Arisadis Vol.1 - Lupul urlă la crepuscul

Capitolul 16 - Umbra spiritelor

Dimineața sosi cu câțiva fulgi de nea și un cer plin de nori argintii, ceea ce îi sili să strângă tabăra cât mai repede cu putință, pentru a-și continua călătoria. Se aflau încă departe de munți.

Schimbarea vremii, deși bruscă, avu efecte neprevăzute asupra lui Lynn. De fiecare dată când strănuta sau se mișca mai repede, îi cădeau smocuri mari de păr și blană. Ayun veni cu răspunsul la nou apăruta enigmă: corpul yokaiului reacționa la climă, astfel că... năpârlea. Descoperirea aduse lacrimi de râs în ochii Arallei.

Ziua trecu fără prea multe evenimente. Lynn, invocând supărarea pentru oferta generoasă a prințesei de a-l peria zdravăn, li se alătura rareori, doar cât să se asigure că nu se rătăceau. Ținta lui era făptura din Silaria, însă nu mai găsise nicio urmă sau vreun miros care să îi indice unde se afla. Ninsoarea, ce se întețise după ce trecuse de amiază, nu îi era de niciun folos.

Când sosi timpul pentru așezarea taberei, mai dădu un ultim ocol, pentru a se convinge că, pentru moment, nu se aflau în vreun pericol.

,,Oprește-te!''.

Șoapta îl făcu să încremenească. Se uită în jur, ochii săi săgetând cu ușurință întunericul. Nu descoperi niciun miros, nicio prezență. Încet, privirea îi coborî, până ce se fixă asupra sabiei. Întreaga zi îi adresase întrebări lui Kolibri, fiind complet ignorat. Acum, arma vibra ușor. De ce îi ceruse să se oprească? Nu părea pusă pe harță, ca în alte dăți, ci... fericită. Cele mai multe sentimente care veneau dinspre spadă erau de neînțeles pentru el. Ceva o mulțumea, de atât își putea da seama. O simți strecurându-se în mintea lui, îndemnându-l să se uite într-o direcție anume. Cu toate că încă nu avea încredere în ea, o ascultă. La adăpostul rădăcinilor unui copac, străpungând cu vitejie omătul proaspăt așternut, se afla o mică plantă.

Tulpina încă era verde, cu frunze fine și răsucite, dar ceea ce impresiona era floarea. Formată din petale late, firave, avea un interior de un roșu sângeriu, în timp ce marginile se bucurau de un albastru ceresc. Lynn se aplecă, impresionat. Nu bănuise niciodată că putea exista atâta frumusețe și puritate într-o simplă vegetală. Întinse mâna, dar se răzgândi la jumătatea gestului. Nu voia să o atingă, să îi distrugă eforturile pe care le făcuse pentru a supraviețui. În schimb, își lăsă palma pe mânerul sabiei, rece la atingere, cu un zâmbet sincer pe buze. Îi amintea de poveștile Arallei, de harul ei de povestitoare, ce dădea viață istorisirilor.

— Ce legătură ai cu Lumea asta? îi șopti armei.

Își auzi numele strigat și, aruncând o ultima privire florii, răspunse chemării. Prin Kolibri, văzuse un strop din frumusețea adevărată pe care Arisadis o avea de oferit.

A doua zi se pomeniră cu zăpada până la genunchi. Aralla și Nileve încinseră o bătaie cu bulgări, amândouă râzând din toată inima. După ce încasă o lovitură din plin, Ayun li se alătură și până și Lynn azvârli un bulgare, nimerind-o pe Aralla fix în ceafă. Izbucni în râs, moment în care Mox sări pe o creangă de deasupra lui, scuturându-i un morman imens de omăt în cap.

Își reluară drumul, cu mult mai multă atenție ca până atunci. Mergând direct prin inima sălbăticiei, unde zăpada era neatinsă, înaintau cu dificultate, sub îndrumarea lui Kolibri. Incapabil să țină pasul sub forma sa actuală, Lynn o alese pe cea reală. Trecu pe lângă restul grupului țanțoș, profitând de dimensiunile sale.

Greul îi întâmpină câteva ore mai târziu, când începură să urce. Din loc în loc pământul era fie înghețat, fie stâncos, și caii își puteau rupe picioarele cu ușurință. Se vedeau adesea nevoiți să descalece și să își ducă animalele de căpăstru. Mox, cu o haină improvizată dintr-o mânecă și un fular, stătea zgribulit în șa, tremurând din toate încheieturile. Temperaturile scăzuseră simțitor. Lynn nu mai pleca în patrulele sale, ci le rămânea alături. O lua înaintea cailor, creând poteci pentru ei și verifica drumul dinaintea lor.