Jenny coborî din cada din lemn, se înfăşură într-un halat uşor, albastru, pe care i-l întinse o subretă şi dădu apoi la o parte perdelele care ascundeau un alcov unde se afla cada înaltă până la umeri. Halatul voluminos, deşi foarte fin, aparţinuse, în mod clar, cuiva mult mai înalt; mânecile îi atârnau cu şase centimetri peste degete şi halatul se târa aproape un metru în spatele ei, dar era curat, cald şi după zile întregi petrecute în aceeaşi rochie murdară, senzaţia halatului pe ea era dumnezeiască. în cămin ardea un foc plăcut, ca să alunge răcoarea şi Jenny se aşeză pe pat, începând să-şi usuce părul.
Subreta veni în spatele ei cu o perie în mână şi începu, tăcută, să-i perie şuviţele încâlcite, dese, în timp ce îşi făcea apariţia o altă subretă, pe braţ cu un brocart tremurător, auriu şi Jenny presupuse că aceasta trebuia să fie rochia ei. Nici una dintre subrete nu trăda vreun semn de ostilitate, ceea ce era oarecum de mirare, îşi spuse Jenny, având în vedere atenţionarea ducelui, în curte.
Amintirea acestui moment nu-i dădea pace, frământând-o ca o ghicitoare. în ciuda tuturor sentimentelor înverşunate dintre ei, Royce o investise totuşi, public, deliberat, cu întreaga lui autoritate.
O ridicase la rangul de egală a lui, ceea ce părea un lucru foarte ciudat pentru un bărbat, mai ales un bărbat ca el. îşi spuse că el acţionase probabil astfel din bunătate faţă de ea şi totuşi Jenny nu-şi putea aminti o singură acţiune a lui, inclusiv eliberarea Brennei, care să nu fi avut un motiv ulterior, drept scop.
Ca să-i atribuie o virtute ca bunătatea, era o prostie. Doar văzuse cu ochii ei cruzimea de care era capabil: să omoare un copil pentru că aruncase cu ... puţin pământ, era mai mult decât cruzime, era o barbarie. Pe de altă parte, poate că el nu s-a gândit totuşi să lase să fie omorât copilul; poate că el reacţionase, pur şi simplu, mai încet decât ea.
Oftând, Jenny renunţă pe moment să mai încerce să dezlege ghicitoarea care era soţul ei şi se întoarse spre subreta pe care o chema Agnes. La Merrick existau întotdeauna conversaţii şi bârfe şi confidenţe între subrete şi stăpâne şi cu toate că i se părea imposibil să-şi imagineze servantele acestea râzând şi bârfind vreodată cu ea, Jenny decise că ele trebuiau cel puţin să-i vorbească.
Spuse, pe un ton cu grijă modulat pentru o conversaţie calmă, de politeţe:
- Agnes, asta este rochia pe care o voi purta diseară?
- Da, doamna mea.
- A aparţinut altcuiva, presupun?
- Da, doamna mea.
În ultimele două ore, acestea fuseseră singurele cuvinte pe care i le adresaseră cele două subrete şi Jenny se simţi frustrată şi tristă, totodată.
- Cui i-au aparţinut? insistă ea, politicos.
- Fiicei fostului lord, doamna mea. Se auzi un ciocănit la uşă, se întoarseră amândouă într-acolo şi în clipa imediat următoare trei servitori voinici lăsau jos cufere mari.
- Ce se află înăuntru? întrebă Jenny curioasă. Cum nici una dintre fete nu păru în stare să-i răspundă, Jenny coborî din patul înalt şi se duse să inspecteze conţinutul cuferelor. înăuntru se aflau cele mai superbe materiale pe care le văzuse ea vreodată: satinuri bogate şi catifele cu brocart, mătăsuri brodate, caşmiruri moi şi lenjerie atât de fină încât era aproape transparentă.
- Ce frumoase sunt! exclamă Jenny mângâind o bucată de satin de culoarea smaraldului.
O voce din uşă le făcu pe toate trei femeile să se întoarcă în loc.
- Să înţeleg că-ţi plac? întrebă Royce. Stătea în uşă, cu umărul rezemat de canat, îmbrăcat într-un pieptar din mătase rubiniu-închis şi cu o vestă cenuşiu-cositor, din catifea. în jurul taliei avea o curea îngustă, din argint, cu rubine la încuietoare şi de ea atârna un pumnal elegant, cu un rubin enorm montat în plasele.
- Că-mi plac? repetă Jenny distrasă de felul în care privirea lui coborâse de pe părul ei, spre decolteul halatului. Jenny se uită în jos, încercând să vadă la ce se uita el şi apucă halatul care se desfăcuse, ţinându-l cu mâna.
Un zâmbet vag, glumeţ, îi miji în jurul buzelor la gestul ei de modestie, apoi Royce se uită la cele două subrete.
- Lăsaţi-ne singuri, spuse el sever şi fetele făcură întocmai, într-o grabă aproape panicată, strecurându-se cât putură de repede pe lângă el.
Când Agnes se strecură afară, Jenny o văzu făcându-şi în grabă semnul crucii.
Un fior de alarmă îi străbătu şira spinării când Royce închise uşa în spatele lui şi rămase acolo, privind-o. încercând să se refugieze în conversaţie, spuse primul lucru care-i trecu prin minte:
- Chiar nu trebuia să vorbeşti atât de sever cu servitoarele. Cred că ai băgat spaima în ele.
- Nu am venit aici ca să discut cu servitorii, spuse el calm şi începu să vină spre ea. Acut conştientă de goliciunea ei sub halat, Jenny se dădu precaută un pas înapoi dar calcă pe materialul care se târa pe jos. Rămasă locului, imobilizată, îl privea apropiindu-se de cuferele deschise.
Băgând mâna într-unui din ele, răscoli printre materialele variate.
- Eşti încântată? o întrebă din nou.
- De ce anume? spuse ea strângându-şi atât de tare halatul încât abia mai putea respira.
- De astea, spuse el arătând spre cufere. Sunt pentru tine. Foloseşte-le ca să-ţi faci rochii şi tot ce mai ai nevoie.
Jenny încuviinţă din cap, privindu-l îngrijorată cum Royce îşi pierdea interesul pentru cufere şi se apropia acum de ea.
- Ce... ce... vrei? întrebă ea urându-şi tremurul din glas.
Royce se opri la un braţ distanţă de ea, dar în loc să întindă mâna spre ea, spuse calm:
- În primul rând, vreau să nu-ţi mai strângi halatul ăla, până nu te sugrumi cu el. Am văzut bărbaţi atârnând de funii care nu erau mai strânse ca halatul tău.
Jenny îşi forţă degetele înţepenite să-şi slăbească puţin strânsoarea. Aşteptă ca Royce să continue, dar cum el continua doar să o privească în tăcere, spuse, în sfârşit:
- Da? şi acum, ce mai vrei?
- Acum, spuse el calm, aş vrea să vorbesc cu tine, aşa că te rog, aşează-te.
- Ai venit aici ca să ... vorbeşti? repetă ea şi când Royce încuviinţă din cap, se simţi atât de uşurată încât îl ascultă fără ezitare. Ducându-se spre pat, târând în spatele ei un metru de stofă albastră, se aşeză. îşi ridică apoi mâna şi îşi dădu cu degetele părul de pe frunte, apoi se scutură cu putere, ca să şi-l îndepărteze de pe umeri. Royce o privea cum încerca să restaureze ordinea în valurile luxuriante de pe umerii ei şi de pe spinare.
Era, îşi spuse el, singura femeie în viaţă care reuşea să fie provocatoare într-un halat care aproape că o înghiţea. Mulţumită de părul ei, Jenny se uita acum la el, atentă.
- Despre ce anume ai venit să vorbim?
- Despre noi. Despre seara asta. spuse el apropiindu-se.
Jenny sări în sus de pe pat, ca şi cum i-ar fi luat foc funduleţul şi se dădu doi paşi mai în spate, până când se lipi cu umerii de perete.
- Jennifer...
- Ce este? gâfâi ea nervos.
- În spatele tău este un foc.
- Dar mie mi-e frig, spuse ea tremurând.
- Peste o clipă însă, o să iei foc.
Jenny se uită suspicioasă la el, apoi în jos la tivul halatului ei lung şi scoase un strigăt de alarmă, smulgându-l din cenuşă. îndepărtând înnebunită cenuşa de pe tiv, spuse:
- Îmi pare rău. Este un halat frumos, dar poate puţin cam...
- Mă refeream la petrecerea din seara asta, o întrerupse el ferm, nu la ceea ce se va întâmpla după aceea, între noi. Totuşi, că tot veni vorba, continuă el urmărindu-i expresia panicată, poate că îmi spui de ce perspectiva de a te culca cu mine pare să te îngrozească într-atât?
- Nu sunt îngrozită, negă ea cu disperare, gândindu-se că putea fi o greşeală să-şi recunoască orice formă de slăbiciune. Dar pentru că am făcut-o deja ... pur şi simplu nu mai simt dorinţa de a o face din nou. Am simţit aproape acelaşi lucru cu... cu... rodiile. După ce le-am încercat, efectiv nu le mai vreau. Aşa sunt eu, uneori.
Buzele lui Royce tresăriră şi se apropie, oprindu-se chiar în faţa ei.
- Dacă lipsa de dorinţă este ce te alarmează, cred că pot remedia eu asta.
- Nu te atinge de mine! îl preveni ea. Sau o să ...
- Nu mă ameninţa, Jennifer, o întrerupse el calm. Este o greşeală pe care o vei regreta. Te ating când vreau eu şi cum vreau eu.
- Acum că mi-ai stricat orice plăcere pe care aş fi avut-o pentru seara asta, mi se permite să mă îmbrac în intimitate? spuse Jenny împietrită.
Cuvintele ei jignitoare nu reuşiră să-i zgârie siguranţa afurisită, dar vocea parcă i se înmuie puţin.
- Intenţia mea nu a fost să vin aici şi să-ţi aduc veşti care să-ţi strice seara, dar mi-am spus că este mai frumos din partea mea să-ţi spun cum vor sta lucrurile, decât să te întrebi tu. Sunt multe alte lucruri care trebuie stabilite între noi, dar ele mai pot aştepta. Totuşi, ca să-ţi răspund la prima ta întrebare, acesta a fost motivul adevărat pentru care am venit aici...
Lui Jenny îi scăpă mişcarea imperceptibilă a braţului lui Royce şi continuă să-i urmărească, total confuză, faţa, crezând că el se pregătea să încerce să o sărute. Probabil că el a ghicit-o, pentru că buzele lui ferme, senzuale, se arcuiră într-un zâmbet, dar continua să se uite la ea fără să se apropie. După un moment nesfârşit, Royce spuse:
- Dă-mi mâna, Jennifer.
Jenny se uită în jos la mâna ei şi, complet derutată, îşi deslipi degetele de pe halatul pe care acestea continuau să-l ţină strâns.
- Mâna? repetă ea îndreptând-o câţiva centimetri spre el.
Royce îi luă degetele în mâna stângă, atingerea ei caldă trimiţându-i fiori de-a lungul braţului; atunci, abia atunci observă ea inelul magnific care se odihnea pe cutiuţa încrustată cu pietre, din palma lui dreaptă, deschisă. Îmbrăţişate de o montură generoasă din aur, o priveau de acolo cele mai frumoase smaralde pe care le văzuse Jenny vreodată, pietre de foc care străluceau şi sclipeau spre ea în lumina lumânărilor, în timp ce Royce îi strecura pe deget inelul greu.
Poate din cauza greutăţii inelului şi a tot ce implica el, sau poate din cauza combinaţiei de blândeţe şi solemnitate din ochii lui cenuşii, în timp ce priveau într-ai ei, dar indiferent de ce anume, inima lui Jenny îşi dublă ritmul. Cu o voce asemenea catifelei aspre, Royce spuse:
- Noi nu am făcut nimic în ordinea firească, tu şi cu mine. Am consumat căsătoria înainte de oficierea ei iar eu ţi-am pus un inel pe deget cu mult după ce am schimbat jurămintele.
Ca vrăjită, Jenny se uita în ochii lui adânci, argintii, în timp ce vocea lui profundă, guturală, o mângâia, atrăgând-o mai mult în vraja ei şi spunându-i:
- Şi cu toate că până acum nimic altceva nu a fost normal în căsătoria noastră, aş vrea să-ţi cer o favoare...
Jenny aproape că nu-şi recunoscu şoapta gâfâită care devenise propria ei voce.
- Ce... favoare?
Royce întinse mâna, trasând cu vârful degetelor curba obrazului ei aprins.
