When Death appears from unknown

Capitolul 3 - Judecata

M-am trezit în cele din urmă după cine știe cât timp în care toate amintirile îmi reveniseră. Încă mai aveam o durere de cap îngrozitoare, dar care părea să dispară încetul cu încetul. Când m-am trezit, am rămas uimită să văd că William îmi ținea capul în poala lui, așteptând să mă trezesc. După ce am deschis ochii și am clipit de câteva ori, William a văzut că mă trezisem și spuse:

- Se pare că s-a trezit, domnilor judecători.

- Au, capul meu, ce mi s-a întâmplat? *spusem în timp ce încercam să mă ridic*

- Ai leșinat deoarece ți-ai recapatat amintirile privind viața ta, fiind un volum mult prea mare de informații venite brusc pe care creierul tău a trebuit să le asimileze. Serios... oameni ăștia sunt așa sensibili, chiar și după moarte.

- A... da, într-adevar. Oricum, mulțumesc că.... ai stat lângă mine până când m-am trezit... *spusem, privindu-l pe William cu un ușor scepticism*

- Nu-mi mulțumi, îmi fac doar datoria. Sunt responsabil de sufletul tău până la finalul acestei judecăți, chiar dacă ești o adevărată bătaie de cap. *spuse William cu tonul său rece și serios, lipsit de orice emoție*

- Ajunge, William, cred că domnișoara e în regulă acum. Îți poți relua locul în sala de judecată.*spuse unul din judecători*

William a schițat o plecăciune respectoasă și și-a reluat locul în sala de judecată. Acum că lucrurile îmi erau clare, cel puțin mare parte din ele, simt nevoia să-i cer socoteală acelui Shinigami. M-am uitat în jur în sala de judecată, dar parcă disparuse. După câteva secunde în care m-am uitat mai atent, Shinigami-ul ce îl escortase pe Grell până aici avea o expresie iritată și nervoasă, ca mai apoi să-l observ pe Grell pitit în spatele picioarelor lui, ținându-le strâns și mormâind înspăimântat:

- Nu, te rog! Lasă-mă să stau aici, apără-mă de tot, nu mă lăsa să cad pradă tuturor acuzațiilor! *spuse cu o voce lingușitoare, adoptând o poziție de cățeluș speriat*

- Dispari de lângă mine, capsoman nerușinoat! *spuse asta extrem de supărat, după care îl azvârli pe Grell de lângă el cu o lovitură de picior puternică, Grell aterizând în fața mea*

Îl priveam cu ură și dispreț. După ce se dezmeticise după lovitura primită, se ridică și realiză că se afla în fața mea, moment în care făcu câțiva pași înapoi. Deși eu eram victima lui, nu înțeleg de ce era atât de speriat de mine, în loc să fie speriat de judecători. Cred că îl speria faptul că mărturia mea ar putea influența gravitatea pedepsii ce urma s-o primească ca urmare a acțiunilor sale. Privirile ce i le aruncam acum ar fi putut ucide pe oricine. Eram pe cale să imi vărs toată frustarea pe el, când, simțind probabil tensiunea creată, judecătorul ce-mi vorbise frumos la început îmi spuse:

- Liniștește-te, nu are sens să-ți consumi energia certându-te cu el. Vei avea șansa să-ți iei revanșa față de el.

Exact cum credeam. La auzul acestor cuvinte, Grell devenise alb la față și spuse:

- Uoa, stați așa puțin, cum adică își va putea lua revanșa față de mine? De când cuvântul muritorilor pot avea vreo influență asupra deciziilor curții!? Asta e strigător la cer! Nu e corect să...

- Ajunge! Grell Sutcliff, nu te alfii în poziția de a comenta în vreun fel cele decise în această sală, așa că ține-ți gura aia spurcată odată! La următoarea abatere vei fi direct trimis în detenție! *răsună vocea supărată și iritată a unuia dintre judecători în toată sala, iar Grell amuți pe loc*