A Strange Summer (Book 1&2)

2 ♡

Am ezitat un moment...mi se părea ciudat să-l întreb asta, dar tot l-am întrebat, chiar dacă nu înţelegeam curiozitatea bruscă a tatei.

Eu ştiam răspunsul, adică...îmi povestise cum apăruse mama în viaţa lui şi a lui Dave, dar nu eram sigură.

-Uh...Tyler, tata vrea să ştie...ăăă...câţi ani ai şi când a apărut ma - adică Helen...în familia ta.

-Eve, sunt prea tânăr să mă însor! Adică, spune-i tatălui tău că noi -

-Doar răspunde şi taci! Nu are nicio treabă cu...chestia de care tot pomeneşti.

-Am 18 împliniţi. Şi aveam şapte ani jumate sau chiar opt ani când tata a adus-o prima dată acasă pe Helen. De ce?

Major deci. Eu minoră.

Primele imagini care mi-au fulgerat prin minte au fost săruturile noastre şi acel sărut înfiorător de plăcut de pe gât, din noaptea în care a aflat de moartea părinţilor săi, iar eu am rămas la el să am grijă de starea deplorabilă în care se afla. Şi primul gând a fost că îl pot băga la corupere de minori cu uşurinţă, hehe. Mi-ar plăcea să fac asta.

-Are 18 împliniţi. Şi avea opt atunci, îi spun eu tatei, revenind pe Pământ.

Făcuse ochii mari şi am văzut o urmă de dezamăgire pe chipul lui, nu înţelegeam de ce. Ei bine, eu oricum nu înţeleg prea multe din comportamentul lui dar mă rog.

-Poţi să-i închizi, te rog?
-Ok...ăm, Tyler? Trebuie să închid. Nu uita să-i dai numărul meu lui Ish şi ţine-mă la curent cu starea lui Lex.

-Bine, dar nu ne căsătorim, nu? Adică sper că tatăl tău n-a înţeles ideea greşită...

-Doamne, nu! Nu e ca şi cum aş vrea să mă mărit cu un pervers ca tine! Ăăh, hai pa idiotule ce eşti!

Mi-am aruncat telefonul pe pat şi m-am aşezat şi eu, tata continuând să mă privească insistent.

-Ăăă, scuze...pentru limbaj. Ţi-am zis ce mult "ne iubim" noi...

Am simţit că mă fac roşie ca focul la faţă, speram doar să nu mă ia la întrebări legate de partea cu măritişul.
Să fim serioşi, ştie că nu m-aş căsători de la vârsta asta şi cu siguranţă nu cu un tip pe care-l ştiu de o lună! Dar Tyler chiar m-a scos din sărite, aşa că nu m-am putut abţine să nu-i dau o replică de genul.

-Nu-i problemă, sunteţi tineri. Scumpo, trebuie să...adică, vezi tu...consider că relaţia noastră tată-fiică merge pe încredere. Eşti de acord?

O Doamne, te rog nu-mi spune că mă întreabă dacă am de gând să mă căsătoresc cu idiotul ăla!

-Cred...că da? răspund mai mult întrebătoare.

Adică, sunt mici lucruri de care nu i-am spus, dar la fel de bine sunt sigură că şi el îmi ascunde unele chestii. Totuşi da, eram de acord că mergeam pe încredere.

-Ai avut încredere să-mi spui despre...chestia ta cu fantomele şi cred că trebuie să afli şi o altă parte a adevărului. Eşti suficient de matură cât să percepi lucrurile la nivelul lor. În primul rând...am auzit că i-ai spus lui Tyler despre Lex. Îl vede?

-Începi să mă cam sperii...dar nu, nu îl vede. El doar îl aude şi de văzut vede doar o formă uşor reliefată în aer...de ce?

-O să-ţi spun...pe cât de direct posibil. Tu şi Tyler sunteţi fraţi de sânge, este primul fiu al lui Helen.

-Cum dra...!? izbucnesc eu, dar mă opresc la timp. S-scuze, spun apoi puţin timidă, în fond tata nu ştia că drăcui atât de mult.

Am simţit că-mi picau bucăţi din cer direct în cap atunci când tata a început să-mi turuie toate lucrurile de care habar n-aveam.