- Doar în seara asta, am putea lăsa deoparte toate diferendele dintre noi şi să ne comportăm ca un cuplu proaspăt căsătorit la o petrecere normală de nuntă?
Jenny crezuse că petrecerea din seara aceasta urma să fie o sărbătorire a venirii lui acasă şi a recentei lui victorii împotriva oamenilor ei, câtuşi de puţin a căsătoriei lor. Royce îi văzu ezitarea şi buzele i se arcuiră într-un zâmbet ciudat.
- Cum, evident, este nevoie de mai mult de o simplă rugăminte ca să-ţi înmoi inima, îţi ofer şi un târg.
Intens conştientă de efectul degetelor lui mângâindu-i obrazul şi de magnetismul pe care începuse să-l emane dintr-o dată trupul lui, Jenny şopti tremurând:
- Ce fel de târg?
- În schimbul serii pe care mi-o dăruieşti tu astăzi, o să-ţi ofer şi eu o seară, oricând o să vrei tu. Indiferent cum o să vrei să o petreci, o s-o petrec cu tine, făcând tot ce o să vrei tu. Cum ea ezita în continuare, Royce îşi scutură capul în amuzată exasperare.
- Mare noroc pe mine că nu am întâlnit niciodată un adversar atât de încăpăţânat ca tine, pe câmpul de luptă, pentru că mă tem că aş fi fost învins.
De ce, nu ştia, dar această recunoaştere, făcută cu o uşoară admiraţie în glas, îi făcu mult rău rezistenţei lui Jenny. Dar ce spuse Royce în continuare, i-o demola şi mai mult:
- Nu-ţi cer favoarea asta numai pentru mine, micuţo, ci şi pentru tine. Nu crezi că, după toată nebunia care a precedat seara aceasta - şi care probabil o va urma - amândoi merităm o amintire specială, nepângărită, a nunţii noastre, pe care să o purtăm mereu în noi?
Un nod de emoţie nedefinită îi strânse lui Jenny gâtlejul şi cu toate că nu uitase toate păsurile ei justificate împotriva lui, amintirea incredibilului discurs pe care-l ţinuse, pentru ea, în faţa oamenilor săi era încă proaspătă, vibrantă. Mai mult, perspectiva de a pretinde, pentru doar câteva ore - doar de data asta - că era o mireasă adorată iar el un ginere nerăbdător, părea nu doar nevinovată ci de-a dreptul irezistibilă, înnebunitor de atrăgătoare. în sfârşit, înclină din cap şi spuse încetişor:
- Cum vrei tu.
- De ce oare, şopti Royce uitându-se în ochii ei înnebunitori, de câte ori capitulezi de bună voie, ca acum, mă faci să mă simt ca un rege cuceritor? Iar când te cuceresc împotriva voinţei tale, mă faci să mă simt ca un cerşetor învins?
Înainte ca Jenny să apuce să-şi revină din această uluitoare recunoaştere, Royce începuse deja să plece.
- Stai, spuse Jenny întinzându-i cutia, ai uitat asta.
- Este a ta, împreună cu celelalte două lucruri din ea. Haide, deschide-o.
Cutia era din aur şi foarte împodobită iar capacul era în întregime încrustat cu safire, rubine, smaralde şi perle. Înăuntru se aflau un inel din aur - un inel de mare doamnă, cu un rubin uriaş montat adânc în el. Alături era... Sprâncenele lui Jenny se adunară surprinse şi-şi ridică privirile spre el.
- O panglică? întrebă ea uitându-se în jos la panglica roz simplă, îngustă, frumos răsucită, odihnindu-se într-o cutie demnă de bijuteriile coroanei.
- Cele două inele şi panglica au fost ale mamei mele. Ele sunt tot ce a rămas după ce locul în care ne-am născut, Ştefan şi cu mine, a fost ras de pe suprafaţa pământului, în urma unui asediu.
După care Royce plecă, spunându-i că o va aştepta jos.
