When Death appears from unknown

Capitolul 4 - Moartea roșie își face apariția

„Nu poate fi real.... dar chiar dacă e el... arăta complet diferit..." Șocul fusese mult prea mare ca să pot reacționa în vreun fel. Stăteam și îl priveam și nu-mi venea să cred cine era persoana care mă salvase încă odată. Nu era nimeni altul decât Grell... deși era atât de schimbat, încât mi-a fost greu să realizez cine e. Înfățișarea lui suferise o transformare totală. Părul său lung până la dos dispăruse, fiind înlocuit cu o tunsoare modernă cu un breton răsfirat și părul până la baza gâtului, machiajul și restul detaliilor feminine și de prost gust dispăruseră, la fel și dinții zimțați și paltonul roșu, fiind îmbrăcat într-o ținută modernă și tinerească, predominând nuanțele de roșu. Eram fascinată de imaginea ce îmi era dată s-o văd. Dacă prima oară când l-am văzut îndeaproape i-am admirat trăsăturile frumoase, acum că aceste trăsături nu mai erau mascate de acele detalii de prost gust, frumusețea lui radia și mai mult..

Am rămas captivată de chipul lui timp de câteva secunde bune. Mă privea și el, însă expresia lui era una serioasă și rece, ceva ce nu mai văzusem la el până acum. M-a trezit din momentul meu de visare când m-a lăsat jos și s-a întors, dând să plece. Eram complet confuză. A făcut doi pași, apoi s-a întors, m-a privit și mi-a spus:

- Hei, ai mai multă grijă ce faci de acum. Nu mai încerca să faci pe-a eroina, nu voi fi mereu prin preajmă să te salvez când vei fi în pericol din propria prostie și nebunie.

Apoi a plecat mai departe. Nu am apucat decât să strig după el:

- Hei! Așteaptă!

A fost în zadar, căci m-a ignorat complet, a cobârat poteca și s-a făcut nevăzut. Prietenii mei au fugit spre mine, m-au îmbrățișat bucuroși că eram bine. Însă bucuria lor nu a durat mult, idevenind cu toții curioși și confuzi, dorind o explicație pentru cele întâmplate, așa că întrebările au început să curgă:

- Emily, acum serios, ce naiba s-a întâmplat? De când poți tu să sari prin copaci în felul acela, să te răsucești de parcă ai fi gimnasta aia, doamne... cum naiba o chema... *spuse Erwin*

- Nadia, prostule. Nadia Comâneci *spuse Alex* Dar serios acum, Emily, cum ai reușit acrobațiile alea? Ești cumva un supererou în secret și nu ți-ai arătat adevărata față până acum? *spuse începând să râdă*

- Da, Emily, ne ascundem în tot acest timp că avem o posibilă campioană la atletism printre noi și pretindeai că nu te prea descurci la spor? *spuse Katerina*

- M-ai dezamăgit, Emily. Cum ai putut să ascunzi tu ceva așa de important față de mine, de prietena ta cea mai buna? *spuse Valery*

- Hei, ajunge cu presupunerile. Adevărul e că... habar nu am cum am reușit să ajung în copacul acela... nu eram conștientă de ceea ce fac în momentul acela. Pur și simplu corpul meu s-a mișcat din instinct și într-o clipă. Am realizat ce s-a întâmplat de fapt abia când am ajuns sus în copac. De aceea m-am și panicat și dezechilibrat. *spusesem eu încercând să-i opresc din a mai veni cu presupuneri idioate*

Se pare că m-au crezut pe cuvânt. Păream prea confuză de cele întâmplate ca să fie o minciună. Erau la fel de confuzi ca mine, dar în același timp au început construiască tot felul de scenarii și teorii, cum că am fost răpită de extratereștri, posedată de o fantomă, mi-am descoperit subit un eu interior cu puteri neomenesti și și-au făcut debutul într-un mod neașteptat, lista era lungă. Mă distrau într-o oarecare măsură, pâna când Valery schimbă subiectul la ceva mai concret: