🌸Atracția🌸

🌸Capitolul 17🌸

Simt o durere în corp de nedescris. Nu înțeleg cât naiba am băut ieri seară de mă dor toate oasele în mine. Încerc să deschid ochii, dar lumina albă îmi bate în ochi. Frate, nu mai beau în viața mea. Deschid încet ochii și dau de lumina albă ce îmi străbate retina și simt că mă orbește. Atunci când mi se face mai clară vederea, observ că de fapt, asta nu este camera mea și nici camera lui Melody. Aud un bipait. Întorc capul încet și observ un aparat mare care îmi măsura bătăile inimii, pulsul și toate celea. Sunt la spital? Cât de praf m-am făcut aseară? Oare cum e Melody? Nu am fost în comă alcoolică, sper? Îmi simt mâna grea. Nu o pot ridica. De parca e captiva. Încerc să mă ridic să văd ce stă atât de greu. Mă ridic puțin, simțind durere în tot corpul. Ce dracie am făcut aseară? Privesc la persoana care dormitează pe patul de spital ținându-mi mâna. Îl privesc și spre surprinderea mea e.. Adam. Era atât de frumos. Cum poate fi atât de frumos și când doarme? Încerc să-mi sustrag mâna dintre degetele lui lungi și subțiri, dar mă simte imediat și se trezește. Era buimac. Când mă vede că mă holbez la el îi apare un zâmbet pe chip. Nu mi-am dat seama că îmi curgeau balele pentru că mi-era foame. Adam râde de fața mea, iar eu mă înroșesc. Îmi șterg rapid gura și decid să-l interoghez puțin.

-Adam. Ce faci aici? Și de ce razi? *întreb serioasă din cale-afară *

-Ești amuzantă Bell. *spune râzând și pune capul înapoi pe saltea*

-Bell. De când? Doar Melody îmi spune așa. *fac o față revoltată *

-Atunci preferi iubito? *îmi șoptește aproape de ureche acest apelativ*

Mă uitam cu ochii mari la el. Îl lovesc peste mâna. El se uită zâmbind la mine. Îi ador zâmbetul. E drăguț. Oferă căldură și e molipsitor, dar decid să nu mă abat de la ceea ce doream să aflu de la el.

-Ai venit să râzi de coma mea alcoolică? Îmi pare rău. Nu-ți permit. *spun nervoasă *

-De ce comă alcoolică tot vorbești, Bell? *se uită nedumerit*

-Gata gluma. Te-ai amuzat destul. Rămâne între noi, okay? *îi spun râzând *

-Bell. Tu nu ții minte? *când spune fraza, las din aroganță *

-Ce? Nu mă speria. Ce s-a întâmplat? *întreb eu nedumerită*

-Ieri seară. Când ai plecat de la petrecere, ai uitat ceva. Te-am sunat crezând că nu ai ajuns departe. Când mi-ai răspuns, am auzit vocea unui bărbat care țipa că ești o târfă. Strigatul de ajutor. Când am ajuns acasă la tine, poliția fusese alertată deja de către vecini. Tatăl tau și soția lui te-au agresat. Tatăl tău te-a bătut până ai leșinat. Atunci te-am luat și am venit cu tine la spital, iar tatăl tău a fost dus la poliție și e arestat pentru violență domestică. Se pare că nu o să vadă, nici el, nici ea lumina de afară. Te-au bătut până aproape te-au desfigurat. Medicii nu-ți mai dădeau șansă să trăiești atunci când inima ți s-a oprit. Mie mi-a stat inima în loc. Mai făcut să mă îngrijorez Bell. *spune supărat cu stare  nervoasă*

-Oh. Scuze, chiar dacă nu a fost cu intenție. Îți mulțumesc că ai grija de mine. Dar nu e cazul. Johanna se va supăra și o să vă certați. Nu vreau să fiu motivul unei despărțiri. *i-o tai repede *

-Bella. Cât trebuie să încerc ca să îți dai seama că te plac? Ce trebuie să fac ca să mă accepți? *spune deja parcă stors de putere *

-Ai facut necesarul deja. O să mă gândesc. *spun zâmbind*

-Serios? Mulțumesc! *spune entuziasmat *

-Eu îți mulțumesc! *spun eu *

Observ ușa că se deschide și pe ea intră un medic și 2 asistente. Vine și imi controlează aparatele, apoi mă roagă să mă întind pe pat pentru control. Îmi controla părțile corpului  și un Adam "gelos" parcă stătea pe un scaun și privea atent la mișcările pe care doctorul le execută pe corp. Abia atunci am observat că eram vânătă. Pete negre-mov-gălbui mi se ivesc pe corp. Adică abia acum le vad eu. Adam mă privește umil dintr-un colț. Urăsc această privire de milă. Mă face să par vulnerabilă în ochii celorlalți.