Royce închise uşa în urma lui şi o clipă rămase locului, aproape surprins de lucrurile pe care i le spusese - şi de felul în care i le spusese - la fel cum, fără îndoială, rămăsese şi Jennifer. Încă îl mai râcâia faptul că Jennifer îl păcălise de două ori la castelul Hardin şi că se asociase cu tatăl ei într-un complot care urmărea să-l lase în acelaşi timp şi fără nevastă şi fără moştenitori. Dar Jennifer avea o scuză în apărarea ei şi oricât ar fi încercat el să o ignore, o exonerase totuşi, pe ea: Totul din cauză că m-am pus singură în calea prădalnicului meu frate, urcând pe un deal... Cu un zâmbet de anticipare, Royce traversă galeria şi începu să coboare scara spiralată, din stejar, spre marea sală de jos, unde petrecerea începuse deja. Era gata să-i uite faptele din trecut; totuşi va trebui să o facă să priceapă că pe viitor nu-i va mai tolera nici un fel de asemenea şiretenie.
Jenny rămase locului câteva minute bune după plecarea lui, indiferentă la sunetele în crescendo ale petrecerii de jos. Privind la cutia încrustată cu pietre preţioase, îmbrăcată pe dinăuntru în catifea, pe care i-o presase el în mână, la plecare, încercă să-şi înăbuşe strigătul conştiinţei, pentru ceea ce acceptase să facă. Desigur, îi argumenta ea propriei conştiinţe, nu însemna că-şi trăda familia sau ţara sau pe oricine altcineva, dacă lăsa deoparte orice animozitate care exista între duce şi ea - doar pentru câteva ceasuri. Sigur că avea dreptul la această mică, unică plăcere. însemna atât de puţin faţă de restul vieţii ei de femeie măritată - doar o scurtă perioadă de câteva ceasuri, în care să se simtă lipsită de griji, să se simtă ca o mireasă.
Brocartul din aur era rece la atingere când îl luă încet şi îl puse în faţa ei. Uitându-se în jos, la degetele de la picioare, observă cu încântare că rochia avea lungimea perfectă.
Subreta pe care o chema Agnes intră ţinând peste braţ o vestă lungă din catifea albastru-verde şi o mantie asortată din catifea, brodată cu fir de aur. Femeia cu chipul serios se opri scurt şi o clipă deruta îi îndulci expresia împietrită, pentru că scandaloasa fiică roşcată a trădătorului Merrick stătea în picioare, în mijlocul camerei, cu degetele de la picioare ieşind goale de sub tivul halatului lung, în timp ce strângea la piept o rochie ajustată în grabă, uitându-se în jos cu ochi strălucind de fericire.
- E frumoasă, nu? spuse Jenny admirativ, ridicându-şi ochii strălucitori spre o înlemnită Agnes, care spuse, fâstâcită, cu asprime în glas:
- A... a fost... A fost coborâtă cu toate celelalte haine care au putut fi găsite şi care au aparţinut fostului stăpân şi fiicelor lui.
În loc să arunce cu dispreţ rochia purtată, aşa cum pe jumătate s-ar fi aşteptat Agnes, tânăra ducesă îi zâmbi încântată şi-i spuse:
- Dar priveşte... o să mi se potrivească.
- A fost... Agnes se fâstâci din nou, în timp ce încerca să compare realitatea fetei ingenue cu poveştile care fuseseră spuse despre ea. Însuşi stăpânul o făcuse târfă, după spusele servitorilor.
- A fost scurtată cât timp aţi dormit dumneavoastră, doamna mea, reuşi Agnes să spună, punând cu grijă pe pat jacheta şi pelerina.
- Adevărat? spuse Jenny, părând sincer impresionată în timp ce se uita la cusăturile fine de pe materialul auriu. Tu ai făcut cusăturile astea?
- Da.
- Şi numai în câteva ore?
- Da, răspunse Agnes scurt, displăcându-i simpatia pe care era forţată să o simtă faţă de femeia pe care trebuia să o dispreţuiască.
- Sunt nişte cusături foarte fine. Eu nu le-aş fi putut face mai bine, spuse Jenny încet.
- Vreţi să vă ajut să vă ridicaţi părul? o întrebă Agnes, ignorând cu indiferenţă complimentul, deşi avea într-un fel senzaţia că greşea făcând astfel. Ocolind-o pe Jenny, Agnes se duse după perie.
- Ah, nu, cred că nu, declară noua ei stăpână, zâmbindu-i larg peste umăr subretei uluite. în seara asta o să fiu mireasă, pentru câteva ore şi mireselor li se permite să-şi poarte părul pe spate.