When Death appears from unknown

Capitolul 6 - Printre oameni

A doua zi dimineață m-am trezit mai târziu ca deobicei cu vreo 10 minute. Ținând cont că am adormit foarte târziu, dormeam atât de adânc încât nu am auzit deloc alarma. Noroc că m-a trezit bunica mea, alertata de faptul că nu mă trezisem deja. Nu credeam că ziua de ieri mă va obosi atât de tare, iar saptamana abia începuse. M-am pregătit cât de repede am putut, dar eram gata de plecare mai târziu ca deobicei. Cum aveam ore de la 7, afară încă nici nu se crăpase de ziuă. Chiar când mă încălâam, aud telefonul, cu notificarea unui mesaj. Când mă uit, era de la un număr pe care nu-l aveam în contacte și nu știam al cui e:

⊙+04075*******⊙

⊙ Aștept de 10 minute afară... trebuia să cobori până acum!⊙

==========================

Am fost confuza pentru cateva secunde, asta pana cand realizasem al cui ar putea fi numarul asta. „Trezirea! Iti stie toata viata care ai avut-o pana acum, logic ca iti stie si numarul de telefon si ora la care obisnuiesti sa mergi la scoala!" mi-am spus eu in gand.

⊙ Acum cobor... -.- ⊙

===============

După ce i-am răspuns, mi-am luat geanta și am coborat în grabă scările. Chiar nu credeam că Grell mă va aștepta jos să mergem împreună... Sunt obișnuită să merg singură, deoarece nu am pe nimeni care să meargă în aceiași direcție cu mine și să aibă un orar asemănător cu al meu. Acum că Grell e în aceiași clasă cu mine, și mai suntem și vecini, se pare că o să am mereu cu cine merge la școală, respectiv acasă de acum înainte. Îmi surâdea ideea, dar în același timp mă făcea să mă simt ciudat și ușor incomfortabil... Prinsă din nou în idei, nici nu realizasem când ajunsesem jos. Grell mă aștepta în fața porții și după expresia lui, mă așteptam la o reacție nu prea plăcută:

- Doamne... voi oamenii sunteți imprevizibili. Până și o persoană ce pare mereu punctuală ca tine mă poate deruta. Ce naiba ți-a luat atât? *spuse vizibil iritat și cu un ton ușor răstit*

- Hei! *spun eu pe același ton* Nu e vina mea că aseară nu puteam adormi după ziua „absolut normală și plictisitoare, în care nu m-am adâncit și mai tare în treburile lumii de dincolo" de ieri. Să știi că e prima oară când mi se întâmplă să nu aud alarma și să mă trezesc mai târziu ca deobicei.

- Bine, bine, liniștește-te. Am exagerat, scuze... Dar nu obișnuiesc să aștept după nimeni, iar dacă o fac îmi pierd răbdarea dacă trec mai mult de cinci minute... *spuse el, vizibil stânjenit de ceea ce i-am spus*

- Asta e... hai sa mergem. Nu pățim nimic dacă întârziem cinci-zece minute. Oricum la ora asta mulți copii întârzie fie că sunt navetiști, fie că nu s-au trezit sau chiar lipsesc de tot. Profesorii care acceptă să țină orele astea de la 7 sunt obișnuiți să găsească o mână de elevi în clasă.

- Totuși, mi se pare așa absurd. Nu știu eu prea multe despre sistemul educațional, dar să fim serioși, nici un adult nu poate reține nimic la ora asta.

- Da, ai dreptate... dar asta e situația. Asta e țara în care trăiesc. Sunt multe chestii absurde care sunt și se întâmplă și e o bătaie de cap prea mare să încerci să schimbi ceva, căci majoritatea oamenilor sunt ori încuiați la minte, ori își văd doar propriul interes.