinigami-lor când își activează puterile. Iar din câte se pare, puterile tale sunt strâns legate de emoții și dorințe. Cand ai urcat în copacul acela înalt, ai vrut să recuperezi zmeul acelei fetite. Ți-ai imaginat în subconștient cum ar fi să ajungi acolo și astfel ți-ai activat puterile. Iar după ce ți-ai îndeplinit scopul, ai revenit la normal. Astăzi însă, te-a enervat prezenta băiatului acela și chiar nu-l voiai în preajmă. Atunci ți s-au activat din nou puterile și ochii tăi ai căpătat acea nuanță galben-verzuie a Shinigami-lor. Ba mai mult, de vreme ce-l priveai direct în ochi, i-ai indus psihologic o stare de frică cruntă.

- Oh... deci fără să-mi dau seama mă puteam da de gol...

- Da... bine, nu e vina ta în totalitate, nici eu nu știam că poți arăta semne vizibile a faptului că nu mai ești în totalitate om. Azi a fost prima oară când am observat și te-am oprit.

- Îmi pare rău.... *spun eu, vizibil dezamăgită*

- Și când te gândești că dacă Erwin nu ar fi făcut remarca aceea legată de moarte, nu aș fi realizat că s-a întâmplat ceva... Of... Nu trebuia să mai rămânem azi la școală. Ar fi trebuit să plecăm cu prima ocazie. Nu mă așteptam ca prietenii tăi să te afecteze atât de tare emoțional încât să-ți stârnească puterile. Trebuie să fim mai atenți pe viitor... în special tu. *îmi spuse privindu-mă ferm dar cu compasiune și blândețe, punându-și mâna pe capul meu*