🌸Atracția🌸

🌸Capitolul 24🌸

Adam P. O. V

Vestea aceasta mi-a venit ca un șoc. Cum să o deconecteze de la aparate? De ce să mi-o ia? De ce vor să-mi ia singura ființă pe care o iubesc. Dacă pleacă ea, plec și eu. Nu mai am de ce sa trăiesc. Acum îl înțeleg pe Christian. Mereu îl criticam pentru ceea ce a făcut, dar ce fac eu acum? Același lucru. Nevoia de a fi singur și de a mă elibera odată pentru totdeauna de acest glob de probleme ce-mi atârnă deasupra capului mă duce la asta. De ce naiba a luat prostiile alea? Știa că o pun în pericol și tot le-a luat! De ce vrea să mă lase singur în această lume crudă?

Acum am învațat că oricâți bani ai avea, fericirea nu-ți va fi cumpărată niciodată. Da, am cinci carduri de credit cu șase zerouri. Da, am mașini de lux de la Audi până la Lambourghini și Tesla. Da, am vile prin țări exotice. Da, am bani, dar nu am fericire. În momentul în care am descoperit-o pe Bella, mi-am dat seama că fericirea nu este un obiect, este un sentiment pe care cineva ți-l poate transmite sau pe care ți-l poate crea.

Am luat o hotărâre și sper că n-o să o regret. Ies tunând și fulgerând pe ușa salonului prințesei mele, nu înainte de ai da un ultim sărut. Merg pe acoperișul spitalului. Dacă murim ambii, murim în același loc. Mă urc pe marginea clădiri uitându-mă spre cer. În spate îl văd pe tata care pare panicat și abia își trage suflul.

-Adam, fiule! Nu trebuie! Dă-te jos! *strigă tata*

-Nu tată! Nu înțelegi! Nici unul nu l-am înțeles pe Chris, care acum zace în sicriu la doi metri sub pământ. Tată, nu înțelegi! O iubesc pe fata aia! Nu vreau să moară! *îl întrerup cu ochii în lacrimi*

-Fiule, eu... *urmând să scoată ultimile cuvinte, îi sună telefonul*

-Da Lia! *răspunde nervos*

-S-a trezit? BELLA S-A TREZIT! *strigă tata *

-Nu cred! Minți! Doar să mă dau jos! *spun fără speranță*

-Uite! O pun pe mama ta pe Speaker.

-Mamă!

-Fiule, s-a trezit! Bella s-a trezit și întreabă de tine. Vino aici!

-Hai fiule! Dă-te jos! Încet! *se apropie tata luându-mă de mână*

Ascult spusele lor. Bella chiar s-a trezit. Știam eu că nu mă va părăsi. Alerg pe scările care m-au adus spre acoperiș, înapoi în salonul frumoasei mele. Era întinsă pe pat, exact cum am lăsat-o, doar că ochii ei albaștri ca cerul și-au făcut prezența. Momentul în care mă vede, se forțează să se ridice. Mă duc spre ea și o sărut lung pe buzele ei roșii și cărnoase, Doamne ce dor mi-era! Aveam ochii în lacrimi la fel ca ea. Îmi ia fața în mâini și îmi sărută fruntea.

-Frumoasa mea! Am crezut că o să te pierd! *spun sărutând-o pe frunte*

-Nu! Sunt aici. Te iubesc! *spune ea neașteptat*

-Poftim? Și eu te iubesc, dar e foarte brusc. Wow! *spun cu lacrimi în ochi*

-Să nu mă mai părăsești vreodată!

-Niciodată!

Părinții mei ne-au lăsat singuri pentru a putea vorbi între patru ochi. Și îi respect pentru asta.

-Iubito! Dacă nu te trezeai la timp, poate acum nu mai eram aici! *zic ținându-i mâna într-a mea*

-Știu dragă! Pot spune că am văzut totul!

-Adică? La ce te referi? *o privesc uimit*

-Acest timp în care am stat în comă, am întâlnit-o pe mama și Christian. Ambii m-au încurajat să mă întorc. Am văzut când ai refuzat să dormi și alte lucruri, am văzut când ai încercat să sari de pe clădire. Ei m-au încurajat. În pofida faptului că eu voiam să rămân cu mama. Îmi pare rău! Am fost lacomă!
*spune ea bufnind în plâns*

-Nu iubito! Nu spune niciodată asta despre tine. Te iubesc nespus! Te rog! Nu mă mai părăsi niciodată. *spun luând-o în brațe și o sărut pe buze*

-Bine! Îți promit!

După câteva minute apare medicul care ne informează despre starea de sănătate a Bellei. Medicul spune că mai are nevoie de 5 zile de spitalizare, iar după mai vedem. O las pe Bella să se odihnească, iar eu merg acasă să fac un duș și să dorm. Săptămâna asta a fost mult prea stresantă. Încep să-mi verific mesajele. Mesaje de la Black, Logan, Davillas și Johanna. Le deschid pe rând pentru a vedea ce scrie.

BLACK: Tipule! Nu dau de tine de mai bine de o săptămână. Răspunde dracului!

Logan: Bună Cross! Ai numărul tipului ăluia, Jordan Cronway? Am nevoie pentru echipa de fotbal.

Davillas: Tipule! Răspunde! Maddy a făcut o prostie. Nu vrei să ne consolăm amândoi la Teen Bar?

Și cel din urmă mesaj, Johanna.

Nu răspunde! : Iubitule, simt că bebe mișcă!
Băi, mi-e rău!
Nu mă simt bine!
Mă duci la urgență!
Adam! Avem nevoie de tine!
Ești un tată teribil!
Te urăsc!

Nu-mi pasă, dar ultimele mesaje mi-au dat de gândit. Decid să o sun să văd care este treaba.

-Ce vrei, Johanna? *spun fără vlagă*

-Ești teribil! Groaznic! Ești un monstru! *țipă ea prin intermediul telefonului*

-Ce ai? Ce vrei? *spun răstit*

-Am pierdut copilul! Era o sarcină toxică deja pentru grija pe care ți-o purtam! *spune ea auzindu-se  scâncind pe fundal*

-Johanna! Știu adevărul! Nu mă minți!
Știu că nu e copilul meu! Tu și profu' ăla! Știu tot! *strig în difuzor*

-C-cum? Cum ai aflat? *se bâlbâie, vocea schimbându-i-se*

-Nu contează. Pa Johanna! *spun indiferent*

Îi închid și merg la mașină. Mâine o să mă întorc la iubita mea, cu care îmi voi petrece restul vieții.