Alesul Inimii (vol. 2) INGERI SI DEMONI

Partea 17

Dimineata a venit destul de repede.

In viata mea nu am simtit atatea emotii, cum simt acum.

Sunt cu nervii la pamant.

Imi tremura mainile.

Imi simt fiecare puls.

O nebunie...

Si toate, din vina vocii.

Da. Ati auzit bine.

Se pare ca mama nu a adormit-o.

E inca acolo. Misuna in capul meu.

La inceput am incercat sa o ignor, insa mi-e din ce in ce mai greu.

Stim amandoua ca diseara se va intampla inevitabilul, rosteste vocea.

Imi pun mana la ochi si oftez.

Nu este nevoie de o voce sa imi spuna asta. Stie si un copil mic, ca odata ce nebuna preia controlul, o sa fie o nebunie.

Si daca vine Alesul?

Daca ma ca ucide din nou?

Nu prea cred. De data asta va face ceea ce trebuie, raspunde vocea.

Ma apropi de oglinda si imi privesc, cu atentie, expresiile fetei.

- Adica? Cum adica va face ce trebuie? intreb cu voce tare.

Reflexia din oglinda incepe sa straluceasca.

Nu m-am miscat. Insa ea da.

A inceput sa rada la mine. Era fata mea. Dar nu eram eu aia care radea.

Spun asta, pentru ca imediat mi-am dus mana la fata, insa in oglinda, reflexia mea a ramas neclintita cu acelasi zambet ciudat.

- Nu este greu de inteles, raspunde reflexia mea. De data aceasta nu ne va omori, ci vom ajunge in bratele lui, il vom lasa sa ne faca a lui si vom ramane cu el pe veci! spune reflexia mea cu o voce ciudata.

Era ceva ciudat cu vocea ei. Parea un amestec de voce de adolescenta amorezata si una horror.

M-a cam speriat putin.

Dar apoi am realizat ce a zis.

Ca ne vom darui Alesului.

- Ce o sa faci? o intreb nervoasa.

Daca intra cineva in camera cred ca lesina.

Pe bune acum.

Vorbeam cu reflexia mea.

Din oglinda...

- Scumpo, nu poti face nimic. Daca te opui, te voi controla complet. Si nu vei mai putea niciodata sa iesi la suprafata. Vei ramane in intuneric pentru totdeauna. Si asta numai daca nu il accepti pe Alesul nostru.

Oftez si ma uit in jos.

-  Deci, daca ar fi sa il accept, ma vei lasa in pace? Vei disparea din capul meu?

Reflexia mea clatina capul in semn de dezacord.

- Cred ca ar fi timpul sa iti explic ceva. Ce zici? Ai timp de o poveste mica? ma intreaba reflexia.

Ii aprob si ma asez pe pat.

Patul era mai departe de oglinda, insa reflexia mea era tot acolo, ca si inca eram in fata oglinzii.

- Vezi tu, incepe reflexia, Diavolul se temea de mama ta. Si cum poti sa iti lovesti dusmanul atunci cand este mult prea puternic fata de tine? Ii cauti slabiciunea. Si noi, draga mea, eram slabiciunea mamei. Nascute din fiul Diavolului si un Arhanghel al Dreptatii, era de asteptat ca primul copil sa fie special. Asa ca, Diavolul s-a gandit sa te blesteme. Cand te-a rapit, i-a facut pe toti sa creada ca te-a rapit sa te omoare. Insa, adevaratul lui plan era sa te transforme intr-un monstru. Cum erai jumatate inger jumatate demon, dupa parintii tai, i s-a parut mai usor sa iti manipuleze partea demonica existenta. A facut-o de necontrolat, agresiva, criminala... Atunci cand partea demonica te controla, iti pierdeai total constiinta, devenind o arma mortala. Chiar si pentru familia ta. Dupa cum vezi, totul a fost bine gandit. Chiar daca parintii nostrii l-ar fi invins aunci, el tot castiga. Noi eram avantajul lui. Pentru ca, mai tarziu, noi, daca nu vom fi controlate, vom ajunge sa ne ucidem familia.

Am ramas tacuta.

Nu stiam ce sa mai spun. Incercam sa mestec tot ceea ce mi-a spus reflexia pana atunci. Ai mei mi-au spus ceva de genul. Dar nici ei nu stiau tot adevarul.

Gandindu-ma la toate astea, mi-am adus aminte de Ales.

-  Si ce legatura are Alesul, in toate astea? o intreb confuza.

-  Ei bine, el este cel care ne va ajuta sa ne controlam. El este echilibrul nostru. Singura sansa...

- ...sa nu ne omoram familia, continui eu.

Reflexia mea imi aproba si imi zambeste usor.

Iau o perna, o pun in poala si imi proptesc coatele pe ea.

-  Ok. Sa zicem ca accept. Ca accept sa fiu a lui. Dar cum ramane cu tine? Daca vei deveni mai proeminenta? Daca ma vei controla de tot? Daca pierzi controlul? Daca el nu reusesye sa ne controleze? o atac eu cu intrebari.

Reflexia incepe sa rada ciudat.

- Esti amuzanta! imi spune ea. Stai linistita. Nu se va intampla asta. El ne va ajuta sa ne controlam.

Oftez si ma uit spre geam.

Ieri ma gandeam ca nu vreau sa il mai vad vreodata in fata ochilor mei.

Si acum... Acum trebuie sa il accept.

Pentru binele tuturor.

- Si al nostru! adauga reflexia.

- Observ, ii raspund eu un pic iritata.

Reflexia incepe sa rada si apoi o vad ca incepe sa dispara din oglinda.

Voi fi mereu cu tine. Ai grija sa nu faci ceva stupid diseara! ma atentioneaza vocea. Stii consecintele.

Imi inchid ochii si inspir adanc, gandindu-ma la incoronare, la faptul ca, Alesul va veni dupa mine, la ceea ce mi-a spus ca va face partea mea demonica daca nu il voi alege pe el si, evident, la ai mei. Si la Seth.

- Le stiu. Le stiu..., murmur incet si las somnul sa ma cuprinda.